iul. 29 2016
Floarea pasiunii purpurie – Passiflora pura: ingrijire
Denumirea populara: Floarea pasiunii, Floarea Ceasornic, Vita pasiunii
Denumirea stiintifica: Passiflora pura Purple, Passiflora Pura Vida Red
Origine: Passiflora pura este o planta originara din America Centrala. Proprietati ornamentale: Passiflora pura este o planta exotica, perena, cataratoare.
Passiflora pura este cultivata pentru frumusetea florilor si fructelor ei in gradini, ca planta cataratoare, sau in cosuri suspendate.
Se recomanda taierile la plantele care prezinta cresteri excesive.
Frunzele sunt alungite, netede, de culoare verde, verde – albastrui.
Florile la Floarea pasiunii (Passiflora pura) au forma circulara, diametrul de 7-8 cm, petalele de culoare purpuriu aprins, sepalele exterioare verzi, iar cele interioare purpurii, staminele sunt putin incretite, colorate in negru la baza si spre exterior in roz si alb.
Inflorirea la Passiflora pura are loc de primavara pana la inceputul toamnei.
Substratul trebuie sa fie bine drenat, cu o umiditate de 30-50% si un pH neutru-slab acid.
Pentru plantele cultivate la ghiveci se poate folosi un amestec de turba si nisip.
Udarea se realizeaza cu cantitati moderate de apa, astfel incat la fiecare udare apa trebuie sa treaca prin partea de jos a vasului. Intre doua udari, trebuie lasat ca substratul/solul de la suprafata sa se usuce.
Lumina reprezinta un factor important in cresterea si inflorirea Passiflorei. Acestea se amplaseaza in spatii luminoase, insorite sau semiumbrite, iar cele cultivate la ghivece, la ferestrele cu expozitie sudica sau estica.
Temperatura pentru o crestere optima, trebuie sa nu scada sub 8-10°C, temperaturile mai mari de 18-20°C vor determina cresteri bune si o inflorire bogata.
In perioada calda din an floarea se poate tine afara in parcuri si gradini iar in perioada rece (toamna-primavata) floarea se tine in spatii protejate (sere calde, solarii calde, verande, etc.).
Inmultirea la Passiflora pura se poate face prin despartirea tufei, butasi.
Fertilizarea se recomanda pentru plantele cultivate la container (ghiveci), utilizand ingrasaminte cu o concentratie mai mare de potasiu (K).
Daunatori: Acarienii
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Floarea pasiunii purpurie – Passiflora pura: ingrijire