iul. 09 2018

Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale) – sfaturi utile

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o planta de la care folosim rizomul (tulpina subterana care inmagazineaza substante nutritive) aromat –  bogat in uleiuri eterice.

Urmand cateva etape tehnologice cultivarea ghimbirului este posibila dar in spatii protejate. Intrucat sezonul de vegetatie pentru culturi neprotejate din Romania este prea scurt (6 luni), este recomandata incercarea acestei culturi doar in spatii protejate. De la infiintarea culturii de ghimbir la recoltare a rizomilor sunt necesare cca. 9-11 luni.

Pentru a infiinta o cultura de ghimbir trebuie sa dispunem de plante ce provin din fortarea rizomilor.

Obtinerea materialului de plantat se va face in spatii protejate care beneficiaza de lumina si temperaturi de 19-25°C.

Obtinerea plantelor inradacinate de ghimbir (Zingiber officinale)

Plantele inradacinate de ghimbir se obtin cu ajutorul rizomilor.  Rizomii de ghimbir sunt disponibili in permanenta in supermarkert.

Primul pas este reprezentat de achizitia unor rizomi mici, astfel incat sa incapa intr-un ghiveci (Vezi fig.).

Unii dintre rizomi pot fi tratati cu inhibitori de incoltire – la acestia intrarea in vegetatie are loc mai greu. Pentru a elimina acest inconvenient, avem cateva variante la indemana: achizitionarea de rizomi BIO;  pastram rizomii 1 ora in apa dupa care procedam la spalarea acestora cateva minute sub jet de apa. Se recomanda achizitionarea rizomilor din mai multe surse (mai multe supermarketuri), intrucat exista posiblitatea ca uni sa nu fie tratati. Si pe acestia ii spalam bine sub jet de apa. Spalarea rizomilor se face delicat, intrucat exista riscul sa distrugem mugurii dorminzi prezenti pe acestia.

Etapele de obtinere plantelor inradacinate de ghimbir

  • Plantam rizomii intr-un ghiveci utilizand substrat/pamant universal (Vezi fig.). Acoperim rizomii cu substrat aproape in totalitate si udam astfel incat substratul sa fie mentinut permanent reavan;
  • Dupa cca. 30-40 zile de la plantare se poate observa aparitia primei plantute/lastar, Vezi fig.;
  • Dupa cca. 50-60 zile de la plantare se poate observa aparitia primei frunze de ghimbir, Vezi fig.;
  • Dupa cca. 80-90 zile de la plantare avem plante inradacinate si bune de plantat/infiintarea culturii, Vezi fig.;
  • Plantarea in spatii protejate (solarii, sere) se poate face utilizand plante inradacinate (15-20 cm inaltime cu 3-4 frunze bine dezvoltate, Vezi fig.) dupa 15 aprilie. Plantarea in gradina se poate face dupa 15 Mai.

Fig. 1 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Fig. 2 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Fig. 3 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Fig. 4 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Fig. 5 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Fig. 6 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Fig. 7 Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale)

Categorie: Legume

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Inmultirea ghimbirului (Zingiber officinale) – sfaturi utile

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii