Get Adobe Flash player

Horticultorul.ro

Iun 10 2010

Mana tomatelor si cartofului

Boala la tomate si cartof,  cauzata de ciuperca (Phytophthora infestans).

Este una din cele mai grave boli ale tomatelor si cartofului. In ultimii 15 ani,  mana a devenit din ce in ce mai agresiva , atacand aproape toate organele plantei indiferent de cultura (sere, solarii, camp).

Semnele bolii:

Atacul manei incepe cu frunzele de cartof si tomate, dar mana ataca absolut toate partile verzi ale plantei. Pe spatele frunzelor apar pete mari de culoare verde-cenusie, (vezi fig.), petele prezinta un puf albicios “fructificatiile ciupercii”.  Zonele atacate devin brune, se usuca -necrozeaza (mor), vezi fig.

Boala se extinde si la celelalte organe ale plantei:

- tulpina (de jur imprejur – conduce la ruperea partii superioare a plantei);

- flori & inflorescente (ataca partile verzi si conduce la brunificarea si caderea florilor);

- fructe de tomate (ataca in toate stadiile de dezvoltare a fructului de la legare pana la coacere), vezi fig.;

- seminte de tomate (acestea se brunifica si isi pierd capacitatea germinativa);

- tuberculi de cartof  (in sectiune apar zone brune care pornesc de la exterior si inainteaza catre centru sub forma de raze), vezi fig.

Transmiterea bolii la cultura urmatoare se face fie prin tuberculi de cartof infectati, fie prin fructele de tomate infectate.

Boala apare intai la culturile de cartof, urmand ca in circa 10 zile sa treaca „apara” si la tomate.

Aparitia bolii este favorizata de prezenta picaturilor de apa pe frunze si temperaturi atmosferice intre 15-18°C (pentru tomate), temperaturi atmosferice intre 12-13°C (pentru cartof).

Masuri de protectie:

-        Rotatia culturilor;

-        Nu cultivati cartoful in apropierea tomatelor;

-        Irigati plantele pe rigole sau prin picurare;

-        Ingroparea sau arderea plantelor infectate;

-        Ruperea frunzelor bazale afectate de mana la tomate (frunzele din apropierea solului-pana cel mult la primul etaj de fructe), intrucat infectia porneste din apropierea solului;

-        Folosirea semintelor de tomate – sanatoase (recoltate din plante sanatoase) si dezinfectarea semintelor cu fungicide specifice;

-        Tratarea cartofului cu o saptamana inainte de recoltarea tuberculilor, cu fungicide antisporulante (impiedica raspandirea bolii de la o planta la alta sau de la planta la tubercul): Altima (Shirlan), Nando 500 SC.

-        Plantarea tuberculilor de cartof neinfectati.

Tratamente cu fungicide:

In combatere a manei la cartof si tomate se folosesc numeroase  fungicide, astfel se fac tratamente:

-  tratamente preventive (previn aparitia bolii) cu: produse cuprice (Triumf,  Zeama bordeleza), Bravo sau Rover, Dithane;

-  tratamente puternic preventive (previn eficient aparitia bolii) cu: Altima (Shirlan), Nando 500 SC; Ortiva, Pergado Mz,  Pergado C, Aliette 80 WG, Infinito, Acrobat, Cabrio Top;

- tratamente curative (pot stopa boala) cu:  Ridomil (Ridomil Gold MZ, Ridomil Gold Plus, Folio Gold) sau  Equation Pro, Curzate, Cupertine super, Drago, Fanion, Pergado Mz,  Pergado C, Acrobat, Galben M.

Atentie!!!

-        Inca de la primul tratament – efectuat la cateva zile de la plantarea rasadurilor se va folosi un amestec intre unul din produse (Bravo sau Rover) si unul din produsele sistemice (Ridomil Gold Mz, Equation Pro, Curzate, Cupertine super, Drago) sau doar Folio Gold. Exemplu: Rover+Galben M;

Tratamentele in combaterea manei tomatelor si cartofului se aplica la acoperire la un interval de (7-10-14 zile, intre tratamente-in functie de conditiile meteo), alternand produse preventive cu produse curative.

In cazul unui atac puternic se vor face 2-3 tratamente  succesive (cu produse “curative“), tratamentele se fac la intreval de  4-5 zile. Tratametele se fac utilizand  alternativ produse extrem de agresive cu mana ca: (Folio Gold, Ridomil Gold MZ, Ridomil Gold Plus) cu (Equation Pro, Curzate, Cupertine super, Drago).

Verificati atent pe eticheta pesticidelor „timpul de pauza” (perioada care trebuie sa treaca de la aplicarea pesticidului – pana la recoltare). Respectati cu strictete timpul de pauza pana la recoltare.

“Intotdeauna cititi si utilizati produsul (pesticidul) conform recomandarilor  de pe eticheta”

Atac de mana la tomate (rosii) pe frunza (A-fata, B-spate)

Atac de mana la tomate (rosii) pe frunza

Atac de mana la tomate pe fruct si tulpina

Mana cartofului (Phytophthora infestans) pe frunza

Mana la cartof pe "planta" si "tubercul"

One response so far

One Response to “Mana tomatelor si cartofului”

  1. Soareon 17 Mai 2013 at 17:37

    Buna Pagina e de mare ajutor multumesc.

Comments RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.