Apr 03 2010
Orhideele – ingrijire, inmultire, udare, fertilizare, boli
Orhideele
Orhideele sunt printre cele mai populare flori de apartament. In trecut numai persoanele bogate detineau si ingrijeau orhidee, dar in timp s-au facut progrese in ceea ce priveste inmultirea acestora.
De la prima incercare de crestere a orhideelor la mijlocul anilor 1700, ele au avut reputatia de flori care se cresc greu, dar multe dintre orhidee sunt usor de crescut.
Orhideele sunt destul de rezistente si pot supravietui multi ani in ghivece daca sunt ingrijite corespunzator.
Orhideele fac parte din familia Orchidaceae.
Familia orhideelor include mai mult de 900 de genuri si aproximativ 25000 de specii, facandu-le cea mai mare familie de plante din lume. Ele pot fi gasite in aproape orice mediu din lume. Cele mai multe specii de orhidee sunt din zonele tropicale si subtropicale. Multe dintre orideele cultivate in apartamet sunt epifite (orhidee ce traiesc in scorburile arborilor sau pe arbori). Litofite sunt cele care traiesc pe roci „stanci”. Orhideele din regiunile temperate sunt in general terestre (adica traiesc pe sol ca si marea majoritate a plantelor). Un exemplu este reprezentat de o orhidee celebra care traieste in Romania si este cunoscuta sub numele de Papucul Doamnei (Cypripeidum calceolus).
Orhideele sunt dorite in apartamente pentru florile lor rafinate, care sunt disponibile intr-o mare varietate de culori: albastre, galbene, albe, portocali, rosii, deci orhideele se incadreaza in grupul plantelor de apartament decorative prin flori. Unele flori sunt dungate, sau au pete de culoare. Florile pot trai de la 1 saptamana la 4 luni, in functie de specie. Frunzele sunt de regula verzi, dar unele orhidee au frunze frumoase cu diverse marmoratii.
Multe dintre orhidee au miros, unele emana miros de carne putrezita, altele au mirosuri placute: de lamaie, portocale, ciocolata, scortisoara sau cocos.
Vanilia este extrasa din oridee, mai exact dintr-o orhideea Vanilla planifolia. Orhidee originara din Mexic.
Intrucat cele mai multe orhidee cultivate in apartament sunt specii EPIFITE vom preventa conditiile necesare pentru cresterea si dezvoltarea acestora:
Lumina
Unul din factorii determinanti in inflorire alaturi de fertilizare este lumina. Orhiheele ce nu beneficiaza de lumina suficienta – nu vor inflori, acestea cresc si par sanatoase dar in lipsa luminii nu vor inflorii.
Cel mai bun loc de crestere a orhideelor sunt pervazele. O fereastra cu expozitie sudica este locul ideal pentru niste rezultate optime, fereastra cu expozitie vestica poate fi urmatoarea, apoi estica si nordica. Daca pervazul geamului nu furnizeaza lumina suficienta pentru orhidee, se poate suplimenta cu lumina artificiala. Pentru o propagare optima a luminii, se recomanda stergerea regulata a geamurilor si de asemenea stergerea frunzelor orhideelor de praf.
Planta este cea care ne arata cel mai bine daca lumina este sau nu corespunzatoare, astfel daca orhideele nu infloresc (primavara odata cu marirea intensitatii luminii si a duretei acesteia „ziua mai lunga”), prima cauza la care trebuie sa te gandesti este lumina. La orhideele care nu au lumina suficienta, frunzele vor avea o culoare verde inchis, iar la orhideele care beneficiaza de lumina suficienta frunzele sunt de un verde deschis.
Atentie! – nu scoateti orhideele direct la soare „au nevoie de lumina dar nu de lumina directa”. Arsura luminii solare pe frunze se poate observa sub forma unor pete negre pe frunze sau frunze ingalbenite.
Temperatura
Temperatura este un element de baza in inflorirea orhideelor.
Orhideele crescute in apartament, trebuiesc pozitionate pe un pervaz unde exista variatii de temperatura, aceste variatii vor induce inflorirea.
Apa si Udatul
Apa excesiva „udatul excesiv” este principalul factor care conduce la moartea orhideelor. Cele mai multe varietati de orhidee prefera o perioada de uscaciune intre doua perioade de umiditate.
In cazul orhideelor se ia ghiveciul si se uda cu apa la temperatura camerei „apa de chiuveta statuta 24 ore-sau cea mai buna este apa de ploaie”.
I. Exista mai multe metode de a determina cand o planta are nevoie de apa:
1. Se introduce un deget in interiorul ghiveciului 2-3 cm, daca solul este uscat, planta are nevoie de apa, daca solul este umed mai asteptam cateva zile inainte de urmatoarea udare;
2. Se observa vasul transparent cu orhideea (un vas transparent-pe care se vede umiditatea-condens pe pereti) dupa ce udam avem condens pana in partea de sus, dupa o saptamana acesta scade spre fundul ghiveciului (un moment bun de udat orhideea).
Atentie!!! Orhideele se uda obligatoriu, la un interval de 7-9 zile intre udari (in functie de temperatura si umiditatea din ambientala). Daca acest interval este neglijat, exista riscul ca radacinile sa izi piarda turgescenta (se zbarcesc si se inmoaie-devin sensibile la putregaiuri), acest proces din pacate este ireversibil (chiar daca udam radacinile afectate nu isi mai revin in totalitate).
II. Metode de udat:
1. Apa de udat se toarna pana cand aceasta curge pe partea cealalta a vasului (apa ce s-a adunat in farfurioara se arunca, nu lasam orhideea cu apa in farfurioara);
2. O alta metoda presupune imersia (scufundarea intr-un vas cu apa, apa patrunde prin gaurile din fundul ghiveciului si va umecta tot substratul, se lasa ghiveciul in imersie in apa 10-15 minute, Atentie !!! imersia se face astfel incat apa sa ramana strict in zona radacinilor) ghiveciului cu orhidee in apa de udat, dupa imersie se lasa ghiveciul pana ce se scurge toata apa in exces intr-o farfurioara (Atentie !!! – apa stransa se arunca).
Atentie !!! Daca planta este udata cu apa mai rece de 10°C, radacinile vor muri, udati numai cu apa la temperatura camerei.
Atentie !!! Ghiveciul trebuie sa aiba gauri mari si numeroase in zona de fund, altfel riscam ca apa sa nu se scurga bine dupa udat si radacinile sa putrezeasca.
Umiditatea
Orhideele iubesc umiditatea. Exista cateva moduri de a creste umiditatea. Cea mai simpla este sa asezam cateva plante apropiate una de cealalta, astfel umiditatea aerului din jurul plantelor va mai creste. Datorita faptului ca in apartamente in special iarna aerul este uscat recomandam ca orhideele sa fie asezate in tavite cu pietricele ceramice de 1,5-2 cm diametru sau pietris. Se toarna apa peste pietricele ceramice din tavita pana se umplu cu apa spatiile dintre pietricele – Atentie ghiveciul orhideelor nu va sta in apa el va fi inaltat pe un capacel astfel incat fundul acestuia sa fie la nivelul superior al pietricelelor, deci sa nu aiba contact cu apa care umezeste pietricelele ceramice. Tavita in care se pun pietricelele trebuie sa fie un pic mai mare sau egala cu suprafata acoperita de frunze.
Fertilizarea
Cel mai bine este sa aplicam fertilizanti odata pe saptamana cand plantele sunt in crestere. Cand planta incepe sa se maturizeze, se reduce fertilizarea. Se renunta la fertilizare cand planta intra in perioada de repaus „iarna”. Dupa o perioada in care orhideea a fost fertilizata saptamanal sau la doua saptamani (lunile martie-octombrie) se recomanda ca udarea sa se faca timp de o luna doar cu apa „fara fertilizanti” pentru a preintampina o eventuala fertilizare in exces – ce poate dauna plantei.
Pentru fertilizare se pot folosi ingrasaminte concepute special pentru orhidee de la diversi producatori: Substral, Compo, Agro CS, etc., acestea se gasesc ca: lichid ce se adauga in apa de udare. Se pot folosii si batoane fertilizante cu eliberare lenta (acestea se introduc direct in substrat si sunt active mai multe luni).
Atentie !!! Nu fertilizati orhideele imediat dupa ce ati schimbat pamantul (substratul), intrucat substratul din comert de obicei contine si adaus de ingrasaminte.
Substratul si vasul de cultura
Multe orhidee prefera ca substrat un amestec de scoarta de copac, lemn de feriga, pluta, turba, carbune si nisip. Puteti folosi amestecuri gata preparate pentru orhidee din comert (ex. de la Compo), sau folositi numai scoarta de copac simpla.
Vasele „ghivecele” in care cultivam orhidee trebuie sa fie transparente – putem folosi orice vas de plastic transparent incolor, intrucat radacinile acestora au nevoie de lumina, (vezi Fig. 3). Se pot folosii cu succes vase alimentare cilindrice de 1900 ml (vezi Fig. 3).
Transplantarea „schimbarea vasului si pamantului” ar trebui facuta la 1-2 ani (preferabil intr-un ghiveci mai mare de 1900-2000 ml), dar unele varietati nu necesita transplantarea. Momentul transplantarii este foarte important deoarece daca nu se face la momentul potrivit plantele nu vor inflori anul viitor. Toate transplantarile trebuie facute intre lunile februarie si august. In aceasta perioada orhideea are cresteri noi si produce noi radacini.
Cand se face transplantarea, se va curata ghiveciul si radacinile se vor clati cu apa calduta. Inainte de asezarea in ghiveci se vor taia toate radacinile moarte, frunzele ingalbenite, tulpinile fara flori si bulbii putreziti.
Orhideea se va replanta in ghiveci la aceeasi inaltime la care a fost plantata anterior. Pentru evitarea raspandirii bolilor si daunatorilor, se recomanda a nu se folosi pamantul de la o planta la alta.
Daca orhideea a avut multe radacini putrezite (moi, macerate) este bine aca acestea sa fie indepartate in totalitate, iar prima udare sa se faca cu o solutie de fungicid (Topsin).
Inflorirea
Orhideele infloresc de mai multe ori intr-un an. Inflorirea se realizeaza prin emiterea de tije florale (vezi Fig. 4), care in varf formeaza o multime de flori (vezi Fig. 6). Floarea de orhidee dureaza cateva luni, dupa care florile se trec. Odata ce inflorirea s-a terminat sau este la final, tija florala se taie de la subsuara unei frunze (vezi Fig. 3), (Atentie – putem pastra tija florala mai mult timp daca dorim inmultirea orhideelor – este posibil sa apara noi pui).
La scurt timp dupa ce taiem tija florala, orhideea incepe sa creasca si sa emita noi tije florale (un nou val de flori), astfel ciclul se reia in permanenta (vezi Fig. 4).
Inmultirea
La speciile care “fac pui” inmultirea se face prin separarea puilor. Specile de (Phalaenopsis spp.) dupa caderea florilor pot forma pui pe tija florala. Puii formati pe tija florala se pot separa in momentul cand sunt bine dezvoltati si au radacini de peste 8-10 cm (vezi Fig. 2). Noile orhidee “puii” se planteaza in substrat “pamant”.
Metoda de inmultire industriala cel mai des utilizata, este metoda inmultiri in vitro care se face numai in conditiile unor laboratoare performante.
Bolile orhideelor
Datorita mediului umed acestea pot face usor putregaiuri ca:
- Putregaiurile de origine micotica, datorate ciupercilor – “fungi” ca (Botrytis spp., Pythium spp. si Phytophtora spp.). Se manifecta prin putrezirea radacinilor si pete negre pe spatele frunzelor. Acestea se for trata prin udarisi stropiri cu solutii ale fungicidelor: Switch 1g/1l apa; Tachigaren 1,5 ml/1l apa; Pyrus; Topsin. Se vor introduce cele doua fungicide intr-un litru de apa cu care se va uda si stropi planta.
- Putregaiuri cauzate de bacterii (Erwinia spp. si Pseudomonas spp.), din pacate pentru acestea din urma nu se pot folosi ca si combatere decat amtibiotice ca de exemplu Kasumin, dar care momentan nu este prezent pe piata. O solutie ar fi Amtibioticul Streptomicina 500 mg (o pastila) dizolvata in 5 litri apa. Altfel singura solutie este preventia – pentru putrgaiurile cauzate de bacterii „preventie inseamna o udare corespunzatoare – nu excesiva” si un mediu in care aerul sa circule.
Specii si varietati
Cele mai populare genuri prezente ca plante de apartament sunt: Cattleyas spp., Phalaenopsis spp. Paphiopedilums spp. si Oncidiums spp.

Fig. 1 Orhidee (Phalaenopsis spp.)

Fig. 2 Inmultire orhidee (Phalaenopsis spp.), separarea puilor

Fig. 3 Orhidee (zona unde se taie tija florala – dupa trecerea florilor)

Fig. 4 Orhidee Phalaenopsis (radacina-floare veche-floare noua)

Fig. 5 Udarea orhideelor “Phalaenopsis” prin imersie

Fig. 6 Orhidee “Phalaenopsis“

Fig. 7 Orhidee alba “Phalaenopsis“

Fig. 8 Orhidee pitica (Phalaenopsis calimero)

Fig. 9 Orhidee alba “Phalaenopsis”

Fig. 10 Orhidee “Phalaenopsis”

Fig. 11 Orhidee “Phalaenopsis”
Informatii valoroase de la o cititoare pasionata de orhidee
(“Am inceput de 1 an si jumatate sa ma ocup de orhidee, din momentul cand am primit cadou de ziua mea o orhidee de la colegi, din acel moment am fost interesata sa aflu cum sa am grija de ea,am schimbat imediat ghiveciul, mergand la florarie si cerand ghiveci si pamant special pt. orhidee,am plantat-o in noul ghiveci fara sa ma ating de radacini si am transplantat-o in ghiveciul nou punandu-i doar un adaus de pamant. O tin la fereastra pe pervaz, soare am doar dimineata si in rest doar lumina, florile mi-au tinut 4 luni si dupa ce au cazut, nu i-am taiat tijele care au ramas verzi,am udat-o cu apa plata(sau statuta in sticla de cel putin 24h ) pana s-a udat bine stratul de pamant apoi arunc apa din farfurie si am lasat-o in acelasi loc, dupa cateva saptamani am avut surpriza din muguri sa faca frunzulite(pe tulpina) si sa dea radacinile verzi, l-am desprins usor de pe tulpina si am pus direct puiul in pamant in alt ghiveci, am inmultit orhideea, si dupa cateva luni puiutul a dat tulpina si a facut 2 flori, in rest are nevoie de apa doar cand e uscat pamantul si de iubire,in fiecare zi imi fac timp sa ma uit la ele,de atunci am cumparat orhidee de la florarii la pret redus (cand nu mai aveau flori le obtineam la 10.0 ron si astfel le schimbam ghivecele (transparente de plastic) si am ajuns sa am dupa un an orhidee frumoase si sanatoase ,cumparate la un pret f. mic, am astazi 15 orhidee de f. multe nuante care sant grozave de sanatoase si frumoase,ingrasamant am inceput sa le pun din momentul cand au inflorit.” – Preda Mariana)

Multumesc pentru informatiile foarte utile .
Cu simpatie.
Cristina SFINTES
Minunate aceste plante. Am si eu cateva. Felicitari si multumiri pentru sfaturile de ingrijire.
Cu drag, Irina
MUTUMESC PENTRU SFATURI SUNT FLORILE MELE PREFERATE AS VREA SA STIU MAI MULTE CU DRAG , AURA
Stiti cumva de unde as putea cumpara orhidee albastra?
Am vazut de curand cateva poze de la expozitia de orhidee din Gradina Botanica, insa nu am reusit sa aflu de unde as putea cumpara un astfel de exemplat.
Va multumesc
stie cineva cum se inmulteste aceasta specie?
orhidee albastra gasesti la baumax targu mures pret aprox 150 de lei da sunt mari cam de un metru si floarea e exagerat de mare:) si e super super da cam piperat pretul
Orhidee albastra Royal, foarte mare, am luat acum 3 ore din baumax redusa de la 79 la 23 de lei pentru ca nu mai avea flori. Tot in baumax sunt o gramada de orhidee de alte culori cu reduceri f mari.
Astazi am vrut sa cumpar de la Baumax o Phala albastra si punand mana la baza plantei m-am murdarit de vopsea albastra! Am aflat de la cei din magazin ca li se pune o solutie albastra cand sunt pui si de aceea sunt albastre! N-am mai cumparat-o!
tocmai mi-am cumparat o orhidee albastra si e superba in targu-mures se gaseste si la florarii nu numai in baumax si chiar daca i se pune solutii albastre merita sa o ai e supeeeerba!!!!
am primit si eu o minunatie de orhidee nu stiam nimic despre aceste plante pina acum cinc am citit aici multe chestii ce ma interesau va multumesc pentru sfaturile si experientele voastre.
e frumoasa albastra, dar o ai doar pe moment cit ramine inflorita, dupa stagnare cind incepe iar sa infloreasca va inflorii alba , din cauza ca picmenti pe care ia primit prin injectare tu nu ii mai vei avea !!
mihai, degeaba ai mai cumparato daca nu avea florii, ca xcum tu o vei avea alba la urmatoarea inflorita si nu albastra, dar nu mai conteaza daca ai luato la pret bun..sa te bucurii de ea.
la leroy merlin pe sos chitilei orhideea albastra e 69 ron
si eu am primit de ziua mea o orhidee alba,va multumesc pentru sfaturi,nu stiam despre ea aproape nimic ,cu toate ca am ff multe flori de alte specii(mari si mici inclusuv f multi cactusi)stela
Super…eu nu am orhidee dar imi place []==[]
wow, ce minunat ca am gasit aceste informatii. Am 6 orhidee diferite culori si le tin de vreo citiva ani. Unele au inflorit , una s-a inmultit de la baza, dar am constatat citind articolul ca am facut o multime de greseli in ingrijirea lor.
Multumesc mult,
Minunat! Am primit si eu Orhidee phalaenopsis, acum in prag de sarbatori. Am citit cu interes toate detaliile care ma vor ajuta in ingrijirea superbei flori.
TOATE BUNE!
Mai… foarte bun acest site…mie imi plac mult orhideele .Fata de anul trecut site-ul s-a imbunatatit! st orhideele trebuiesc udate! %||:-{
Multumesc mult pentru sfaturi.
am primit de ziua mea o orhidee kre ma bucura zi de zi.de knd o am mi-am luat flori mereu.ii merge fff bine si as vrea sa am 1000.ma bucur k pot citi sfaturile voastre.
Si eu am pus apa mai multa decat trebuia la ele.Dar am noroc ca arata frumos si au inca flori .Le am cam de 1 luna!!!!!!Nu ma asteptam sa tina atat de mult florile la ele:).MULTUMESC PENTRU INFORMATII!!!!
Multumesc foarte mult de sfaturi …
Foarte bune sfaturile si informatiile clare, multumim
Minunat, am primit si eu o orhidee phalaenopsis de ziua martisorului care ma bucura in fiecare zi. Multumesc foarte mult de informatii pentru ingrijirea ei.
informatii foarte utile,am invatat cum sa le inmultesc.Super,am zece tipuri(soiuri) pe care le cresc.
Flicitari, era nevoie de asa ceva, cei care vor sa faca ceva din dragoste pentru frumos va sunt recunoscatori
Multumesc mult pentru informatiile oferite,sunt indragostita de aceste flori,pina acum am 4 de 4 culori diferite si sper sa pot sa am de toate felurile,au crescut f frumos si sunt pline de flori,au multi boboci nedesfacuti inca si tije care cresc inca.Cu stima si astept noi informatii.
Buna ziua,
am primit de ziua mea , acum cateva zile 8 orhidee, de diferite culori; va multumesc pentru sfaturi; o sa incerc sa le urmez pentru ale pastra .
Foarte frumos articol,multumesc de informatii!
Foarte utile informatiile,multumesc!am si eu 4 orhidee cumparate cu 5 LEI dintr-un hipermarket(la reducere,evident) anul trecut.toata iarna au fost in pauza,acum vad ca le-au dat noi radacini si tulpini.o fi din cauza ca le-am mutat de citva timp pe pervaz?au facut pauza din lipsa de lumina sau asa trebuia?
REGINA,prima orhidee a tinut inflorita aproape 4 luni,celelalte cite2-3 luni.
Abia astept sa infloreasca!
Va doresc tuturora orhidee frumoase si sanatoase!!!!
Multe multumiri pentru aceste informatii complete. Sunt incepatoare si doresc sa am grija corect de aceasta floare minunata.
Sunt florile mele cele mai preferate,si acuma am si eu vreo trei una dintre ele acuma a facut un mugure pe o tija pe care erau flori e o planta noua oare?
mas bucura si eu foarte mult sa pot inmulti si sa am mai multe,colorate…
Am un soi cu frunze mai micute sau terminat florile iam taiat tija dar nu mai da nici un semn nici mugure de floare nimic ce sa fac cu ea sa mai dea muguri de flori sau de planta noua?
Multumesc pentru sfaturi pe care am avut si eu nevoie sa am orhidee frumoase…
buna,draga anonim cu orhideele trebuie sa ai rabdare si iubire, deci e normal sa cada floriile dupa o perioada de citeva luni, asta in functie de cum e ingrijita, apoi tot ce trebuie sa faci e sa nu tai tija pina cind nu da ea semne de uscare, ptca in felul asta te poti inmulti, cum de altfel ai si spus ca ai la una din ele petija un smoc de frunze, mai asteapta sa faca si radacini lungi cam 10 cm macar ca atunci cind o transplantezi sa aibe putere sa reziste singura.iar daca vezi ca tija da semne de uscare o tai de la baza, ptca nu e o lege ca toate tijele sa faca pui.
buna nikol eu am reusit deja sa in multesc 4 orhidee si pitici mari diferite culori si am ajuns la 18 bucati imi place foarte mult sint florile mele preferate cu drag maria
Maria, da si eu am inmultit vreo 8….sunt minunate!
eu tot am 3 si sunt minunate dar infloresc numai earna sunt care fac flori mai multe ori pe an dar sunt numai de sezon stai fara grija o sa infloreasca eu asa le iubesc ca pe copii mei sunt superbe si inca imi merg dupa zodie ,,balanta,,
Pt cine crede ca pretul unei orhidee albastre este ,,piperat” va dau o solutie! Sunt crescatoare de orchidee si va puteti cumpara una alba pe care sa o udati cu apa si cerneala de uz scolar in cantitati mai mici sau mai mari in functie de culoarea pe care vreti sa o obtineti. In caz in care doriti un albastru deschis folositi o cantitate mica de cerneala si in cazul in care doriti o culoare mai inchisa utilizati mai multa cerneala. Aceasta tehnica se poate utiliza si la alte folri albe precum zabbile, lalele, etc.
Bianca, ai incercat acest test?
si eu am primit prima orhidee de ziua mea acum doi ani. primele flori au tinut doar sase saptamani.apoi am vazut la cumnata mea ca le tine pe pervaz avand fereastra spre est si am mutat-o si eu. au aparut crengute noi iesind din tija veche apoi si de la baza si planta a avut flori din februarie pana in august.acum iar are boboci .am mutat si din camera fiicei mele alte doua orhidee la mine pe pervaz.le merge minunat au boboci si flori. de pe una din tije am desprins doi pui primul avand deja boboci.sfaturi de ingrijire am mai citit, am tinut cont de ele si sunt incantata de rezultate.imi pare rau ca nu sunt lamurita de unde pot lua bucatelele acelea de scoarta?
Iudit e ff simplu draga mea, cauta in magazinele de gradinarit, ex; Obi, Praktiker,Hornbach…etc si mergi la raionul cu orhidee si acolo vei gasi si saci cu scoarta pt orhidee!
Draga Cristina, orhideea albastra nu mai infloreste a doua oara tot albastru,ci alb!
Infloreste albastra doar daca se uda in apa cu cerneala, iar nuanta va fii in functie de cit de multa sau putina cerneala a fost tratata!
multumesc, informatiile sunt de mare folos.Am primit o orhidee de ziua mea,astept sa vad cum va evolua, cu ajutorul acestor sfaturi sper sa o pot ingriji asa cum trebuie.Multumesc inca o data.
Buna,eu am 4 orhidee,de diferite culori,eu nu le tai tijele,decat daca se usuca.Pe tijele inca verzi de la subsoara frunzulitelor alea mici ies noi tije cu flori.Asa eu le am tot timpul inflorite,le am de vreo 3 ani,nu am avut noroc si de puisori,dar eu sunt rabdatoare.Anul trecut i-am facut mamei mele cadou una si are deja cate un pui pe ambele tije.Orhideea are nevoie de foarte multa dragoste.
Multumesc pentru informatii. Ma bucur ca am gasit acest site. Am cumparat cateva orhidee cand erau inflorite si acum ma intrebam ce trebuie sa fac ca sa infloreasca din nou. Am gasit raspunsul. Multumesc inca o data pentru articol.
si eu am 5 orhidee primite cadou,una mov e inflorita de 3 luni si inca mai are boboci de inflorit,stau pe un pervaz sudic,celelalte au boboci mici,informatiile voastre mi-au fost de mare ajutor. Doresc sa aveti o primavara plina de flori!
multumesc ptr. sfaturi ,tinetio tot asa sinteti ok.
.
Buna,
Orhideele mele si-au pastrat florile pana si dupa 7 – 8 luni. Acum am 12, fara sa pun la socoteala si cei doi puisori pe care ii am de la prima orhidee, unul este inca pe una dintre tije deoarece la randul sau a facut 2 tije si acum are flori, iar celalalt a dat de undeva de jos, de langa orhideea mama. Celelalte orhidee au inbobocit si inflorit in continuu, iar cateva dintre ele au flori, bobocei si tije noi.
NU EXISTA ORHIDEE ALBASTRA! Desi orhideele vin in multe nuante si modele, orhideea asa-zisa albastra fie este mov-levantzica, fie este vopsita (faceam si noi experimente de-astea in scoala, puneam cerneala la radacina narciselor).
Albastra naturala inca nu s-a obtinut din nicio incrucisare.
Multumim pentru sfaturi.Sunt foarte frumoase orhideele am si eu 5 de culori diferite majoritatea primite cadou, 2 dintre ele sunt inflorite si au cate 2 tije sunt florile mele preferate le ador :X.Mie putin teama la udat sa nu le ud prea mult si sa le pierd.Sa aveti o primavara plina de flori si soare.
Stimati prieteni al orhideelor
Am si eu o orhidee este superba are nu mai putin de 60 flori dupa ce a fost inflorita am taiat tija cu vreo doi cm de la inflorire si a dat cateva ramurele si a mai crescut inca o tija tot cu ramificatii asa pe opt ramificatii s au facut 60 de floricele mov va doresc multa sanatate , rabdare si dragoste pentru flori Jusztina