Horticultorul.ro

feb. 13 2018

Extratimpurietate pentru profesioniști: Kaponet F1, Gravitet F1, Qualitet F1, Barbie F1

În anul 2018, Syngenta aduce pe piața din România 20 de varietăți noi de semințe de legume, ce au fost testate în condițiile pedo-climatice din țara noastră cel puțin 2 ani de zile.

Pentru segmentul de tomate extratimpurii, noutatea pentru 2018 este Kaponet F1, un hibrid cu creștere semideterminată, destinat producțiilor extratimpurii și timpurii în spații protejate. Acesta se caracterizează printr-o legare foarte bună și continuă a fructelor, chiar și în condiții de temperaturi scăzute, ce pot surveni la plantările timpurii. Fructele au o calitate excelentă, culoarea este roșu închis, fără umeri verzi și cu o greutate medie de 180 de grame.

Gustul foarte bun, dar și uniformitatea și fermitatea fructelor reprezintă trăsături de bază ale acestui hibrid.

Hibridul Kaponet F1 se remarcă prin calitate și uniformitate a fructelor și la etajele superioare, asigurând producții constante până la terminarea culturii.

Gravitet F1 este un hibrid de tomate extratimpuriu, cu creștere semideterminată, plantele sunt echilibrate vegetativ – generativ, cu port deschis, ceea ce le face ușor de întreținut. Fructele sunt uniforme, de culoare roșu intens și cu un gust foarte bun.

Au fost observate performanțe foarte bune la plantarea timpurie în spații semi-încălzite, remarcându-se printr-o coacere concentrată a fructelor, Gravitet F1 dovedind de-a lungul timpului, un potențial de producție foarte ridicat, de la prima până la ultima recoltare.

Segmentul de tomate semideterminate este completat de hibridul Qualitet F1, fiind destinat producțiilor timpurii în spații protejate. Plantele sunt puternice, manifestând un bun echilibru între vegetativ și generativ. Fructele sale sunt mari, de culoare roșu strălucitor, fiind foarte atractive pentru consumatori, iar uniformitatea și fermitatea bună a fructelor oferă o calitate superioară producției.

Hibridul Qualitet F1 se remarcă printr-o legare foarte bună și constantă chiar și în condiții de temperaturi mai puțin favorabile.

Barbie F1 este un hibrid de ardei gras galben ce poate fi cultivat atât în spații protejate, cât și în câmp, plantele sale prezentând un foliaj bogat și rezistență la condițiile de stres; acest hibrid de ardei gras tolerează foarte bine  variațiile de temperatură, asigurând o legare continuă și producții constante pe toată perioada de vegetație.

De remarcat este culoarea fructului la ardeiul Barbie F1, care din galben deschis ajunge la roșu la maturitatea fiziologică, fiind lucios și cerat; această caracteristică asigură un avantaj fermierului care poate opta pentru comercializarea hibridului ca ardei galben sau ca ardei roșu, în funcție de prețurile pieței.

Alături de productivitatea ridicată și calitatea fructelor, Barbie F1 este și ușor de întreținut, copilitul și palisarea în sere și solarii realizându-se cu ușurință.

Fig. 1 Hibridul de tomate Qualitet F1 – Syngenta

Fig. 2 Hibridul de tomate Qualitet  F1 – Syngenta

Fig. 3 Hibridul de tomate  Kaponet F1 – Syngenta

Fig. 4 Hibridul de tomate  Kaponet F1 – Syngenta

Fig. 5 Hibridul de tomate  Gravitet F1 – Syngenta

Fig. 6 Hibridul de tomate Gravitet F1 – Syngenta

Fig. 7 Hibridul de ardei Barbie F1 – Syngenta

Fig. 8 Hibridul de ardei  Barbie F1 – Syngenta

Categorie: Legume

De la: Parteneri

Comentariile sunt închise pentru Extratimpurietate pentru profesioniști: Kaponet F1, Gravitet F1, Qualitet F1, Barbie F1

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.