mart. 31 2024

Ciclul anual (numar generatii pe an) la Viermele prunelor

Viermele prunelorPrunului (Cydia funebrana) in conditiile din Romania, poate avea 1-3 generatii pe an (1 generatie in zonele inalte, 2 generatii la deal si 3 generatii la campie).

Viermele prunelor ierneaza in stadiu de larva (omida adevarara) complet dezvoltata si protejata de un cocon matasos, prezent la baza tulpinii, sub ritidom sau sub frunzele căzute pe sol.

Întreg ciclul pentru o (1) generație durează cca. 60 zile sau mai mult, in funcție de temperatura si umiditatea relativa a aerului.

Ciclul anual, Biologie, Ecologie (factori de mediu):

In  martie – aprilie, cand temperaturile trec de 9⁰C, larvele (viermii/omizile) se  impupeaza, astfel ca in luna mai apar fluturii (adultii).

 

♦   Generatia I (15 martie-iunie):  fluturii „moliile” (adultii) apar dupa 10 mai, acestia zboara la crespuscul, se imperecheaza si isi depun ouale  (pe fructe si mai rar pe codite, spatele frunzelor), de-a lungul unei perioade  de cca. 25-30 zile. In conditii optime (25⁰C si umiditate relativa a aerului de 50-75%), o femela poate depune 50-80 oua. Perioada de incubație a ouălor durează 7-8 zile. Odata aparuti viermii/larvele, acestia rod galerii in pulpa prunelor si apoi pe langa sambure. De-a lungul a cca. 30-35 zile, cat dureaza stadiul larvar,  larvele/viermii/omizile  trec de la un fruct la altul, iar in final (cand sunt complet dezvoltate), parasesc fructul printr-un orificiu prezent in partea laterala, acestea migrează pe tulpina spre colet,  unde se impupeaza in coconi mătăsoși (cocon din fire de matase). Stadiul de pupa durează cca 10 zile, iar in iunie-iulie apar fluturii.

 

♦   Generatia II (iulie-august):  are loc copulația (imperecherea) si depunerea pontei (depun ouale), acestea se desfășoară pe o perioada de cca. 28-30 zile. Incubația durează cca. 7 zile. Stadiul de larva durează cca. 22 zile. Stadiul de pupa 10 zile. Astfel, la finele lunii august-inceput de septembrie, larvele: fie se retrag pentru iernare (intr-un cocon matasos prezent la baza tulpinii, sub ritidom sau sub frunzele cazute pe sol) in zonele mai reci,  fie se impupeaza si in 10 zile  apare o noua gereratie de fluturi in zonele mai calde (campie, sudul si vestul tarii).

 

♦   Generatia III (septembrie – octombrie):  imperecherea, zborul si depunerea pontei dureaza 28 zile. Larvele viermii/omizile se hranesc si se dezvolta pe fructe coapte, stadiul de larva dureaza 22 zile. La final in ultimul stadiu larvar, omizile/viermii de retrag in locul de iernare (baza tulpinii, sub ritidom sau sub frunzele cazute pe sol)  intr-un cocon matasos (cocon din fire de matase) in care ierneaza in stadiu de larva.

Viermele prunelor (Cydia funebrana)

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Ciclul anual (numar generatii pe an) la Viermele prunelor

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii