dec. 03 2016
Cultura de rucola-voinicica in solarii: sfaturi utile
Cultura de rucola-voinicica in solarii se practica pe toata perioada rece din an (toamna-iarna-primavara) cu succes si profit maxim pentru fermieri.
Prima recolta de frunze de rucola are loc la circa 30-40 zile de la semanat (circa 25 zile de la rasarirea plantelor).
Factori ecologici limitativi pentru cultivarea rucolei in solar:
Temperatura (caldura) – plantele de rucola sunt putin pretentioase fata de caldura, motiv pentru care se cultiva cu succes iarna in solar rece.
Semintele de rucola germineaza optim de la 13-20ºC (germineaza in 5-10 zile).
Rucola cultivata in solar suporta temperaturi noaptea de 8-10ºC si ziua 15-20 ºC. Temperatura minima fiziologica suportata este de 7ºC, limita sub care plantele nu mai cresc.
Lumina: rucola se cultiva cu succes in conditii de semiumbra si zi scurta, motiv pentru care se preteaza bine la cultivarea in solarii iarna.
Umiditatea (apa):
Rucola are cerinte ridicate fata de umiditatea din sol, prefera solurile reavene pentru a-si dezvolta un aparat foliar bogat (lipsa apei conduce rapid la aparitia gustului amar). Se recomanda irigarea prin picurare sau aspersie.
Solul – rucola prefera solurile mijlocii lutoase, luto-nisipoase, bogate in materie organica.
Reactia solului: plantele de rucola prefera un pH intre 6-7.5;
Cultura rucolei in solarii reci toamna-iarna-primavara
Cultivarea rucolei in solarii in perioada rece din an se face preferabil intr-un solar acoperit cu folie termica dubla (peretii sunt formati din doua straturi de folie) si pod din foie, este recomandata pentru perioadele foarte reci si prezenta unei surse de caldura (sobita, centrala cu aer cald). La nevoie, pentru cresterea temperaturii cu 2-3 ºC randurile de rucola se protejeaza suplimentar cu tunele joase acoperite cu folie microporoasa tip – Agril.
Cultura in solar se infiinteaza in intervalul octombrie-februarie la distanta de 15-20 cm intre randuri si 2.5 cm intre seminte/rand la o adancime de semanat de 0.6-1 cm.
Lucrari la cultura de rucola in solar: combaterea buruienilor prin plivit, udarea plantelor, etc.
Fertilizarea se poate face utilizand ingrasaminte specifice: granulate, complexe (NPK + microelemente), cu eliberare prelungita, hidrosolubile, lichide, cu aminoacizi, cu alge de mare.
Recoltarea frunzelor se face la circa 4 saptamani de la rasarire (frunze de 7.5-10 cm) prin tundere fara a afecta mugurele terminal intrucat urmeaza sa recoltam din nou dupa o perioada. In permanenta, pe planta se vor pastra frunzele mai mici, in crestere, in situatia unei recoltari severe planta este grav afectata. Frunzele se pot pastra in frigider in pungi de plastic la 0 ºC 2-3 zile.
Boli si daunatori la rucola:
Boli: Caderea plantutelor (Pythium ultimum), Fainarea (Erysiphe cichoracearum), Hernia radacinilor la varzoase (Plasmodiophora brassicae), Rugina alba (Albugo candida), etc.
Daunatori: Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum), Musulita alba a verzei (Aleyrodes brassicae), Puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.), Coropisnita (Gryllotalpa gryllotalpa), Tripsii, Cartita, Melci, etc.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Cultura de rucola-voinicica in solarii: sfaturi utile