dec. 08 2012

Ceai de Mesteacan

Familia: BETULACEAE

Denumire populara: Mesteacan

Denumire populara in alte limbi: engleza (Silver birch).

Denumire stiintifica: Betula pendula sin. Betula verrucosa sin Betula alba

Origine, raspandire:

Arbore indigen originar din  Europa si Asia Mica. In tara noastra face parte din flora spontana si se gaseste de la Campie si pana in Zona Montana (1.600 metri altitudine).

Utilizare

Arbore decorativ in parcuri si gradini

Conditii de crestere:

–        Mesteacanul (Betula pendula) este putin pretentios fata de sol, dar nu suporta solurile foarte compacte (argiloase) si uscaciunea excesiva;

–        Specie rezistenta la ger si seceta, dar seceta excesiva il afecteaza;

–        Betula pendula  este o specie ce vegeteaza bine si in marile orase, suporta poluarea cu fum;

–        Lumina: mesteacanul este un arbore-arbust cu temperament de lumina (prefera locurile insorite) si nu suporta umbrirea.

Descriere:

Specie arborescenta sau arbustiva decorativa prin portul caracteristic plangator, scoarta de culoare alba ce se exfoliaza circular, lujerii (ramurile) pendenti;

Scoarta alba (deosebit de decorativa) se exfoliaza in fasii subtiri si circulare. O data cu inaintarea in varsta se formeaza la baza tulpinii scoarta (ritidomul) negru, pietros si brazdat adanc.

Ramurile (lujerii) la arborii batrani sunt pendenti (care atarna) iar la arborii tineri sunt glabri (lipsiti complet de perisori) acoperiti cu verucozitati albicioase;

Florile sunt grupate in inflorescente (amenti), masculi cilindrici usor incovoianti si femeli mai grosi, cilindrici de 2-4 cm;

Mesteacanul este o specie ce infloreste si fructifica de la 10  ani;

Frunze sunt caduce (cazatoare), rombic-ovate sau rombic triunghiulare de 4-6 cm, culoarea este verde deschis iar toamna se coloreaza intr-un galben superb ce contrasteaza minunat cu scoarta alba si cerul albastru;

Mesteacanul (Betula pendula) este un arbore sau arbust a carui inaltime ajunge la 20-25  metri iar diametrul plantei de 6-8 m.

Inmultirea mesteacanului:

Inmultirea prin seminte semanate imediat dupa recoltare toamna inainte de diseminare (culoare amenti galbuie);

Prin altoire se inmultesc varietatile-cultivarurile de mesteacan, care se altoiesc pe portaltoi de Betula pendula.

Proprietatile terapeutice (planta medicinala) ale Mesteacanului

Principiile active ale mesteacanului fac din acesta o veritabila planta medicinala, astfel mesteacanul este cunoscut ca remediu naturist intr-o gama variata de afectiuni: litiaza renala, anurie, diureza, uremie, guta, reumatism, boli de rinichi, ateroscleroza, etc. Mesteacanul impiedica de asemenea formarea matretii.

Recoltarea mesteacanului pentru utilizare naturista:

Pentru tratamentele naturiste mesteacanul se poate recolta in perioada mai-iulie.

De la plantele de mesteacan se vor recolta pentru fitoterapie numai frunzele tinere.

Modul de utilizare a mesteacanului in diferite afectiuni:

  • in tratarea anuriei: se utilizeaza frunzele de mesteacan recoltate corect. Frunzele de mesteacan se utilizeaza ca infuzie din 2-3 linguri de frunze la o cana cu apa. Cand temperatura apei ajunge la 40°C se adauga cca un varf de cutit de bicarbonat de sodiu, se va filtra (strecura) dupa 6 ore. Se beau 2-3 cani pe zi;
  • in guta: se utilizeaza frunzele de mesteacan recoltate corect. Frunzele de mesteacan se utilizeaza ca infuzie din 2 linguri de frunze la o cana cu apa. Cand temperatura apei ajunge la 40°C se adauga cca un varf de cutit de bicarbonat de sodiu, se va filtra (strecura) dupa 6 ore. Se bea jumatate de cana la 2 ore;
  • in reumatism: se utilizeaza frunzele de mesteacan recoltate corect. Frunzele de mesteacan se utilizeaza ca infuzie din 2 linguri de frunze la o cana cu apa. Cand temperatura apei ajunge la 40°C se adauga cca un varf de cutit de bicarbonat de sodiu, se va filtra (strecura) dupa 6 ore. Se bea jumatate de cana la 4 ore.

Fig. 1 Mesteacan (Betula pendula)

Fig. 2  Mesteacan (Betula pendula)

Categorie: Plante medicinale

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Ceai de Mesteacan

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii