Horticultorul.ro

ian. 27 2018

Cuscuta – Tortelul o buruiana parazita periculoasa: combatere

Grupa Buruiana: Buruiana parazita pe tulpina

Familia: Cuscutaceae

Denumire populara buruiana: Cuscuta, Torțelul, Torțiel

Denumire stiintifica: Cuscuta spp. (Cuscuta europea, Cuscuta trifolii, Cuscuta campestris, etc.)

Cuscuta-Torțelul (Cuscuta spp.) este reprezentata in Romania prin numeroase specii ce paraziteaza diverse culturi.

Plante parazitate:

  • de cultura: ardei, tomate tinere, vinete, morcov, marar, ceapa, usturoi, sfecla, cartof, trifoi, lucerna, etc;
  • buruieni.

Tip buruiana: anuala, dicotiledonata, erbacee, parazita, se inmulteste prin seminte

Descriere: planta parazita cu flori albe (corola alba, Vezi fig.) grupate in inflorescente; tulpina filiforma este volubila (se infasoara in jurul tulpinii plantei parazitate, Vezi fig.), galbena. Fructul este de tip capsula dehiscenta, cu cateva seminte (2-4 seminte) la interior. O planta poate produce pana la 15.000 seminte.

Cuscuta-Torțelul (Cuscuta spp.) infloreste in infloreste in iunie-septembrie (in functie de specie).

Mod de afectare a culturii: plantele odata rasarite isi cauta la suprafata solului planta gazda. Tulpina filiforma se incolaceste in jurul plantei gazda si o paraziteaza  prin intermediul haustorilor: radacini adventive (prezente pe tulpina) ce patrund in floemul (tesut alcatuit din vase liberiene – prin care circula seva elaborata provenita de la frunze) plantei parazitate dupa hrana. Tulpina poate atinge rapid la lungimea de cativa metri (5-6 metri).

Plantele gazda afectate au cresteri reduse, fructifica slab, formeaza fructe de dimensiuni reduse, cresc debile.

Inmultire buruiana are loc prin seminte diseminate cu ajutorul: vantului, apei, uneltelor, masinilor agricole, pasari, animale, om. Semintele germineaza la temperaturi in intervalul 10-30°C si sol reavan. Plantele de cuscuta rasarite (rezerva de hrana oferita de samanta permit dezvoltarea unei plantule de cca. 10 cm) trebuie sa gaseasca o planta gazda altfel se usuca intrucat rezerva de hrana din samanta se va epuiza.  Semintele raman viabile in sol timp de pana la 3-10 ani.

Masuri de combatere a buruienii:

  • Infiintarea culturilor (lucerna, trifoi) cu seminte libere de seminte de cuscuta;
  • Smulgerea manuala a buruienilor;
  • Eliminarea plantelor gazda inainte ca Cuscuta-Torțelul (Cuscuta spp.) sa formeze seminte;
  • Rotatia culturilor la 4 ani, utilizand culturi de cereale;
  • Distrugerea buruienilor care pot fi plante gazda;
  • Utilizarea de erbicide specifice si omologate/cultura;

Erbicide:

“Intotdeauna cititi si utilizati erbicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

“Intotdeauna cititi si utilizati erbicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Fig. 1 Torțelul (Cuscuta spp.), la ardei

Fig. 2 Torțelul (Cuscuta spp.), la ardei

Fig. 3 Torțelul (Cuscuta spp.), la ardei

Fig. 4 Torțelul (Cuscuta spp.), la ardei

Fig. 5 Torțelul (Cuscuta spp.), floare

Fig. 6 Torțelul (Cuscuta spp.), la buruieni

Fig. 7 Torțelul (Cuscuta spp.), la buruieni

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Cuscuta – Tortelul o buruiana parazita periculoasa: combatere

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.