Horticultorul.ro

mart. 13 2014

Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Ridichi negre de iarnaFamilia: CRUCIFERAE sin. BRASSICACEAE

Ridichea de iarna se regaseste in aceeasi familie botanica cu: Ridichea de Vara, Ridichea de luna, Varza alba, Varza rosie, Varza de Bruxelles, Varza de frunze, Conopida, Gulia, Brocoli, etc.

Denumire populara: Ridichea de iarna, Ridichea neagra, Ridichi negre de iarna

Denumirea populara  provine de la culoarea la exterior a radacinii si de la capacitatea de pastrare peste iarna.

Denumire stiintifica: Raphanus sativus var. niger

Denumire populara in alte limbi: engleza – Black Radish, Radish Winter.

Grupa Legumicola: Legume pentru Radacini, Radacinoase

Utilizare: Legumicola, Planta medicinala

Origine

Originea exacta este necunoscuta se presupune ca ar fi originara din tarile riverane zonei  de Est a Mediteranei. Se cunoaste faptul ca ridichiile au fost cultivate de catre Chinezi (Candolle, 1883). In Europa ridichile au fost cultivate si cunoscute de catre imperiul Roman (Hegi, 1935).

In Romania Ridichea de Iarna  se cultiva  in gradinile populatiei si in marile bazine legumicole de pe intreg cuprinsul tarii. Cultura se realizeaza in camp si gradini.

Sortimentul de soiuri si hibrizi (F1) pentru Ridichea de Iarna:

  • Negre rotunde (2009);
  • Runde Schwarzer.

Factori Ecologici Limitativi:

Temperatura (caldura) – plantele de Ridichi de iarna sunt putin-pretentioase fata de caldura.

Semintele de Ridichi germineaza incepand cu 5 ºC si au nevoie de 29 zile pentru a germina. Temperaturile optime pentru germinare sunt situate in intervalul 15…20 ºC (germineaza in 6…4 zile).

Ridichea neagra (Raphanus sativus var. niger)  prefera temperaturi in intervalul 12…26ºC. Temperatura  minima suportata este de 10ºC iar cea maxima 37ºC.

Atentie !!! Temperaturile ridicate determina apartitia tulpinilor florifere si afecteaza calitatea radacinilor (devin spongioase).

Pragul de minim de la care plantele sunt afectate de inghet este de   -2ºC.

Lumina: Ridichea de iarna este o planta de zi lunga (> 14 ore de lumina/zi) cu cerinte ridicate fata de lumina, se cultiva primavara-toamna.

Umiditatea (apa):

Ridichea de iarna este o cultura cu cerinte ridicate fata de umiditatea din sol, prefera solurile reavene. Seceta prelungita conduce la lignificarea radacinii si intensificarea gustului iute.

Solul  – Ridichea de Iarna este o specie cu cerinte moderate  fata de sol, vegeteaza bine pe  soluri mijlocii,  fertile (bogate in materie organica), bine drenate, reavene, afanate. Planta prefera solurile luto-nisipoase, aluviale, argilo-nisipoase, lutoase, etc.

Reactia solului:  planta  prefera  un  pH intre 6-7  dar  vegeteaza in valori mai largi de pH intre 5.3-8.3;

Descrierea plantei:

Ridichea de Iarna (Raphanus sativus var. niger) este o specie erbacee bienala cu perioada lunga de vegetatie (100-120 zile) pana la formarea radacinii comestibile. Tulpinile florifere, florile si fructele  apar in anul al doilea.

  • Radacina   este  comestibila, globuloasa sau sferic-turtita cu diametru de 8-10 cm, pivotanta. Culoarea radacinii este neagra la exterior cu pulpa de culoare alba si ferma-crocanta, mai putin suculenta comparativ cu ridichea de luna, aroma specifica, gust iute – asemantor cu cel de hrean (Vezi fig.), se pastreaza bine peste iarna. Radacina tuberizata la ridichea de iarna provine din hipocotil (zona dintre cotiledoane si colet) si radacina;
  • Frunzele – sunt dispuse intr-o rozeta (4-8 frunze) de forma  lirat-penat-sectate, mari, de culoare verde-intunecat, cu perisori aspri, lung-petiolate (Vezi fig.);
  • Tulpina florifera – apare in anul 2 este inalta de 0.5-1 metru, cilindrica, bine ramificata, cu perisori aspri;
  • Florile sunt grupate in inflorescenta de tip racem terminal – lax, de culoare alba (Vezi fig.). Infloreste in intervalul mai-septembrie;
  • Fructele sunt de tip silicva indehiscenta terminata cu un rostru conic. Semintele sunt brun-roscate, globuloase (Vezi fig.).

Fertilizarea se poate face utilizand tehnologii si produse de la: YARA,  Sumi Agro, Nufarm.

Ridichea de iarna  se utilizeaza ca specie legumicola de la care se consuma radacina utilizata in stare proaspata consumata in diferite preparate.

Recoltarea radacinilor se face cand acestea au atins dimensiunile de consum specifice varietatii (la aproximativ 100-120 zile de la rasarire). Recoltarea se face prin smulgere.

Inmultirea si infiintarea culturii de ridichi de iarna se face prin:

Semanat in conditii de cultura in camp si gradina. Semanatul se poate face in intervalul primavara (mai) – vara (august).

Semanatul pentru viitoare plante semincere se face primavara (mai) anului I iar obtinerea semintelor se face anul II (specie bienala).

Bolile ridichilor: Rugina alba (Albugo candida), etc.

Daunatori la ridichi: Puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.), Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae)Paduchele cenusiu al verzei (Brevicoryne brassicae), Musculita tutunului (Bemisia tabaci), Musca ridichior  (Delia floralis), Musca plantutelor (Delia platura), Omida fructelor (Helicoverpa armigera), Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae), Buha semanaturilor (Agrotis segetum), Viermi sarma (Agriotes spp.), Viermi albi (Melolontha melolontha), Coropisnita (Gryllotalpa gryllotalpa), Soareci de camp, Cartita, etc.

Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Fig. 1 Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Fig. 2 Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger), sectiune

Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Fig. 3 Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger), flori si fructe

Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Fig. 4 Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger), planta semincera

Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Fig. 6 Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger),  seminte

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (17 votes, average: 5,00 out of 5)
Încarc...

Categorie: Legume

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Ridichea neagra de iarna (Raphanus sativus var. niger)

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.