Horticultorul.ro

dec. 25 2011

Monstera deliciosa – Ingrijire, Inmultire

Familia: ARACEAE

Demumire populara: Monstera, Ananasul saracului sau  Planta uragan

Denumire stiintifica: Monstera spp. sinonim  Philodendron pertusum

Origine: Monstera este o planta originara din padurile  din Sudul Mexicului si al Columbiei

Proprietati ornamentale: Monstera este o planta cu frunzele mereu verzi. Frunzele sunt mari (40-50 cm), au forma de inima, culoarea verde inchis cu incizii adanci (frunzele tinere nu au incizii). Florile apar rar si nu sunt foarte decorative. Este o planta cataratoare (liana), ce poate atinge inaltimi de peste 3 m. Monstera deliciosa este cea mai raspandita specie a genului Monstera cultivata in apartament.

Substratul (pamantul)  pentru (Monstera deliciosa) se recomanda sa fie format dintr-un amestec de turba, pamant de frunze si nisip. Anual trebuie schimbat partial pamantul (se inlocuieste pamantul de la suprafata ghiveciului). Transplantarea se recomanda la intervale mari de timp (4-5 ani) si doar in momentul cand radacinile au ocupat in intregime ghiveciul.

Udarea plantei de Monstera deliciosa se face cu  cantitati mari de apa de primavara pana toamna, in perioada rece cantitatea de apa trebuie redusa si intervalul dintre udari marit. Udarea se face numai cand substratul de la suprafata este  uscat.

Temperaturile preferate de Monstera se incadreaza in intervalul 19-22°C, iar temperaturi sub 13°C nu sunt bine tolerate de aceasta planta.

Lumina este factor important pentru Monstera deoarece aceasta prefera locurile luminoase dar ferite de razele directe ale soarelui.

Inmultirea  plantei de Mostera se face prin butasi prelevati din varful pantei sau portiuni de tulpina (cu cel putin o frunza).

Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) se recomanda sa se faca de doua ori pe luna in perioada de crestere (primavara -vara). Se vor utiliza ingrasaminte pentru plante decorative prin frunze – acestea contin ceva mai mult azot (N).

Daunatori:

“Intotdeauna cititi si utilizati produsul (pesticidul) conform recomandarilor  de pe eticheta”

Specii si varietati:

  • Monstera deliciosa – este originara din Sudul Mexicului, are frunze mari lucioase, odata cu cresterea frunzelor acestea formeaza lobi proeminenti;
  • Monstera  pertusa – este o planta cataratoare cu frunze moi de culoare verde inchis;
  • Monstera  pittieri – are frunze mai ascutite la varf, de culoare verde-argintiu.

Atentie!!!

–        Expunerea directa la  soare conduce la arsuri pe frunze;

–      In perioadele calduroase se poate pulveriza apa pe frunzele plantei. Pentru un aspect placut se pot sterge frunzele de praf, sau se pot folosi spary-uri ce  dau luciu frunzelor;

–        Temperaturile scazute afecteaza varful si marginile frunzelor;

–        Ingalbenirea frunzelor este cauza excesului de apa.

kanemite_520

Fig. 1 Ananasul saracului sau  Planta uragan (Monstera deliciosa)

Monstera-ingrijire

Fig. 2 Ananasul saracului sau  Planta uragan (Monstera deliciosa), in sera

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Monstera deliciosa – Ingrijire, Inmultire

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.