Horticultorul.ro

oct. 10 2019

Par asiatic (Pyrus pyrifolia): descriere, conditii de cultivare

Familia: ROSACEAE

Denumire populara: Par asiatic

Denumire populara in alte limbi: engleza – Asian pear, Chinese pear, Japanese pear; etc; germana – Asiatische Birne, Orientalische Birne;

Denumire stiintifica: Pyrus pyrifolia sin. Pyrus serotina

Grupa pomicola: pomacee, samantoase

Origine, raspandire:

Parul asiatic (Pyrus pyrifolia) isi are originea in Estul Asiei – China, specie naturalizata in Japonia. Prin hibridări interspecifice au luat naștere numeroasele soiuri de par asiatic aflate in cultura.

Utilizare

Pomicola

Conditii de crestere si fructificare:

Parul asiatic este moderat pretentios  fata de sol dar prefera solurile cu fertilitate ridicata (le suporta si pe cele cu fertilitate medie), bine drenate, profunde, usoare si reavene. Parul asiatic prefera solurile cu textura usoara (nisipoase, nisipo-lutoase)  dar vegeteaza si pe cele medii  (lutoase, luto-nisipoase) si grele  (argiloase). Parul asiatic (Pyrus pyrifolia) prefera un pH de 5.6-6.6, dar suporta o reactie a solului – pH in intervalul 5.5-7;  Prefera solurile reavene, dar suporta si seceta pe perioade scurte.

Parul prefera temperaturi in intervalul 18-26ºC. Temperatura minima absoluta in vegetatie este de 8ºC iar cea maxima absoluta de 39ºC.  Cresterile tinere pot fi afectate de inghet la temperaturi < 0 ºC. Temperatura minima de la care plantele (mugurii de rod) pot fi afectate de ger in perioada de repaus este de < -34 ºC.

Lumina: parul asiatic este un pom fructifer cu temperament de lumina (prefera locurile insorite pentru o fructificare bogata) dar suporta si semiumbra.

Taierile – pentru formarea coroanei si fructificare se fac primavara devreme. Este recomandat ca la taiere sa folosim mastic de taiat/altoit. La parul asiatic se vor face si operatii in verde – ciupiri, etc.;

Plantarea parului asiatic se recomanda toamna, dar putem planta in toata perioada de repaus vegetativ (toamna-primavara), daca solul nu este inghetat si in aer avem temperaturi de peste 5°C.

Proprietati pomicole:

Perele sunt fructe de tip drupe false sau poame; de forma sferica ‚globuloasa-subglobuloasa’ (Vezi fig.) pana la piriforme; cu diametru de 2,5-3 cm la specia sălbatica si pana la 14 cm la soiurile de par asiatic; pielita este groasa de culoare bruna acoperita de numeroase lenticele proeminente – deschise la culoare; pedunculul (codita) este lunga de 1,5-2,5 cm. Pulpa este crocanta, suculenta; de culoare alba, contine sclereide (celule lignificate dispuse in jurul ovarului). Gustul poate fi dulce-vinuriu, bine echilibrat zaharuri/aciditate.

Recoltarea perelor se face la maturitatea de recoltare (cu 8-10 zile inainte de maturitatea deplina), cand au dimensiunea specifica soiului. Perele isi continua usor maturarea si dupa recoltare (climacterice).  Fructele se recolteaza la 4-5 luni de la inflorire (in functie de soi).

Perele asiatice se consuma in stare proaspata sau in  preparate ca: prajituri, bauturi racoritoare, conserve, fructe uscate, fructe confiate, etc.

Perele asiatice contin la 100 g de pulpa: valoare energetica: 176 kJ (42 kcal); carbohidrati 10.65 g (zaharuri 7.05 g, etc.); proteine 0,5 g; vitamina C 3.8 mg; fibre 3.6 g; calciu 4 mg; Sursa USDA.

Descriere:

Parul asiatic (Pyrus pyrifolia) este un pom fructifer cultivat pe suprafete intinse in China si Japonia, acesta are numeroase soiuri (varietati) luate in cultura.

Florile sunt de culoare alba (petale albe), au diametru de 2,5-3,5 cm, sunt grupate in inflorescente glabre (fara perisori) de tip umbela sau corimb, codita (peduncul) are 3-4 cm lungime. Infloreste in aprilie-mai, inainte sau odata cu aparitia frunzelor (infrunzitul). Polenizarea la parul asiatic este entomofila (albine, bondari, etc.). Exista soiuri de par asiatic care sunt autosterile (necesita polenizator – nu se pot poleniza cu propriul polen) dar sunt si soiuri cu autopolenizare (ex. Nashi). Se poate intalni, pentru unele fructe din pom, fenomenul de partenocarpie (dezvoltare a ovarului fără fecundație și transformarea a lui în fruct lipsit de semințe).

Frunzele sunt caduce (cazatoare), ovat oblongi, mari – lungi de 7-14 cm si late de 4-5 cm, glabre (fara perisori), lung acuminate, cu baza rotunjita sau subcordata, cu marginea serat -dintata, cu dinti foarte mici; de culoare verde; cu petiolul lung 3.5-4 cm (Vezi fig.).

Dimensiuni:

Parul asiatic este un pom fructifer a carui inaltime poate ajunge la 8-10  metri iar diametrul plantei de 4-5 m.

Soiuri de Par Asiatic: Nashi, Shinseiki, Chojuro, etc.

Inmultirea parului asiatic:

  • se face la soiuri (varietati) prin altoire primavara sau vara pe portaltoi obtinuti din samanta ‚generativi’ (par franc) sau vegetativi (marcote si butasi) de gutui;
  • se face prin seminte stratificate la rece (1°C) timp de 9-10 saptamani. Plantutele se pastreaza in primul an in solar la semiumbra si umiditate relativa crescuta.

Fertilizarea se face utilizand tehnologii si produse: YARA,  Sumi Agro, Nufarm.

  1. Bolile parului asiatic:
  1. Boli (putregaiuri) de depozit la mere, pere si gutui pot fi cauzate de: Potebniamyces discolor, Monilinia fructigena, Penicillium expansum, Pezicula alba, Glomerella cingulata, Pezicula malicorticis, Botryotinia fuckeliana, Phytophthora cactorum, Venturia inaequalis, Alternaria alternata, Ploeospora herbarum, Stemphylium botryosum, Phialophora malorum, Phialophora spp., Sphaeropsis spp., Rhizopus stolonifer, Ploeospora allii, Nectria galligena, Fusarium avenaceum, etc.

Daunatori la parul asiatic:

  • Gargarita mugurilor de par (Anthonomus pyri);

Fig. 1 Par asiatic (Pyrus pyrifolia)

Fig. 2 Par asiatic (Pyrus pyrifolia)

Fig. 3 Par asiatic (Pyrus pyrifolia)

Fig. 4 Par asiatic (Pyrus pyrifolia)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (4 votes, average: 5,00 out of 5)
Încarc...

Categorie: Pomi fructiferi

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Par asiatic (Pyrus pyrifolia): descriere, conditii de cultivare

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.