mart. 20 2023
Specii de Begonie : ingrijire, inmultire, fertilizare
Familia: BEGONIACEAE
Demumire populara: Begonia, Begonie, Ghiata
Denumire stiintifica: Begonia spp.
Origine:
Begonia este o planta originara din America Centrala si de Sud, India, Indonezia.
Proprietati ornamentale:
Begonia este o planta cu aspect de tufa, cu inaltime intre 20-50 cm.
In functie de tipul radacinilor begoniile sunt impartite in:
- Begonii rizomatoase – sunt speciile decorative prin frunze, ce raman permanent verzi;
- Begonii tuberculate – sunt begoniile cu flori mari si frumos colorate;
- Begonii fasciculare – begoniile care pe timpul iernii isi pierd o parte din frunze.
Substratul „pamantul” trebuie sa fie bine drenat si sa contina mult humus. Se recomanda substratul format dintr-un amestec de: pamant de frunze, mranita, turba si nisip, cu un pH neutru.
Udarea begoniilor in perioada primavara-vara trebuie sa fie facuta regulat (de doua ori pe saptamana) sau chiar mai mult daca este foarte cald, astfel incat substratul sa fie reavan nu umed. In perioada de iarna udarea se face foarte rar (cu putina apa) sau chiar deloc pentru Begoniile tuberculate.
Begoniile sunt plante iubitoare de caldura ce prefera o temperatura in aer de 20-22ºC si de 16-18ºC la nivelul radacinilor. Pe timpul noptilor se recomanda ca temperatura sa nu scada sub 14 ºC.
Chiar daca Begoniile pot sa vegeteze pe tot parcursul anului, este indicat ca pe timpul iernii sa se reduca udarea si temperatura aerului sa nu depaseasca 15 ºC.
Lumina este un factor foarte important in cresterea si inflorirea begoniilor, ele prefera locurile luminoase, dar nu trebuie expuse direct la soare deoarece acesta le pot deshidrata si arde. Daca temperatura din aer depaseste 22 ºC, se recomanda ca plantele sa fie mutate la umbra.
Inmultirea begoniilor se face diferit: – Begoniile rizomatoase se inmultesc prin butasi recoltati din tulpina sau frunze, Begoniile tuberculate se inmultesc prin butasi si prin divizarea tuberculilor (aprilie) si Begoniile fasciculate se inmultesc prin seminte (ianuarie-februarie) sau prin butasi (primavara-vara).
Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) se recomanda sa se faca de doua ori pe luna in perioada de crestere si inflorire si sa se intrerupa in perioada de repaus (toamna-iarna).
La begoniile decorative prin frunze (begonii rizomatoase), se vor administra ingrasaminte cu eliberare lenta pentru plante decorative prin frunze (batoane fertilizante de culoare verde), aceste contin ceva mai mult azot.
La begoniile decorative prin flori (begonii tuberculate), se vor administra ingrasaminte cu eliberare lenta pentru plante decorative prin flori (batoane fertilizante de culoare rosie), aceste contin ceva mai mult fosfor si potasiu.
Bolile begoniilor:
- Putregaiul cenusiu la begonie este provocat de ciuperca (Botrytis cinerea) – simptome (pete gri pe spatele frunzei). Putregaiul apare mai ales in conditiile excesului de umiditate;
- Fainarea begoniei este provocata de ciuperca (Oidium begoniae) – simptome (pudra alba pe spatele frunzei). Temperaturile ridicate si aerul uscat favorizeaza aparitia fainarii.
- Bacterioza begoniei este provocata de bacteria Xantromonas – simptome (pe frunze apar urmele exudatului bacterian sub forma de pete lucioase ca de ulei).
Daunatori:
Paduchele verde al castravetilor (Aphis gossypii); etc.
“Intotdeauna cititi si utilizati produsul (pesticidul) conform recomandarilor de pe eticheta”
Specii si varietati
- Begonia coralina – are frunze mai mult lungi decat late, de culoare verde cu pete argintii si flori rosii;
- Begonia metalica – are frunze pieloase verzi-aramii pe partea superioara si rosii pe cea inferioara, florile sunt mici si albe;
- Begonia masoniana – are frunze verzi cu dungi maro-purpurii dispuse ca o cruce;
- Begonia rex – are frunze foarte frumosase cu varful ascutit, marginea usor dintata cu pete sau mozaicuri de culori;
- Begonia elatior – are frunze verzi lucioase si flori mari colorate.
Atentie!!!
- Udarea excesiva a begoniei si o temperatura mare a aerului duc la ofilirea plantelor;
- Expunerea begoniilor la lumina directa (la soare) conduce la deshidratarea sau arderea plantei;
- La begonii execesul de apa si temperatura scazuta produc ingalbenirea frunzelor si chiar putrezirea radacinilor;
- La floarea de begonie se recomanda inlaturarea frunzelor ingalbenite si a florilor ofilite (trecute) pentru a oferi plantei un aspect ingrijit.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Specii de Begonie : ingrijire, inmultire, fertilizare