Horticultorul.ro

ian. 29 2022

Tratamente cu ulei horticol  la vita de vie: toamna-iarna-primavara

Tratamentele efectuate cu ulei horticol la vita de vie in perioada de repaus vegetativ – BBCH 00 toamna-iarna-primavara  au rolul de a combate formele hibernante (de iarna) ale unor daunatori periculosi: insecte, acarieni (paianjeni microscopici) si de a reduce astfel presiunea atacului acestora in perioada de vegetație. Tratamentele la vita de vie in repaus vegetativ cu ulei horticol fac parte din strategia/programele de combatere integrata (protecție integrata) a dăunătorilor vitei de vie.

 

Dintre principalii dăunători combătuți la vita de vie cu tratamente de iarna fac parte:

♦   Cicada flavescentei aurii (Scaphoideus titanus) – este un daunator deosebit de periculos, intalnit la vita de vie. Acesta este vectorul pentru fitoplasma care provoaca Flavescenta aurie. Cicada flavescentei aurii este o specie cu o generatie pe an, iernarea are loc in stadiul de ou depus in crapaturile scoartei.

♦  Cicada gheboasa a vitei de vie (Ceresa bubalus)este un daunator intalnit mai ales la pomii fructiferi tineri, dar si la plantele tinere de vita de vie. Cicada gheboasa are o generatie pe an si ierneaza in stadiu de ou, depus in ramurile tinere ale plantelor atacate. Cicadele femele efectueaza in scoarta plantelor mici taieturi longitudinale, acestea conducând la stagnarea cresterii si chiar uscarea plantelor atacate.

♦  Paduchele testos al vitei de vie (Parthenolecanium corni) – este o insecta daunatoare, intalnita la plantele de vita de vie. Prezenta coloniilor de paduchi poate provoca daune severe. Paduchele testos are o singura generatie pe an si ierneaza pe coardele vitei de vie in stadiul de larva.

♦  Paduchele lanos al vitei de vie (Pulvinaria vitis) – este un daunator intalnit mai rar la vita de vie. Acesta ierneaza in stadiu de adult (femela) pe coardele vitei de vie, avand o generatie pe an. Atacul  paduchelui lanos se manifesta prin hranirea cu ajutorul aparatului de intepat si supt, pe coardele vitei de vie. Prezenta daunatorului este semnalata de  secretiile ceroase sub forma de puf filamentos (alb-lanos).

♦  Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae)este  cel mai periculos si cel mai raspandit acarian, intalnit la numeroase plante, printre care si vita de vie. Acarianul rosu comun ierneaza in stadiu de femela adulta sub scoarța copacilor sau resturile vegetale de pe sol.

♦   Paianjenul rosu al pomilor si vitei de vie (Panonychus ulmi) este un daunator deosebit de periculos, care ataca numeroase specii de pomi (mar, prun, etc), vita de vie, trandafir, etc. Daunatorul ierneaza in stadiu de ou de iarna, depus pe scoarta pomilor.

♦  Acarianul galicol (Eriophyes vitis) – este printre cei mai periculosi si raspanditi acarieni la vita de vie. Acarianul galicol poate avea pana la 4-5 generatii pe an si ierneaza in stadiul de adult, sub solzii mugurilor sau in resturile vegetale de pe sol.

♦  Acarioza vitei de vie (Calepitrimerus vitis) – ataca si produce pagube insemnate la plantele de vita de vie. Acarianul ruginii vitei de vie ierneaza in stadiul de femela adulta sub scoarta exfoliata a butucilor de vita de vie; etc.

 

Cand si cum se aplica tratamentele cu ulei horticol la vita de vie:

  • Tratamentele cu ulei horticol se aplica numai in perioada de repaus vegetativ complet – BBCH 00. La vita de vie se fac: toamna (cand frunzele au cazut complet) – iarnaprimavara (inainte de  umflarea mugurilor);
  • Tratamentul cu ulei horticol se aplica la 2 saptamani dupa un eventual tratament cu produse cuprice ca: Coprantol Duo, TriumfChamp 77 WG, Cuproxat Flowable,  etc;
  • Atentie  !!! Nu aplicam tratamente cu ulei horticol in termen de 40 zile de la orice tratament cu sulf (sulf micronizat, sulf tip MIF „sulf muiabil”, zeama sulfo-calcica „polisulfura de calciu”, etc.).
  • Tratamentele cu ulei horticol  la vita de vie se efectueaza atunci cand conditiile meteo o permit:  temperaturi pozitive de peste +5ºC,  fara vant si ploaie;
  • Nu aplicam tratamentul cu ulei horticol pe plante cu frunze persistente din apropiere sau care încă mai au frunze;
  • Nu amestecam niciodată produsele pe baza de ulei horticol cu alte produse, ex. cele cuprice, etc. Pentru mai multe informații privind compatibilitatea, citim întotdeauna, eticheta;
  • Tratamentele cu ulei horticol se pot aplica de maximum 2 ori in perioada de repaus (Toamna-Iarna-Primavara). Prima data in intervalul toamna-iarna (noiembrie-decembrie) si a doua oara in intervalul iarna-primăvara (ianuarie-inceput de martie). Daca primul tratament nu s-a efectuat la timp se va face doar al 2-lea;
  • Tratamentul / stropirea in  perioada de repaus vegetativ (BBCH 00) presupune   îmbăierea plantelor de vita de vie cu soluția de stropit pana la punctul de scurgere.

 

Produse pe baza de ulei horticol utilizate frecvent in tratamentele din perioada de repaus vegetativ la vita de vie:

♦  Ovipron Top (ulei de parafina 800 g/l), Doza 250 ml/10 l apa; Nu aplicati produsul cu 30 zile inainte sau dupa aplicarea sulfului (sulf micronizat, sulf tip MIF „sulf muiabil”, zeama sulfo-calcica „polisulfura de calciu”, etc.).   Vita de vie, Pomi.

“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul conform recomandarilor  de pe eticheta” 

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Tratamente cu ulei horticol  la vita de vie: toamna-iarna-primavara

Comments are closed at this time.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.

Cookies - Termeni si conditii