mart. 07 2016
Producerea rasadurilor de tomate in gospodarie
Intrucat fiecare dintre noi prefera un anumit soi sau hibrid de tomate este bine sa ne producem singuri rasadurile pentru gradina proprie, cultura in spatii protejate (sere, solarii) sau cultura in ghivece.
Tomatele sunt legume ale caror seminte germineaza usor (daca sunt mai vechi le ajutam cu Atonik), dar necesita anumite conditii si o ingrijire adecvata, pana la obtinerea rasadurilor bune de plantat in gradina.
Pentru a obtine rasaduri de tomate bune de plantat in gradina, le semanam cu 50-60 zile inainte de plantat (5-30 Martie).
Materiale necesare:
- Seminte de tomate – certificate (libere de agenti patogeni) sau recoltate de la plante mama sanatoase;
- Substrat : Turba pentru semanat KEKKILA; Klasmann-Deilmann (KTS 3 STANDARD), acesta trebuie sa aiba un pH intre 6-6,7;
- Stimulator de germinare – Atonik;
- Fertilizant rasaduri: Cropmax;
- Fungicide: Previcur Energy; etc.
- Insecticide: Mospilan, etc.
- Vase de cultura: pet de 5 l taiat la 25 cm inaltime (Vezi fig.), ghivece, jardiniere, etc;
- Folie stretch.
“Intotdeauna cititi si utilizati produsul (pesticidul) conform recomandarilor de pe eticheta”
Semanatul semintelor de tomate:
Pregatirea vaselor cu substrat: presupune gaurirea la fund a sticlelor – Pet; adaugarea de 1 cm nisip pentru drenaj si completarea cu substrat de cultura (Vezi fig.);
Se taseaza usor cu palma substratul de cultura si cu ajutorul unui creion se face o mica adancitura de 0,5-0,7 cm (adancimea de semanat, Vezi fig.); distanta intre seminte trebuie sa fie de cca. 3 cm;
Se seamana 1 samanta la fiecare gaura si se acopera usor cu degetele prin tasare usoara;
Se uda utilizand o sticla cu capacul gaurit fin sau cu ajutorul unui pulverizator. Prima udare (1) se poate face cu o solutie de de Atonik (1 ml / 1 l apa, stimuleaza germinarea semintelor) + Previcur Energy (1 ml / 1 l apa, acesta previne aparitia bolii caderea plantutelor „rasadurilor” (Pythium spp.). Putem repeta tratamentul cu Previcur Energy la substrat dupa 15 zile sau imediat dupa repicat. Urmatoarele udari se fac cu apa, astfel incat substratul sa fie in permanenta reavan.
Se acopera fiecare ghiveci cu folie stretch si se amplaseaza in locuri luminoase (dar nu cu soare direct) cu temperaturi de 22-24ºC;
Monitorizarea si ingrijirea rasadurilor
In permanenta monitorizam ghivecele, iar cand primele plantute isi fac aparitia (Vezi fig.) indepartam total folia stretch.
Plasam ghivecele in locuri cat mai luminoase, pentru a evita alungirea excesiva a rasadurilor.
Repicarea la rasadurile de tomate se poate face cand pe plantute au aparut 2 frunzulite adevarate „fenofaza de cruciulita” (la cca. 9 zile de la rasarire, Vezi fig.). Rasadurile se pot repica adanc (pana aproape – sub cotiledoane).
Dupa ce apar si se dezvolta primele frunze adevarate, putem fertiliza foliar cu Cropmax;
Dupa ce se dezvolta complet prima pereche de frunze adevarate si apare urmatoarea pereche de frunze adevarate (la 10 zile dupa repicare, sau la 21 zile de la rasarirea plantutelor), putem fertiliza si la substrat (din 3 in 3 saptamani) prin udare cu soluție de îngrășăminte hidrosolubile fără clor de tip: Kristalon Galben (NPK 13-40-13) cu doza de 0,5 g / 1 litru apa, se uda normal.
Mai multe informatii despre fertilizarea rasadurilor puteti afla din articolul dedicat … Fertilizarea rasadurilor la culturile horticole.
La 2-3 saptamani dupa ce au rasarit putem repeta o udare cu Previcur Energy la substrat;
Dupa ce au aparut si s-au dezvoltat complet 3 frunze adevarate (BBCH13), se fac tratamente (daca este cazul) cu insecticide Mospilan;
In zilele si intervalele cand temperaturile de afara (exterioare) trec de 15 ºC, putem scoate pentru cateva ore rasadurile afara; acest lucru contribuie la o mai buna dezvoltare si calire (obisnuire) la conditiile de afara.
Răsadurile trebuie adaptate treptat la conditiile de afara, cu 1-2 saptamani inainte de plantare. Acest lucru presupune scoaterea acestora (pe o perioada de 1-2 saptamani) afara, in conditii de semiumbra – urmate de un soare slab si apoi in plin soare (inainte de plantat).
Daca adaptarea din spatii protejate la exterior nu se va face treptat, exista riscul ca in gradina soarele arzator sa le arda total dupa plantare.
Plantarea in gradina se face dupa 5-10 Mai, atunci cand s-au inregistrat constant mai multe zile temperaturi de peste +10 ºC noaptea.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Producerea rasadurilor de tomate in gospodarie