iul. 17 2019
Begonia bowerae – Begonia tigru: ingrijire, inmultire
Denumirea populara: Begonia tigru, Begonia bauer
Denumirea stiintifica: Begonia bowerae sin. Begonia boweri
Origine: Begonia bowerae este o planta originara din Mexic.
Proprietati ornamentale: este o planta erbacee perena care creste dintr-un rizom ramificat (o tulpina subterana), compacta, fara tulpini, ce poate ajunge la inaltimi de 20-25 cm si latimi de 18-20 cm.
Begonia bowerae este o planta decorativa prin frunze si flori, cultivata adesea ca planta de apartament.
Frunzele cresc direct din radacina ramificata, au forma de inima, culoare verde inchis cu pete sau benzi de-a lungul nervurilor, de culoare verde deschis sau galben. Frunzele se vor colora foarte frumos numai daca plantele sunt crescute in spatii semiumbrite – umbrite cu umiditate mare (peste 60%).
Florile apar primavara in varful tulpinilor florale lungi de 10-15 cm, acestea sunt mici de culoare alba.
Substratul pentru begonie trebuie sa fie usor, bine drenat, cu fertilitate moderata si un pH intre 5,5-6,5.
Transplantarea se recomanda sa se efectueze primavara, inlocuind ghiveciul vechi cu unul de dimensiuni mai mari.
Udarea Begonia bowerae se realizeaza regulat, folosind cantitati suficiente de apa, mai ales in perioada de crestere, astfel incat substratul sa fie mentinut reavan. Pe timpul ienii, udarea se face la intervale mai mari de timp, folosind cantitati mai reduse de apa.
Lumina este importanta in cresterea Begoniei. Aceasta necesita spatii luminoase sau semiumbrite, ferite de actiunea directa a razelor de soare, aceasta tolereaza soarele doar in sezonul rece.
Se recomanda ca schimbarea pozitiei vasului de cultura sa se faca foarte rar.
Temperatura pentru Begonia tigru trebuie sa nu scada sub 15-18 °C.
Inmultirea la Begonia bowerae se face prin divizarea tuberculilor sau prin butasi de frunze.
Inmultirea prin butasi se face pe tot parcursul anului, prin taierea butasilor de frunze, avand cateva frunze.
Divizarea tuberculilor se poate face la sfarsitul iernii, cand plantele sunt inca in repaus. Se examineaza cu atentie baza plantei pentru a observa tulpinile care se pot diviza.
Fertilizarea Begonia bowerae se realizeaza de doua ori pe luna, de primavara pana toamna, folosind ingrasaminte lichide sau cu eliberare lenta, specifice plantelor decorative prin frunze.
Boli si daunatori: Afide, Tripsi, Musculita alba, Paduchi testosi, Paduchi lanosi, Putregaiuri, etc.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Begonia bowerae – Begonia tigru: ingrijire, inmultire