Horticultorul.ro

aug. 12 2019

Taierea Vitei de Vie in Verde: copilitul, carnitul, plivitul

Taierea vitei de vie in verde (in perioada sezonului de vegetatie) presupune efectuarea unor lucrari  asupra elementelor butucului ca: plivitul lastarilor, copilitul,  carnitul lastarilor, etc.

1. Plivitul lastarilor vitei de vie este lucrarea in verde, ce are rolul de a elimina de pe butuc anumiti lastari care: consuma elementele nutritive neavând vreun rol in viitor, impiedica  circulatia aerului, impiedica patrunderea optima a luminii.

In urma lucrarii de plivit  vom pastra pe butuc (planta) doar lastarii care sunt necesari pentru:  crestere-dezvoltare (formarea elementelor butucului), fructificare (lastarii fertili), o parte din lastarii sterili (la 1 kg struguri este necesara 1,5 m2 suprafata foliara), supravietuirea butucului peste iernile geroase, etc.

Lucrarea de plivit (eliminare a lastarilor care nu sunt necesari) se realizeaza cu mana „manual” sau utilizand o foarfeca horticola bine intretinuta, dupa caz.

Pentru detalii suplimentare cititi articolul Plivitul lastarilor vitei de vie;

2. Copilitul vitei de vie este lucrarea in verde, necesara la soiurile de vita de vie mai viguroase care emit usor numerosi copili (Cardinal, etc.), îndesind astfel excesiv butucul/planta.

Copilii sunt lastarii secundari ce apar in acelasi an din mugurii axilari de copil prezenti la subsuoara frunzelor pe lastarii anuali principali.

Pentru detalii suplimentare cititi articolul Copilitul vitei de vie;

3. Carnitul lastarilor vitei de vie este o lucrare in verde ce se practica frecvent atat la vitele de vie susținute pe spalieri, cat si la cele sustinute pe  tutori (araci).

Lucrarea se efectueaza pe masura ce lastarii principali purtatori de rod au trecut de 1,4 metri (circa 16-20 noduri cu frunze bine dezvoltate) si sunt cu mult peste ultima sarma a sistemului de sustinere (4-5 noduri cu frunze peste ultima sarma) sau cu mult peste inaltimea aracului (4-5 noduri cu frunze peste inaltimea tutorelui).

Pentru detalii suplimentare cititi articolul Carnitul lastarilor vitei de vie.

Fig. 1 Copilitul Vitei de Vie

Fig. 2 Carnitul lastarilor vitei de vie

 

Fig. 3 Plivitul lastarilor vitei de vie

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5,00 out of 5)
Încarc...

Categorie: Vita de vie

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Taierea Vitei de Vie in Verde: copilitul, carnitul, plivitul

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.