ian. 28 2022

Floarea Flamingo-Anthurium andraeanum: ingrijire, inmultire

Familia: ARACEAE

Demumire populara: Anthurium, Floarea Flamingo

Denumire stiintifica: Anthurium andraeanum

Origine: Anthurium andraeanum este o planta  originara  din Columbia si Ecuador.

Proprietati ornamentale: Anthurium andraeanum este o planta erbacee perena, cu cresteri erecte, ce poate ajunge la inaltimi de 30-50 cm.

Anthurium andraeanum este o planta decorativa prin flori, cultivata ca planta de apartament

Frunzele sunt in forma de inima, lucioase, lung petiolate (30-40 cm petiolul), de culoare verde.

Inflorirea plantelor de Anthurium andraeanum are loc mai ales vara,  dar in conditii optime de creste, pot aparea tot timpul anului.

Florile sunt formate din spadix  (o inflorescenta mica sub forma de spic, cu 8-9 cm lungime) si spata (7-15 cm lungime) – care este o frunza modificata (bractee) foarte frumos colorata (rosu, roz sau alb).

Substratul pentru Floarea Flamingo  trebuie sa fie format dintr-un amestec de turba si muschi, bine drenat. Transplantarea se poate realiza, la interval de  2 ani, primavara (martie).

Udarea la Anthurium andraeanum se face cu regularitate, folosind cantitati moderate de apa, astfel incat substratul sa nu se usuce in totalitate niciodata, dar sa nici nu existe exces de umiditate la nivelul radacinilor.  In perioada calda a anului, se poate pulveria apa pe plantele de Anthurium andraeanum,  asigurandu-le astfel o umiditate atmosferica optima.

Temperatura pentru Anthurium andraeanum pe timpul verii poate varia intre  22-27℃, iar iarna  nu trebuie sa scada sub 15-17℃.

Lumina este foarte importanta pentru cresterea si inflorirea plantelor de Anthurium andraeanum, lumina insuficienta afecteaza procesul de inflorire. Acestea trebuie amplasate in locurile luminoase, dar ferite de actiunea directa a razelor de soare.

Inmultirea la Anthurium andraeanum se realizeaza prin seminte sau prin divizarea tufei.

Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) se poate realiza 1-2 ori pe luna (primavara si vara), cu ingrasamant specific pentru plantele decorative prin flori, preferabil batoane fertilizante cu eliberare lenta.

Daunatori:

Paduchii lanosi, Acarieni .

“Intotdeauna cititi si utilizati produsul (pesticidul) conform recomandarilor  de pe eticheta”

Fig. 1 Anthurium andraeanum

Fig. 2 Anthurium andraeanum

Fig. 3 Anthurium andraeanum

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Floarea Flamingo-Anthurium andraeanum: ingrijire, inmultire

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii