Horticultorul.ro

Feb 11 2018

Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla): combatere

Denumire populara: Antracnoza nucului

Denumire stiintifica: Gnomonia leptostyla  sin. Gnomonia juglandis, Marssoniella juglandis, Leptothyrium juglandis, Marssonina juglandis

Denumire populara in engleza: anthracnose of walnut

Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla) este o boala frecvent intalnita la plantele de nuc din: pepiniere, livezi, gradini, parcuri, aliniamente, etc.

Specii de nuc atacate de Gnomonia leptostyla: Nucul comun (Juglans regia), Nuc negru (Juglans nigra).

Ciuperca (Gnomonia leptostyla) ataca frunzele, lăstarii,  fructele.

Ecologia bolii:

Atacul antracnozei nucului  (Gnomonia leptostyla) pe organele plantei este favorizat de temperaturi in intervalul 11-29°C (optime de 19-21°C),  prezenta apei (din precipitatii, roua, irigare prin aspersie) si umiditatea relativa a aerului de peste 95%. Sporii infecteaza frunzele si  germineaza in cca. 6-7 ore. In cca. doua saptamani de la infectie apar conidiile ciupercii, care sunt raspandite de catre picaturile de apa si vant. La cca. 2-3 saptamani de la infectie apar si primele simptome pe organele atacate.

Infectia primara are loc din formele de rezistenta (miceliu) prezente in: frunzele cazute la sol, fructele atacate cazute la sol, lastarii atacati.

Ciclul bolii

Ciuperca ierneaza prin formele sale de rezistenta – miceliu, prezente pe leziunile din organele atacate. Primavara in conditii de  temperatura (11°C) si umiditate, apar periteciile (fructificatii) care contin asce cu ascospori. Ascosporii sunt diseminati cu ajutorul picaturilor de apa si a vantului. Acestia ajung pe frunze unde genereaza infectiile primare. Infectiile secundare cu conidii au loc in conditii favorabile de-a lungul perioadei de vegetatie din acervulii (lagare de conidiofori cu conidii) ce apar pe zonele atacate (partea inferioara a frunzelor, etc). Infectiile secundare se produc pe: frunze, lăstari,  fructe.

Semnele atacului (simptome) si afectarea plantelor

Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla)  ataca numeroase organe ale pomilor: frunze, lastari, fructe si produc pagube cantitative si calitative.

Pe frunze, atacul este agresiv. Pe acestea apar pete  de cca. 0,2-0,5 cm diametru, de forma circulara sau neregulata, de culoare bruna (maro) peste care poate sa apara o culoare albicioasa, acestea  sunt inconjurate de o aura galbena, Vezi fig. Pe partea inferioara a frunzelor, la interiorul petelor petelor se pot observa mici puncte de culoare inchisa – acervulii (lagare de conidiofori cu conidii). Pe masura ce boala avanseaza, frunzele afectate se rasucesc (Vezi fig.) si cad.

Frunzele puternic atacate se deformeaza sau  daca petele conflueaza (se împreunează) este posibila defolierea  (căderea prematura a frunzelor atacate). Fructele pomilor defoliati prematur complet, nu se mai dezvolta – fiind afectata productia.

Pe lastarii tineri – apar pete maronii, alungite si scufundate in tesut (Vezi fig.).

Pe fructele tinere  atacul se manifesta la exterior sub forma de pete usor scufundate, de culoare maro. Atacul provoaca deformarea fructelor si inegrirea miezului.

Masuri de prevenire si combatere:

Toamna adunam si distrugem prin ardere frunzele pomilor afectati;

Aplicarea de tratamente cu funcicide specifice cand frunzele au ajuns la ½ din dimensiune;

In conditii favorabile pentru aparitia bolii, tratamentele de repeta la acoperire (14-21 zile); etc.

Fig. 1 Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla)

Fig. 2 Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla)

Fig. 3 Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla)

Fig. 4 Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla)

Fig. 5 Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla)

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Antracnoza nucului (Gnomonia leptostyla): combatere

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.