Horticultorul.ro

iun. 05 2017

Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum): combatere

Ordinul: Hemiptera

Subordin: Homoptera,  Sternorrhyncha

Familia: Aleyrodidae

Denumire populara: Musculita alba de sera

Denumire stiintifica: Trialeurodes vaporariorum sin. Aleyrodes vaporariorum, Asterochiton vaporariorum, Trialeurodes mossopi, Trialeurodes natalensis, Trialeurodes sonchi

Denumire populara un engleza: greenhouse whitefly, glasshouse whitefly

Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum) este un daunator deosebit de periculos, care ataca culturile horticole (legume, flori, arbusti, etc.) atat in spatii protejate (sere, solarii) cat si in gradina si camp.

Daunatorul este raspandit in: Europa, Africa, Asia, Asia Mica, Australia, America de Sud, America de Nord.

Plante atacate/gazda – este un daunator polifag (ataca numeroase specii de plante, peste 200):

Biologia si descrierea daunatorului:

Adultii – sunt musculite albe, mici, de 0,8-1,1 mm lungime, cu o anvergura a aripilor de 2,5 mm sunt acoperiti cu un strat fin-pulverulent de ceara alba, aripile sunt albe, toracele-capul-corpul sunt galbene iar ochii sunt rosii, Vezi fig. Femela este mai mare decat masculul. Femelele se pot reproduce si partenogenetic. O femela depune cca. 250 oua (4-6 oua/zi)  de-a lungul vietii (traiesc cca. 1,5 luni) pe spatele frunzelor tinere. La atingerea frunzelor acestia zboara cu usurinta.

Larvele – au forma ovala  (testoasa-plata) sunt transparente si sunt acoperite de un strat fin de ceara, iar in stadiul 1 – sunt mobile (au 3 perechi de picioare), de 0,2 mm lungime. Perioada larvara are 4 stadii, dureaza cca. 16-20 zile. Pupele – reprezinta stadiul 4 larvar, ele sunt imobile, plate, de 0,6 mm lungime, culoarea devine mai inchisa pana la opaca si se pot observa ochii rosii ai viitorilor adulti, Vezi fig.

Ouale – de culoare alb-galbuie-translucide sunt oval-alungite, de 0,2 mm lungime. Ouale sunt depuse pe spatele funzelor (Vezi fig). De la depunerea oualelor pana la eclozare sunt necesare cca. 6-10 zile.

Ciclul biologic:

Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)  are la exterior (gradina, camp)  6-7 generatii/an iar in spatii protejate calde – generatiile se succed continuu. Ciclul de viata este de cca. 20-21 zile (temperaturile optime de crestere si dezvoltare se incadreaza in intervalul 21-24°). In sere si solarii incalzite se inmulteste tot timpul anului.

Primavara, dupa 20 mai, cand temperaturile cresc, adultii hibernanti depun ouale primei generatii, pe spatele frunzelor, fixate de acestea cu ajutorul unui piciorus in epiderma frunzelor.

Dupa o perioada de incubatie de 6-10 zile, din oua apar larvele din stadiul 1, care sunt mobile. Larvele se hranesc cu ajutorul aparatului de intepat si supt. Larvele trec prin 4 stadii in cca. 16-20 zile.

Noua generatie de adulti apare dupa cca. 21 zile si ciclul se reia, pentru o alta noua generatie.

In acelasi timp, plantele pot fi colonizate pe spatele frunzelor de Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)  aflata in diferite stadii (ou, larva, nimfa, adult).

Daunatorul ierneaza in toate stadiile  pe plantele din locuinte, sere, solarii, etc.

Atacul, semnele atacului si afectarea plantelor:

Este o specie care ataca si provoaca pagube insemnate in culturile atacate din spatii protejate (sere, solarii), camp, gradina;

Adultii si larvele dispun de un aparat de intepat si supt „stilet” cu ajutorul caruia inteapa si sug sucul celular din frunze.

Adultii si larvele de musculita alba de sera secreta pe plante substante lipicioase-translucide cu aspect stralucitor-bogate in zaharuri (excrementele afidelor sau „roua de miere”- „honeydew”). Prezenta  lichidului dulce secretat de insecta (roua de miere)  pe plante  conduce la aparitia ciupercilor (Fumaginei-Culoarea neagra pe frunze – Vezi fig.), furnicilor  si a altor insecte care se hranesc cu aceasta. Roua de miere este preferata de albine, care produc asa numita „miere de mana”;

In general, daunatorul se regaseste in toate stadiile pe partea inferioara a frunzelor.

Frunzele plantelor atacate se ingalbenesc, capata un spect marmorat, se gofreaza.

Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum) este vector pentru transmiterea a numeroase viroze periculoase la plantele atacate.

Atacul poate conduce la intarzierea momentului recoltarii, recolte scazute sau chiar la uscarea plantelor.

Prevenire si Combatere:

Detectarea daunatorului se face usor cu ajutorul capcanelor lipicioase de culoare galbena, Vezi fig.

Prezenta daunatorului este adesea semnalata de catre furnici, care se hranesc cu roua de miere;

Detectarea prezentei daunatorului si aplicarea imediata de tratamente cu insecticide specifice;

INSECTICIDE/substante active  utilizate diverse tari ale lumii in la combaterea daunatorului:

“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

I. Insecticide sistemice:

II. Insecticide – regulatori de crestere al insectelor utilizate in combaterea Musculitei Albe

III. Insecticide – piretroizi de sinteza

IV: Insecticide biologice:

Se recomanda folosirea alternativa a insecticidelor neonicotinoide (insecticide sistemice)– pentru a evita aparitia formelor  rezistente de musculita alba la un anumit produs “inseticid”.

Nu subdozati insecticidele neonicotinoide – pentru a evita aparitia formelor de musculita alba rezistente  la aceste insecticide.

Atentie !!!

In cazul in care dupa 6-7 zile  “nu au murit musculitele“, se va repeta  tratamentul (stropirea si udarea plantelor cu insecticid sistemic omologat), dar si aplicarea foliara (pe frunze) a unui  insecticid regulator de crestere al insectelor ca: Juvinal 10 EC  (100 g/l piriproxifen).

Aceste insecticide regulatori de crestere au o actiune (ovicida , larvicida) sunt eficiente si se utilizeaza in schemele de combatere integrata a daunatorilor dificil de combatut (musculita alba). Ele actioneaza numai asupra oualelor (ouale devin sterile) si larvelor (larvele nu se mai transforma in adulti si mor), deci nu vor mai aparea noi generatii de musculita alba „efectul acestor insecticide  se vede in timp – vor aparea populatii de musculita alba, mult diminuate la urmatoarele generatii de insecte”.

“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

Fig. 1 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), adulti si oua

Fig. 2 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)

Fig. 3 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), transformarea din pupa in adult

Fig. 4 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), adulti si oua

Fig. 5 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)

Fig. 6 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), larve si oua

Fig. 7 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), larve si oua

Fig. 8 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), larve

Fig. 9 Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), oua

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (7 votes, average: 4,57 out of 5)
Încarc...

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum): combatere

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.