Horticultorul.ro

iul. 18 2023

Combaterea biologică a musculiței albe de seră

Pornind de la nevoia de hrană sănătoasă la standardele solicitate de marile lanțuri comerciale, cât și de consumatori, în ceea ce privește nivelul de reziduuri din fructe și legume, Summit Agro România vine în sprijinul producătorilor agricoli cu un produs biologic pentru combaterea musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum) – cheie în atingerea acestor standarde.

 

NOFLY WP – BIO-insecticidul căruia insectele NU-i rezistă – din gama SEIPRO a Summit Agro România, ajută producătorii să-și mențină culturile de tomate, ardei și castraveți la adăpost de atacul musculiței albe de seră, oferindu-le posibilitatea de a-și comercializa producțiile agricole la standardele solicitate de marile lanțuri comerciale.

Musculița albă de seră este unul dintre cei mai mari dăunători ai plantelor din familia Solanaceae și Cucurbitaceae, una dintre cele mai dăunătoare insecte din întreaga lume, nu numai pentru daunele directe pe care le produce, ci și pentru faptul că este un vector de transmitere pentru diverși viruși dăunători plantelor. Este răspândita pe toate continentele, iar în România o întâlnim atât în spații protejate (sere și solarii), cât și în culturile de câmp.

 

În condiții de seră/solar poate dezvolta de la 3 până la 6 generații pe an (atunci când are condiții favorabile), femela începând să depună ponta după 2-3 zile de la apariție.

La culturile de câmp este întâlnită și se dezvoltă doar în perioada de vegetație a culturilor, fiind observată chiar și în lunile septembrie – octombrie. După această perioadă, adulții se retrag în spațiile protejate, celelalte stadii de dezvoltare fiind distruse de temperaturile scăzute.

 

Ce este NOFLY WP?

 

NOFLY WP este un BIO-insecticid de contact, condiționat sub formă de pulbere umectabilă (WP), ce conține spori ai ciupercii entomopatogene Isaria fumosoroseus, tulpina FE 9901 (în literatura veche folosindu-se denumirea Paecilomyces fumosoroseus), având o concentrație de 2,0 x109 spori/gram de produs comercial.

 

Produsul este omologat și utilizat cu rezultate foarte bune în multe țări, pe toate continentele. În Europa este deja omologat și utilizat cu rezultate excepționale, de câțiva ani, în Spania, Olanda, Franța, Germania, Belgia, România și Ungaria.

 

La noi în țară este omologat pentru combaterea musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum) la culturile protejate din familia Solanaceae (tomate și ardei) și Cucurbitaceae (pepeni și dovlecei), iar în Spania a fost testat și  omologat și pentru combaterea altor dăunători cum ar fi: musculița albă a tutunului (Bemisia tabaci), musculița albă în spirală din America centrală (Aleuroidicus dispersus), afide, tripsi și omizi.

 

Cum acționează NOFLY WP?

 

Cum am mai menționat, NOFLY este un BIO-insecticid de contact, ceea ce înseamnă că insectele trebuie să intre în contact cu soluția aplicată pe cultură. Produsul provoacă un proces natural de infectare și combatere a insectelor dăunătoare.

Spre deosebire de acțiunea exercitată de insecticidele tradiționale (chimice) asupra insectelor dăunătoare, sporii ciupercii entomopatogene Isaria fumosorosea, tulpina FE 9901, se lipesc de corpul insectei, apoi imediat încep să germineze și dezvoltă hifele care pătrund în organismul insectelor.

După contactul cu soluția de NOFLY WP (la aproximativ 6 ore de la aplicare), corpul insectei este invadat de hifele ciupercii, iar procesele fiziologice sunt blocate, dăunătorul fiind astfel incapabil să se hrănească și nu mai produce pagube. Controlează insectele dăunătoare în toate stadiile de dezvoltare (ou, larvă și adult), iar în 3-5 zile de la contactul cu produsul insectele dăunătoare mor. NOFLY WP asigură protecția culturilor, o producție cu zero reziduuri și cu gust natural.

În condiții favorabile de temperatură (22-28°C) și umiditate a aerului (>50%), ciuperca se dezvoltă pe partea exterioară a insectelor, producând noi spori ce sunt dispersați de curenții de aer, ducând astfel și la infectarea indivizilor care nu au venit în contact cu produsul la aplicare.

 

Recomandări de utilizare a produsului NOFLY WP:

 

NOFLY WP este un BIO-insecticid de contact, cu aplicare foliară, ce asigură o foarte bună acoperire a suprafeței foliare; aderă foarte ușor de corpul insectei și poate fi aplicat utilizând instalațiile convenționale de stropit.

Primul tratament se aplică atunci când se observă primele simptome de atac și se recomandă 4-5 aplicări, cu un interval de 5-7 zile între acestea. Poate fi aplicat în orice stadiu fiziologic de dezvoltare a plantei, chiar și în perioada de recoltare, după aplicarea produsului nefiind necesar un timp de pauză până la recoltare.

Doza recomandată este de 200-250 g/100 L apă (2-2,5 kg/ha), în funcție de gradul de atac și înălțimea plantelor de cultură.

Doza utilizată, frecvența tratamentelor, gradul de acoperire a suprafeței foliare și momentul de aplicare sunt factori esențiali pentru un Management optim în Combaterea Biologică a Dăunătorilor și pentru obținerea unor producții sănătoase și fără reziduuri.

Pentru ultimele tratamente, înainte de recoltare sau chiar și în ziua recoltării, dacă este necesar să aplicați un tratament, vă recomandăm să utilizați cu încredere produsul NOFLY WP. Acesta vă asigură protecția culturilor și obținere de producții fără reziduuri.

 

Avantajele utilizării BIO-insecticidului NOFLY WP:

 

  • Produs 100% biologic. Nu necesită timp de pauză până la recoltare și este prietenos cu fauna auxiliară și prădătorii naturali.
  • Recomandat a fi utilizat în programele de Combatere Integrată a Dăunătorilor.
  • Compatibilitatea bună cu alte produse BIO de protecție a plantelor face posibilă utilizarea acestora în amestec, pentru mărirea spectrului de combatere.
  • Utilizarea NOFLY WP ajută la evitarea apariției formelor rezistente.
  • Utilizare și aplicare ușoară, operatorii putând reveni în cultură la foarte scurt timp după aplicare.

 

În concluzie, pentru a avea culturi și producții sănătoase, fără reziduuri, căutate de marile lanțuri de magazine și de noi toți, atât în stare proaspătă cât și conservate, vă recomandăm combaterea biologică a musculiței albe de seră și a altor dăunători utilizând NOFLY WP. Poate fi utilizat atât în culturi organice cât și în cele clasice.

Recomandăm aplicarea NOFLY pentru primele două tratamente, cât și pentru ultimele două tratamente înainte de recoltare.

 

Ing. Mărgărint NIȚĂ-DRAGOMIR

Director Tehnic

Summit Agro România

Categorie: Protectia plantelor

De la: Parteneri

Comentariile sunt închise pentru Combaterea biologică a musculiței albe de seră

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.

Cookies - Termeni si conditii