oct. 06 2012

Scorusul negru (Aronia melanocarpa) – descriere, utilizare

Aronia melanocarpa-ingrijireFamilia: ROSACEAE

Denumire populara: Scorus negru, Aronie, Aronia black

Denumire populara in alte limbi: engleza (black chokeberry, black aronia berry).

Denumire stiintifica: Aronia melanocarpa

Origine, raspandire:

Arbust exotic originar din America de Nord.  In Romania  se  cultiva doar in scop ornamental si este o specie de mare viitor pomicol. Se cultiva ca specie pomicola in Serbia si Rusia pentru fructele sale bogate in antioxidanti (are cea mai mare cantitate de antioxidanti, 16.062 μ mol TE /100g conform ORAC), resveratrol  si vitamine.

Utilizare

Decorativa (arbust decorativ) si pomicola (fructe).

Conditii de crestere si fructificare/Factorii de mediu:

  • Scorusul negru (Aronia melanocarpa) vegeteaza bine inclusiv pe solurile compacte (argiloase), dar pentru a realiza productii sporite de fructe sunt de preferat solurile usoare, bine drenate si reavene. Aronia nu suporta solurile calcaroase (cu carbonati) si manifesta cloroze accentuate;
  • Specie rezistenta la ger si seceta (suporta seceta dar prefera solul reavan). In conditii de seceta excesiva fructele isi pierd total suculenta si se stafidesc (Vezi Fig.);
  • Aronia este o specie ce vegeteaza bine si fructifica abundent si in marile orase;
  • Aronia nu are pretentii deosebite fata de pH, vegetand bine in intervalul de pH  (usor acid-neutru-usor alcalin);
  • Lumina – scorusul negru este o specie iubitoare de lumina, dar suporta si semiumbra.

Descriere –  Proprietati ornamentale si pomicole:

  • Scorusul negru-Aronia este o specie arbustiva decorativa prin flori, fructe, frunze (Vezi fig.);
  • Florile de Aronia  sunt grupate in inflorescente (corimbe) de culoare alba (Vezi fig.), infloreste in aprilie-mai. Aronia este o specie melifera, frecventata de albine;
  • Frunze Aroniei sunt caduce (cazatoare), eliptice sau ovate, lungi de 3-6 cm pe fata verzi lucitoare pe dos mai deschise, fara perisori. Toamna frunzele sunt superbe intrucat se coloreaza in rosu aprins (Vezi Fig.);
  • Aronia se utilizeaza ornamental plantat solitar pe peluze, in grupuri sau la marginea (liziera) masivelor.

Fructele de Aronia (scorusele negre) de tip drupa sunt comestibile, suculente si au culoarea neagra lucitoare. Fructele de aronia se recolteaza in perioada sfarsit de iulie-august. Fructele de scorus negru au valoare alimentara si se consuma in stare proaspata sau conservate in preparate ca: gem, dulceata, suc presat la rece, sirop, bauturi racoritoare, ceai de scorus (fructe uscate), fructe deshidratate, fructe congelate, etc.

Fructele de Aronia sunt bogate in: Antioxidanti: ocupa locul I intre fructele de padure, cu: (16.062 μ mol TE /100g, ORAC), Antociani (1.480 mg /100g, conform: USDA National Nutrient database), resveratrol si vitamine (C, E, B2, si B6).

Dimensiuni, hibrizi, varietati, soiuri:

Scorusul negru este un arbust a carui inaltime ajunge la 1,5-2  metri iar diametrul tufei la 1-2 metri.

Soiuri:  Aronia melanocarpa „Nero” – productie ridicata de fructe  (5-10 kg pe planta) de fructe foarte mari (1,2 cm diametru), arbustul este inalt 2 metri si un diametru de 1-2 metri.

Inmultirea:

  • Aronia melanocarpa  se inmulteste prin seminte semanate primavara sau toamna (semintele se stratifica in ianuarie);
  • Aronia melanocarpa  se inmulteste prin marcotaj prin musuroire. Plantele (marcotele) obtinute se separa dupa doi ani;
  • Aronia melanocarpa  se inmulteste si prin Culturi in Vitro, in special varietatile (Aronia melanocarpa „Nero”);
  • Aronia melanocarpa  se inmulteste prin altoire pe gherghinar-paducel  (Crataegus spp.).

Boli:

Patarea bruna a frunzelor  (Diplocarpon maculatum sin. Diplocarpon soraueri, Entomosporium maculatum).

Daunatori:

Gandacul paros (Epicometis hirta); etc.

Fertilizarea se face utilizand programele tehnologice specifice culturii de Aronia.

Aronia - melanocarpa

Fig. 1 Aronia  (Aronia melanocarpa), fructe

Aronia - melanocarpa

Fig. 2 Aronia (Aronia melanocarpa), fructe

Aronia - melanocarpa

Fig. 3 Aronia Nero (Aronia melanocarpa), plantatie

Aronia - melanocarpa

Fig. 4 Aronia  (Aronia melanocarpa), fructe

Aronia - melanocarpa

Fig. 5 Scorusul negru Aronia black (Aronia melanocarpa), frunza

Aronia - melanocarpa

Fig. 6 Scorusul negru Aronia black (Aronia melanocarpa)

Aronia melanocarpa

Fig. 7  Scorusul negru sau Aronia black (Aronia melanocarpa), cultura

Aronia melanocarpa-albina

Fig. 8  Scorusul negru sau Aronia black (Aronia melanocarpa), polenizare entomofila – albina

Aronia

Fig. 9 Aronia black (Aronia melanocarpa), inflorescenta

Categorie: Pomi fructiferi

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Scorusul negru (Aronia melanocarpa) – descriere, utilizare

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii