oct. 20 2025

Patarea neagra a trandafirului (Diplocarpon rosae)

CLASA: Leotiomycetes (in trecut: Ascomycetes, Discomycetes)

ORDINUL: Helotiales

FAMILIA: Drepanopezizaceae

Denumire stiintifica: Diplocarpon rosae sin. Marssonina rosae, Fabraea rosae, Actinonema rosae

Denumire populara: Patarea neagra a trandafirului

Denumire populara in engleza: Rose Blackspot, Black spot of rose, Rose black spot

Plante atacate/gazda – specii si varietati/cultivaruri de Trandafir (Rosa spp.):  Trandafiri acoperitori de solTrandafiri arbustiviTrandafiri cu trunchi si coroanaTrandafiri de dulceataTrandafiri urcatoricataratori si semiurcatoriTrandafiri miniatur; etc   cultivate in gradini, parcuri, camp, terese, balcoane, sere, solarii. Pai putin afectate de boala sunt cultivarurile de trandafir cu toleranta la Patarea neagra a trandafirului.

Cauza bolii: boala este provocata de infectia cu ciuperca microscopica Diplocarpon rosae.

Origine: ciuperca este originara din Europa, aceasta a fost observata si descrisa pentru prima data in secolul XIX.

 

DESCRIEREA AGENTULUI PATOGEN – MORFOLOGIA CIUPERCII

♦  Miceliul este septat, maro-închis, ramificat, se dezvolta în interiorul țesuturilor frunzei (subcuticular sau/si intercelular), hifele ciupercii invadeaza in adancime celulele epidermei frunzei si formeaza haustori. Hranirea ciupercii se face prin  haustori (apar la 15 ore de la infectie), care extrag elementele nutritive (carbohidrati si aminoacizi) din celulele tesuturilor aflate sub cuticula.  În frunzele infectate, miceliul este vizibil sub forma petelor negre, care corespund cu zonele unde s-a dezvoltat miceliul ciupercii in țesuturile frunzei.

 

Forma Anamorfa/Conidiana/Asexuata/Imperfecta (EN – ANAMORPH)

In general, ciuperca se găsește in forma sa Anamorfa/Conidiana/Asexuata/Imperfecta.

Ciuperca formeaza Acervuli (fructificații asexuate, lagar de conidiofori & conidii) sub cuticula, pe partea superioara a frunzelor si lăstarilor tineri. Acervulii ciupercii, se pot identifica pe partea superioara a frunzelor, sub forma unor puncte negre, rotunde (Vezi fig.).

♦  Conidiofori (structuri purtătoare de spori/conidii) – sunt scurți, cilindrici, incolori sau maronii.

♦  Conidile (spori asexuati) – hialine, bicelulare (cu un sept transversal), de 15–25 × 4–6 µm, Vezi fig. Conidiile germineaza printr-un tub germinativ de lungime variabila, acesta poate penetra direct cuticula sau prin intermediul aspresorilor (formațiune de aderență și penetrare a ciupercilor microscopice, aflată la capătul hifei germinative sau al unui tub de infecție).

 

Forma Telemorfa/Sexuata/Perfecta (EN – TELEOMORPH)

Ciuperca formeaza Apotecii (contin asce cu ascospori) pe frunzele moarte aflate in descompunere. In general, forma  Telemorfa/Sexuata/Perfecta nu este esentiala pentru supravietuirea de la un an la altul (iernarea ciupercii).

♦  Ascile sunt cilindrice, fiecare contine 8 ascospori;

♦  Ascosporii sunt incolori, elipsoidali, de 12–18 × 4–6 µm. In primavara pot genera infectii primare.

 

ECOLOGIA BOLII (FACTORI DE MEDIU FAVORIZANTI)

Ciuperca se dezvolta (sporii pot germina si este realizata infectia si evolutia bolii) la temperaturi aflate in intervalul 15°C – 29°C.

Aparitia bolii/infectia este favorizata de vremea umeda si calda, cu temperaturi optime aflate in intervalul 19°C – 24°C.

Germinarea sporilor este condiționată de prezenta peliculei de apa pe frunze (precipitatii, irigare prin aspersie, roua, ceata) peste 7 ore si o temperatura aflata in intervalul 19°C -24°C;

Umiditatea relativa a aerului pentru evolutia favorabila bolii trebuie sa fie peste 70%-80%.

 

BIOLOGIA SI CICLUL BOLII

Primavara, sporii ciupercii (conidii, ascospori) prezenti in/pe frunze cazute pe sol, frunze prezente pe plante, tulpini tinere sau muguri sunt raspanditi, cu ajutorul picaturilor de apa (de ploaie, irigare prin aspersie), acestia ajung pe organele atacate (frunze, lastari) germineaza si realizeaza astfel infectia primara (primele simptome pot sa apara la 16 zile de la infectie), iar sporularea va avea loc la 10-18 zile de la infectie, dupa care ciclul se reia prin numeroase infectii secundare, realizate cu ajutorul conidiilor.

De la infectie la sporulare, pentru un intreg ciclu biologic sunt necesare in general 10-18 zile.

 

Ciuperca iernează – prin acervuli (fructificații asexuate, lagar de conidiofori & conidii prezente in frunze, lastari/tulpini tinere, muguri) cel mai frecvent si prin apotecii (contin asce cu ascospori, sunt prezente in frunze moarte) – situație rar intalnita.

Diseminarea/Raspandirea sporilor ciupercii se face cu ajutorul picaturilor/stropilor de apa (ploaie, irigare prin aspersie).

 

SEMNELE ATACULUI / SIMPTOMELE SI AFECTAREA PLANTELOR DE CATRE PATAREA NEAGRA A TRANDAFIRULUI

Ciuperca ataca toate organele verzi ale trandafirului: frunze, lastari, boboci florali, tulpini tinere, etc.

Primele simptome pe organele atacate pot sa apara la 3-16 zile de la infectie.

Atacul ciupercilor se poate observa pe frunze,  la inceput apar  pete mov-inchis sau maro, dupa care se transforma in  pete negre circulare, (Vezi fig.) de 1,2 cm diametru. Cu timpul petele cresc, conflueaza, iar o mare parte din frunza se innegreste, in jurul petelor negre apar aure/halouri galbene, iar intr-un final, intreaga frunza se ingalbeneste si cade.

Atacul patarii neagre la trandafir (Diplocarpon rosae) poate duce la ingalbenirea si caderea frunzelor, avand ca rezultat defolierea prematura (pierderea frunzelor atacate/afectate) a plantelor de trandafir.

Plantele atacate si defoliate frecvent au cresteri reduse (cresc debile), florile sunt de calitate slaba si nu isi indeplinesc rolul decorativ.

 

Masuri de Prevenire si Combatere pentru  Patarea neagra a trandafirului

♦  Cultivarea soiurilor cu toleranta la patarea neagra (Diplocarpon rosae) a frunzelor de trandafir;

♦ Irigam plantele, daca se poate, doar prin picurare;

♦ Daca suntem nevoiti sa irigam prin aspersie, o vom face dimineata devreme, astfel incat frunzele sa se usuce cat mai rapid pe perioada zilei;

♦  Taierea si distrugerea lastarilor si frunzelor  afectate de patarea neagra la trandafir;

♦  Toamna adunam resturile de frunze infectate (cu patarea neagra la trandafir) si le ingropam adanc sau le dam foc;

♦  Daca efectuam taieri la o planta bolnava, vom steriliza instrumentele de taiat cu alcool 70-100% (alcool sanitar) sau cu Domestos la final, acest lucru este necesar prentru a prevenii raspandirea bolii prin foarfeci, de la o planta la alta.

♦  Tratamente cu fungicide specifice la acoperire: 7-14 zile;

♦  Tratamente cu fungicide specifice imediat dupa precipitatii (ploaie peste 6 mm) sau irigare prin aspersie;

 

Tratamente – Fungicide/substante active  utilizate in diverse tari ale lumii pentru combaterea ciupercii:

“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

  • penconazol;
  • difenoconazol;
  • tebuconazol.

Exemplu: In caz de atac al patarii negre sau preventiv pe soiurile sensibile (cunoastem din anul anterior faptul ca boala a aparut la anumite plante), se pot face stropii cu  fungicide specifice.

“Intotdeauna cititi si utilizati fungicidul – conform recomandarilor  de pe eticheta”

patarea neagra la trandafiri_tratamente

Fig. 1 Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

 patarea-neagra-la-trandafir_stropiri.jpg

Fig. 2  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

patarea neagra a trandafirilor_3

Fig. 3  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 1 Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 5  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae), conidii

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 6  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae), conidii

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 7   Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae), conidii

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 8  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae), conidii

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 9  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae), conidii

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 10  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae), acervuli

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 11  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 4  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Fig. 12  Patarea neagra la trandafiri (Diplocarpon rosae)

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Patarea neagra a trandafirului (Diplocarpon rosae)

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii