Get Adobe Flash player

Horticultorul.ro

Iul 09 2010

Combaterea Manei la Vita de vie

Mana vitei de vie este  produsa de ciuperca Plasmopara viticola si are o raspandire generala in plantatiile viticole din tara noastra, atacul acesteia provocand in multe cazuri compromiterea recoltei de struguri. Mana vitei de vie este considerata, alături de  făinare si putregai,  una din cele mai păgubitoare boli ale vitei de vie.

Descrierea bolii

Ciuperca ataca toate partile verzi ale plantei: frunze, inflorescente, struguri, lastari, carcei.

-        Pe frunze atacul se recunoaste prin aparitia unor pete de culoare galbui numite “pete untdelemnii” in dreptul carora pe partea inferioara se formeaza un puf albicios ca un mucegai ce reprezinta organele de inmultire ale ciupercii, conidioforii cu conidii. Prin dezvoltarea ulterioara a atacului aceste pete se necrozeaza (zone uscate “moarte”).

-        Pe boabele tinere, cand umiditatea aerului este ridicata, aparitia conidioforilor si conidiilor pe suprafata bobului poarta numele de “rot-gris”. Daca atacul se produce cand umiditatea este scazuta, boabele se brunifica, fara sa mai apara fructificatiile, in care caz atacul se numeste “rot-brun”. In ambele cazuri boabele se desprind de rahis (ciorchine) si cad.

-        Pe lastarii tineri, rahis, inflorescente si circei, atacul se manifesta prin brunificarea partilor atacate si uscarea acestora.

Particularitatile biologiei agentului patogen

Ciuperca ierneaza sub forma de oospori in frunzele cazute.

Primavara cand conditiile devin favorabile si anume: solul este umectat 1-3 zile sau cad ploi care provoaca baltirea apei in plantatii, temperatura solului sau a apei este peste 11oC, oosporii germineaza, dand nastere la un tub germinativ in varful caruia se formeaza o conidie mare numita macroconidie. Aceasta, la randul ei, da nastere la circa 60 zoospori biflagelati care inoata prin apa de ploaie si dupa ce isi pierd flagelii, sunt proiectati pe organele verzi ale plantei. Aici formeaza un filament de germinatie care patrunde prin deschiderea stomatelor in spatiile dintre celule, unde formeaza miceliu. Miceliul trimite sugatori in celulele plantei, distrugandu-le. Aceasta infectie poarta numele de “infectie primara”.

Cand umiditatea aerului este ridicata, apropiata de 100%, miceliul formeaza filamente miceliene care ies prin deschiderea stomatelor, ramificandu-se, devenind conidiofori care poarta microconidii numeroase. Microconidiile la randul lor germineaza, producand cca 40 zoospori care provoaca noi infectii, infectiile secundare.

Conditiile de baza pentru ca infectia secundara sa aiba loc sunt: temperatura aerului sa fie mai mare de 11oC, iar organele verzi ale plantei sa fie umectate cel putin o ora si jumatate. Timpul scurs de la contaminare, respectiv din momentul germinarii zoosporilor pana la aparitia simptomelor bolii, poarta numele de “perioada de incubatie”.  Aceasta este obisnuit de 8-10 zile in luna mai, 6-8 zile in iunie si 4-6 zile in iulie si august, factorul dominant fiind temperatura.

In functie de conditiile agro-meteorologice, in cursul perioadei de incubatie pot avea loc 1-4 infectii primare si pana la 50-60 infectii secundare.

Prognoza si avertizare

Daca numarul frunzelor mozaicate ce contin oospori este mare, consideram ca rezerva biologica pentru infectiile primare va fi bogata. In timpul iernii, si in primavara, uneori se creeaza conditii pentru germinarea oosporilor inca inainte de inceperea vegetatiei sau cand frunzele nu sunt formate, fapt ce duce la o scadere importanta a rezervei biologice a agentului patogen.

Principiul de baza al avertizarii tratamentelor este urmatorul: organele verzi ale plantei trebuie sa fie tratate cu fungicid in momentul producerii unei noi invazii dupa terminarea perioadei de incubatie de la infectia anterioara.

Primul tratament se avertizeaza in cursul perioadei de incubatie a primei infectii secundare (ultimele 4-5 zile). Tratamentele urmatoare se aplica in cursul perioadelor de incubatie ale infectiilor secundare, atunci cand de la tratamentul anterior au aparut noi organe neprotejate (minimum 2-3 frunze). Infectiile suprapuse fazei care a determinat aplicarea unui tratament precum si infectiile slabe nu impun noi masuri de combatere.

Masuri de prevenire si combatere

Masurile agrotehnice si de igiena culturala ca: aplicarea corecta a taierilor, dirijarea lastarilor, combaterea buruienilor, evitarea stagnarii apei, asigurarea sistemului de sustinere, etc., contribuie la prevenirea si reducerea importantei infectiilor manei vitei de vie.

Tratamentele impotriva manei vitei de vie sunt numai preventive deoarece ciuperca dupa ce a produs infectia nu mai poate fii controlata in totalitate, aceasta dezvoltandu-se in interiorul organului atacat. Combaterea chimica ramane cea mai importanta metoda de prevenire a atacului de mana.

In acest scop, folosirea produselor omologate trebuie sa aiba la baza urmatoarele principii:

-in prima faza a vegetatiei (fenofazele pana la inflorit) se vor folosi produse acuprice (fara cupru) si cele sistemice cu componenta acuprica (fara cupru),  care favorizeaza cresterea si dezvoltarea plantei si care asigura eficacitate ridicata, cum sunt: Dithane (mancozeb),  Neotech, Folpan, Captan, Poliran, Antracol sau sistemice:   Ridomil Gold MZ (mancozeb+mefenoxam), Profiler (fosetil de aluminiu+fluopicolid), Mikal Flash (fosetil de aluminiu+folpet), Verita (fosetil de aluminiu+fenamidon), Acrobat (dimetomorf+mancozeb), MANOXIN® C 50 PU (25% cupru din oxiclorură de cupru + 24% fosetil de aluminiu +1% miclobutanil), etc.

-in timpul infloritului si imediat dupa inflorit vor fi preferate produsele sistemice si produsele polivalente.

Daca in timpul infloritului se creeaza conditii foarte favorabile atacului de mana se vor efectua tratamente si in aceasta fenofaza (stadiu de dezvoltare a plantei), utilizandu-se produse care sa nu afecteze inflorescentele sau procesul de formare a boabelor ca Pergado F.

-in a doua parte a vegetatiei sunt recomandate produse pe baza de cupru sau organo-cuprice care protejeaza un timp mai indelungat vegetatia si asigura si un bun aport in maturarea coardelor. Se pot utiliza produse ca: Triumf, Champ 77 WG, ALCUPRAL® 50 PU, Zeama bordeleza, Cuproxat Flowable,Funguran, Blue shield, Kocide si produse sistemice sau translaminare care contin si cupru ca: Pergado C, Ridomil Gold Plus, Cupertine super, Moltovin (35 g/l cimoxanil + 190 g/l cupru din sulfat de cupru tribazic), Melody Compact.

Pentru a se realiza un tratament de calitate este necesar ca solutia sa fie dispersata cat mai fin si uniform, asigurandu-se acoperirea cu fungicid a tuturor partilor verzi ale plantei iar a frunzelor mai ales pe partea inferioara pe unde se produce infectia. Foarte utile pentru plantatii mici sunt atomizoarele de stropit.

Atentie !!!  Verificati atent daca fungicidul aplicat de dumneavoastra nu afecteaza fermentatia vinului si daca vinul obtinut din strugurii tratati cu anumite fungicide poate fi exportat.

Cititi si articolul “MANA VITEI DE VIE

Fig. 1 Mana vitei de vie (Plasmopara viticola)

Fig. 2 Mana vitei de vie (Plasmopara viticola) atac pe frunza

Fig. 3 Mana vitei de vie (Plasmopara viticola) atac pe strugure

Fig. 4 Mana vitei de vie (Plasmopara viticola) atac pe frunza

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5,00 out of 5)
Loading ... Loading ...

Categorie: Protectia plantelor

De la: Dan

No responses yet

Comments RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.