dec. 08 2021
Begonia boliviensis : ghid de ingrijire, inmultire
Familia: Begoniaceae
Denumirea populara: Begonia boliviana
Denumirea stiintifica: Begonia boliviensis
Proprietati ornamentale: Begonia boliviensis este o planta erbacee perena rizomatoasa, compacta, ce poate ajunge la inaltimi de 30-55 cm si latimi de 30-45 cm.
Begonia boliviensis este o planta decorativa prin frunze si flori, plantata in ghivece sau cosuri suspendate, cultivata in gradini si apartamente.
Tulpinile plantelor de Begonia boliviensis sunt arcuite, subtiri, lungi, putin ramificate, rosiatice.
Frunzele sunt lanceolat-alungite, cu forma asimetrica, zimtate pe margine, cu peri fini, colorate in verde intes pe partea superioara si verde mai deschis, pe cea inferioara.
Inflorirea poate avea loc de primavara pana toamna.
Florile apar in partea superioara a tijelor florale, au forma alungita si sunt colorate in rosu intens.
Se recomanda inlaturarea de pe planta a florilor ofilite sau uscate, pentru a mentine un aspect placut.
Substratul pentru Begonia boliviensis trebuie sa fie usor, bine drenat, cu fertilitate ridicata si un pH slab-acid-neutru-slab-alcalin.
Transplantarea se poate realiza la interval de 2-3 ani, cand substratul vechi va fi inlocuit cu un amestec nou, iar vasul de cultura se poate inlocui cu unul de dimensiuni mai mari.
Udarea la Begonia boliviensis se realizeaza regulat, de 1-2 ori pe saptamana (in functie de temperatura), folosind cantitati suficiente de apa, mai ales in perioada de crestere si inflorire, pentru a pastra substratul reavan.
Intre doua udari, substratul de la suprafata trebuie sa fie uscat in primii centimetri.
Udarea insuficienta a plantelor poate cauza ofilirea frunzelor, iar umiditatea excesiva la nivelul radacinilor sau pe frunze, poate provoca aparitia putregaiurilor.
Lumina este importanta in cresterea si inflorirea plantelor de Begonia boliviensis. Acestea necesita spatii luminoase, insorite (dimineata si dupa amiaza) sau semiumbrite.
Pentru o crestere armonioasa a plantelor de Begonia boliviensis, se recomanda ca temperatura sa varieze intre 16-24°C, iar cea minima sa nu scada sub 3-5°C. Plantele cultivata afara in timpul verii, vor trebui aduse in spatii incalzite pe perioada iernii.
Inmultirea la Begonia boliviensis se face prin seminte, butasi de frunze sau prin divizarea rizomilor.
Inmultirea se poate realiza tot timpul anului, prin taierea butasilor de frunze impreuna cu cateva frunze. Acestia se introduc in vase cu apa, iar in momentul cand radacinile au crescut, se pot planta in spatiile de cultura.
Fertilizarea la Begonia boliviana se realizeaza de 1-2 ori pe luna, de primavara pana toamna, folosind ingrasaminte lichide sau cu eliberare lenta, specifice plantelor decorative prin flori.
Boli si daunatori: Afide, Tripsi, Musculita alba, Paduchi testosi, Paduchi lanosi, Putregaiuri, etc.

Fig. 1 Begonia boliviensis

Fig. 2 Begonia boliviensis

Fig. 3 Begonia boliviensis
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Begonia boliviensis : ghid de ingrijire, inmultire