mart. 04 2018

Fertilizanti – ingrasaminte pentru orhidee

Cele mai multe specii de plante isi folosesc radacinile pentru a-si lua substantele nutritive din sol/substrat. Intrucat Orhideele cresc intr-un substrat saracacios (adesea doar scoarta de copac), se impune fertilizarea la intervale regulate de timp.

Amestecurile folosite ca substrat pentru orhidee (scoarta de copac, lemn de feriga, pluta, turba, carbune, nisip), asigura prin descompunerea lor lenta o cantitate minima de substante nutritive necesare plantelor de orhidee. Orhideele Phalaenopsis necesita fertilizarea regulata, pentru a suplini substantele nutritive necesare pentru o buna crestere si o inflorire spectaculoasa.

Dintre elementele nutritive existente in formularea  fertilizantilor pentru orhidee, potasiul (K) este responsabil pentru a asigura o perioada de timp mai lunga prezenta florilor, fosforul (P) pentru productia de tije florale si flori, iar azotul (N) pentru  cresterea vegetativa.

Ingrasamintele folosite pentru  orhidee pot fi lichide (acestea se dilueaza in apa) sau batoane cu eliberare lenta-prelungita (acestea se introduce in substrat si raman active mai multe luni).

Aplicarea de ingrasaminte este corelata de stadiul de dezvoltare al plantelor, perioada din an si de sanatatea plantelor.

Fertilizantii pentru orhidee se folosesc la dozele recomandate pe ambalaje/eticheta, folosirea lor in cantitate prea mare, sau prea concentrate pot cauza deteriorarea (arderea) frunzelor si radacinilor. Daca radacinile plantelor sunt afectate, aplicarea de fertilizanti poate inrautati situatia si mai tare, iar daca radacinile sunt sanatoase, acestea pot absorbi substantele nutritive necesare.

Fig. 1 Fertilizanti – ingrasaminte pentru orhidee

Fig. 2 Fertilizanti – ingrasaminte lichide pentru orhidee

Fig. 3 Fertilizanti – ingrasaminte lichide pentru orhidee

Fig. 4 Fertilizanti – ingrasaminte solide-batoane pentru orhidee

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Fertilizanti – ingrasaminte pentru orhidee

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii