aug. 01 2019

Normarea – Raritul ciorchinilor la vita de vie: beneficii

Lucrarea de normare a numarului de ciorchini la vita de vie (raritul inflorescentelor) este o lucrare in verde opționala, care se aplica frecvent la: soiurile de vita de vie de masa, soiurile de vita de vie pentru vinuri superioare, soiurile de vita de vie care au tendinta de a genera un numar mare de inflorescente / lastar (> 2 ciorchini/lastar), se aplica pentru a echilibra numarul de ciorchini /butuc – inclusiv la vitele de vie tinere, ciorchinii strugurilor de masa afectati puternic de boli (mana vitei de vie, etc.).

Momentul de efectuare a lucrarii  de  normare a numarului de ciorchini la vita de vie – este reprezentat de intervalul: BBCH 57 (inflorescenta este complet dezvoltata)-BBCH 81 (inceputul coacerii boabelor), uneori se poate extinde lucrarea chiar pana in apropierea recoltarii strugurilor.

Momentul ideal pentru raritul ciorchinilor este inainte ca semintele sa se lemnifice/intareasca (in general de la fenofaza de inflorit la –  momentul lemnificarii samburilor sunt necesare cca. 33 zile), raritul efectuat pana in aceasta fenofaza  (lemnificarea samburilor) va conduce la obtinerea de boabe mai mari (aceste boabe mai mari vin practic sa compenseze  ciorchinii indepartati prin rarit). Strugurii cu boabe mari sunt deosebit de apreciati la soiurile de vita de vie de masa.

Ce ciorcini pastram si ce ciorchini eliminam de pe lastarii de vita de vie

In general, pe un lastar fertil de vita de vie se pastreaza maximum  2 ciorchini/lastar fertil (optim 1 inflorescenta / lastar). Se pastreaza ciorchinii care sunt bine dezvoltati si se afla cel mai aproape de baza lastarului.  Numarul de ciorchini/butuc  poate varia intre 12-30 sau mai mult (la soiurile viguroase si batrane cultivate pe bolta). Numarul de ciorchini/butuc difera si in functie si de:  greutatea strugurilor la maturitate, vigoarea soiului/plantei, conditiile pedo-climatice, etc.

Se pot de asemenea elimina ciorchinii foarte mici (slab dezvoltati), care au legat deficitar in mare parte, care au legat tarziu si foarte tarziu,  care nu au sanse sa ajunga la maturitate sau care sunt afectati puternic de boli (mana vitei de vie, putregaiul vitei de vie, etc.).

Si ciorchinii ce apar pe copili trebuie eliminati (acestia nu ajung sa se coaca in respectivul sezon de vegetatie, fiind in general slab dezvoltati).

Efectuarea lucrarii de rarit a inflorescentelor vitei de vie

Cu ajutorul unei foarfeci de cizelat/recoltat se suprima inflorescentele nefolositoare  de la codita (peduncul);

Se suprima inflorescentele aparute mai tarziu pe copili sau lastari, intrucat strugurii prezenti pe acestea nu au timp suficient sa ajunga la maturitate;

Se suprima la strugurii de masa  inflorescentele afectate grav de boala, neuniforme, mici si foarte mici;

In general se pastreaza pe un lastar doar  1-2 ciorchini care se se afla cel mai aproape de baza lastarului, iar restul – dinspre varf, se suprima (lucrarea se adapteaza soiului, varstei butucului si destinatiei productiei).

Avantajele lucrarii de normare a ciorchinilor vitei de vie/lastar/butuc

La strugurii de masa se obtin/pastreaza doar ciorchinii de calitate ce indeplinesc standarde ridicate si sunt apreciate de consumatori;

Boabele ciorchinilor ramase vor fi mai mari, mai bine dezvoltate si vor ajunge la maturitate la momentul optim;

Ciorchinii ramasi vor avea o pielita mai intens colorata, arome mai intense si un conținut mai ridicat de zaharuri.

Reducerea numarului de inflorescente la vitele slab dezvoltate, de vigoare mica sau in formare, permite o dezvoltare mai armonoasa a ciorchinilor ramasi dar si o dezvoltare vegetativa optima a lastarilor;

Prin lucrarea de rărit a ciorchinilor se evita aglomerarea de ciorchini/fructe si implicit atacul de boli grave (mana vitei de vie pe ciorchini, putregaiuri, etc.)  pe fructele ramase.

Efecte negative ale lucrarii de rarit a inflorescentelor vitei de vie asupra butucului

Lucrarea de rarit a inflorescentelor vitei de vie trebuie bine corelata cu cerintele si specificatiile fiecarui  soi, intrucat un numar prea mic de fructe va determina intensificarea cresterilor vegetative.

In concluzie, trebuie spus ca in permanenta actionam pentru mentinerea unui echilibru la nivelul butucului vitei de vie, iar acest echilibru este influentat de numerosi factori si lucrari.

Raritul / Eliminarea ciorchinilor la vita de vie in anul II de la plantare: inca din anul II de la plantare anumite soiuri de vita de vie pot sa si fructifice, ca si recomandare generala aceste inflorescente se elimina in fenofaza BBCH 57 (inflorescenta este complet dezvoltata). Vom proceda la eliminarea inflorescentelor in anul II intrucat dorim formarea rapida a butucului cu elemente de dimensiuni optime si bine lemnificate (lemn bine maturat). Totusi la butucii / plantele cu cresteri viguroase putem pastra o (1) inflorescenta/ ciorchine / lastar (cat mai aproape de baza lastarului).

Fig. 1 Raritul ciorchinilor la vita de vie, eliminarea ciorchinilor slab dezvoltati

Fig. 2 Raritul ciorchinilor la vita de vie, eliminarea ciorchinilor slab dezvoltati

Fig. 3 Raritul ciorchinilor la vita de vie, eliminarea ciorchinilor slab dezvoltati

Fig. 4 Raritul ciorchinilor la vita de vie, eliminarea ciorchinilor slab dezvoltati

Categorie: Vita de vie

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Normarea – Raritul ciorchinilor la vita de vie: beneficii

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii