oct. 02 2025
Mana de Sol la Tomate (Phytophthora nicotianae var. parasitica)
Mana de sol la Tomate (Phytophthora nicotianae var. parasitica) este una dintre cele mai periculoase si frecvente boli de sol la cultura de tomate in spatii protejate (sere, solarii).
Odata aparuta ciuperca microscopica in sol, riscul de infecție se va menține, pentru o perioada nedefinita de timp si este favorizata de monocultura (cultivarea unei singure specii de plante, ex. Tomatele).
O boala cu simptome asemanatoare poate fi provocata si de catre ciuperca Phytophthora capsici.
Denumire populara: Mana de sol la Tomate, Mana de sol la Rosii
Denumire stiintifica: Phytophthora nicotianae var. parasitica sin. Phytophthora parasitica.
Denumire populara in engleza: Phytophthora Root Rot, Tomato Phytophthora root & fruit rot
Cauza bolii: mana de sol este produsa la tomate de către ciuperca microscopica Phytophthora nicotianae var. parasitica (Phytophthora parasitica).
Plante atacate/gazda – boala afecteaza mai toate culturile de plante solanacee: tomate, ardei, vinete, tutun, etc., dar se intalneste si la numeroase alte plante precum: avocado, citrice, bumbac, Poinsettia, etc.
Mana de sol afecteaza cu precădere culturile de tomate din spatii protejate (sere si solar ciclul 1 si solar ciclul 2), dar este intalnita si in gradina sau camp.
DESCRIEREA AGENTULUI PATOGEN – MORFOLOGIA CIUPERCII Phytophthora nicotianae var. parasitica
◊ Miceliul – este hialin (transparent), ramificat, se dezvolta atât intercelular cat si intracelular in tesuturile plantei atacate, prezinta haustori pentru extragerea elementelor nutritive din țesuturile plantei atacate.
◊ Conidioforii (sporangioforii ce sustin conidiile, EN-sporangiophores) sunt simpli sau ramificati si poarta in varf conidiile.
◊ Conidiile (sporangii, EN-sporangia, spori asexuati) – sunt de forma piriforma (forma de para), ovoide (forma de ou) sau elipsoidale, papilati (cu o mică proeminență);de 20–55 × 23–35 µm. Conidiile germineaza fie direct (prin tub germinativ), fie indirect (eliberează zoospori, o singura conidie poate elibera 20–40 de zoospori).
◊ Zoosporii biflagelati (au un flagel orientat anterior care trage zoosporul si un flagel orientat posterior care impinge zoosporul), au forma sferica/ovoidala, sunt mobili, de 8–12 µm, apar intercalati sau in zona terminala in hifele ciupercii. Zoospori sunt mobili si se deplasează activ în apă liberă (apa din sol, sau pelicula de apa prezenta pe suprafața organelor atacate), acestia fiind atrași chimic de catre exudații radiculari sau țesuturile vulnerabile. După o perioadă de mișcare (câteva minute până la câteva ore), zoosporul își pierde flagelii, se transformă într-un chist cu perete subțire, aderă pe suprafata organelor atacate și germinează printr-un tub germinativ, care pătrunde în țesuturi.
◊ Clamidiosporii (sporii de rezistenta) – sunt sferici de 20–55 µm diametru, intercalati in miceliu.
Ciuperca va produce foarte mulți clamidiospori, ceea ce îi conferă o prezenta pentru o perioada indelungata (mai multi ani) in sol, afectand ani de-a randul culturile de tomate cultivate pe respectiva suprafata de teren.
◊ In situatia reproducetii sexuate a ciupercii (participa doi indivizi), poate sa apara si oosporul ,de 15-36 µm diametru. Oosporul apare ca rezultat al fecundarii a doi gameti heterozigoti (diferiti), numiti anteridiu (en-antheridium, mascul) si oogoniu (en-oogonium, femel, de 25-30 µm diametru). Din oospori (spor de rezistenta cu pereti grosi) apare sporangiu (en- sporangium; „sac sporal” ce contine zoospori).
ECOLOGIA BOLII – factori de mediu favorizanti pentru Mana de Sol
Ciuperca Phytophthora nicotianae var. parasitica / Phytophthora parasitica este prezenta in sol, si prefera: conditii de umiditate ridicata in sol (precipitatii abundente, irigare excesiva) si temperaturi in intervalul 18-32°C pentru atacul pe radacina si colet, si 25-28°C pentru atacul pe fructe;
Temperatura optima pentru dezvoltarea miceliului se situeaza intre 24-32°C;
Boala este favorizata de solurile grele (argiloase), compacte, cu drenaj deficitar, baltirea apei;
Boala este favorizata de fertilizarea excesiva cu azot;
Ciuperca (Phytophthora parasitica) ataca frecvent si agresiv plantele de solanacee (tomate, ardei, vinete, etc), daca nu sunt aplicate in scop preventiv fungicidele specifice.
BIOLOGIA SI CICLUL BOLII
Infectia primara poate avea loc pornind de la: resturi de plante infectate cu miceliul ciupercii, clamidiosporilor (rezista multi ani in sol), oosporilor (spori de rezistenta), care in conditii favorabile vor conduce la infectarea tesuturilor plantelor cultivate. In urma infectiei primare vor aparea conidiile (sporangii) ciupercii, care la randul lor, vor elibera zoosporii ciupercii, care transportati de apa, vor genera in conditii favorabile pe parcursul sezonului de vegetatie, numeroase infecii secundare explozive, intrucat acestia infecteaza cu ușurința planta in orice stadiu: rasadurile tinere abia plantate, plantele tinere, plante mature cu flori si fructe.
Odată infecția plantei realizata, miceliul ciupercii se dezvolta atat intercelular cat si intracelular in tesuturile plantei atacate determinand putrezirea si înmuierea țesuturilor (rădăcinilor, coletului, ofilirea plantei).
Toamna apar sporii de rezistenta ai ciupercii: clamidiosporii si oosporii, care asigura supraviețuirea pe o perioada lunga.
Iernarea – transmiterea bolii de la un an la altul se face prin intermediul: resturilor de plante infectate care inca mai au miceliu viabil, clamidiospori (rezista multi ani in sol), oospori (spor de rezistenta cu pereti grosi).
Diseminarea/Transmiterea agentului patogen se face cu usurinta prin solul infectat, stropi de apa, apa care siroieste (apa utilizata la irigare, apa de ploaie), lucratori (incaltamintea acestora), apa din sol, utilizaje agricole (intrucat acestea se deplaseaza si au rotile murdare cu sol infectat), etc.
SEMNELE ATACULUI (SIMPTOMELE) SI AFECTAREA PLANTELOR
♦ Mana de sol pe planta (radacina si colet) –este o boala de sol ce poate fi usor confundata cu: caderea plantutelor (Pythium spp.), simptomele sunt oarecum asemanatoare, numai ca mana de sol afecteaza plantele in stadiu ceva mai avansat de crestere (plante mai mari, peste 6-7 frunze), totusi, ciuperca poate ataca planta la orice varsta.
Infectia porneste de la radacinile plantei, continua in zona coletului. Radacinile infectate se brunifica, tesuturile vasculare se brunifica, radacina se inmoaie si putrezeste; infectia cuprinde tesuturile din zona coletului de jur împrejur, acestea se inmoaie si putrezesc, zona coletului se subțiază (Vezi fig.).
Boala conduce, in final, la ofilirea si uscarea plantelor atacate (plantele sensibile se usuca in 3 saptamani de la plantare in sol infectat), (Vezi fig.). Plantele atacate cresc debile.
♦ Mana de sol pe fructe – apar pete brune atat pe fructe verzi cat si pe cele coapte, boala afecteaza mai intai fructele din apropierea solului (sunt afectate usor plantele nepalisate), (Vezi fig.).
Ciuperca infecteaza si semintele (la plantele semincere), exista riscul ca semintele sa nu mai germineze.
MASURI DE PREVENIRE SI COMBATERE PENTRU MANA DE SOL
♦ Cultivarea plantelor pe terenuri bine drenate;
♦ Palisarea plantelor, pentru a prevenii contactul plantei si fructelor cu solul;
♦ Irigarea rationala (preferabil numai prin picurare);
♦ Musuroirea plantelor, la o saptamana dupa plantare;
♦ Aplicarea rationala a ingrasamintelor cu azot;
♦ Aplicarea de ingrasaminte cu potasiu reduce infectia;
♦ Cultivarea de hibrizi sau soiuri tolerante la mana de sol, ex. Roma;
♦ Dezinfectia termica a solului cu abur cald;
♦ Plantele atacate impreuna cu fructele – se elimina din cultura (imediat ce boala se confirma), acestea sunt distruse;
♦ Aplicarea de tratamente la sol cu fungicide omologate; etc.
Fungicide/substante active utilizate in diverse tari ale lumii la combaterea bolii:
“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor de pe eticheta”
Fungicide utilizate in combaterea manei de sol sunt:
Fungicide sistemice:
Aplicarea de tratamente contra manei de sol
Se fac preventiv udari ale rasadului de tomate in rasadnita si inainte de transplantare – la cubulet (cu 7 zile inainte) cu solutie de Previcur Energy (fosetil 310 g/l + propamocarb 530 g/l).
– Tratamentele preventive pentru combaterea manei de sol pe fructe sunt identice cu cele pentru mana tomatelor (Phytophtora infestans).
“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor de pe eticheta”

Fig. 3 Mana de sol la tomate (Phytophthora nicotianae var. parasitica), sectiune prin radacina, colet si tulpina afectata

Fig. 4 Mana de sol la tomate (Phytophthora nicotianae var. parasitica), sectiune prin radacina, colet si tulpina afectata

Fig. 5 Mana de sol la tomate (Phytophthora nicotianae var. parasitica), sectiune prin radacina, colet si tulpina afectata
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Mana de Sol la Tomate (Phytophthora nicotianae var. parasitica)
















