oct. 06 2016
Tomatele salbatice Lychee (Solanum sisymbriifolium)
Tomatele salbatice ‘Lychee’ (Solanum sisymbriifolium) fac parte din familia Solanaceae, cultivate ca plante ornamentale in gradinile americane, inca din secolul XIX. Dupa mult timp, s-a observat ca fructul lor poate fi consumat ca aliment in stare proaspata sau gemuri, sosuri si conserve.
Tomatele salbatice – Lychee sau Litchii Rosii (Solanum sisymbriifolium) sunt considerate in general ca fiind tomate salbatice.
Plantele de tomate ‘Lychee’ ajung al inaltimi de 1,5-2 m, prezinta tepi pe tulpini, frunze si cojile in care cresc fructele (Vezi fig.).
Florile de tomate salbatice seamana perfect cu cele ale cartofului, ele pot fi: albe, albastre sau mov (Vezi fig.).
Fructele de rosii salbatice cresc intr-o coaja (caliciu) acoperita cu tepi, au forma rotunda (asemanatoare cu o cireasa), diametrul de 1-1.5 cm, culoare verde la inceput, apoi galbena si rosie cand ajung la maturitate, cu pulpa de culoare galbena, cu foarte multe seminte in interior, si un gust dulce-acrisor. Fructele ajung la maturitate dupa circa 90 zile de la plantare, cand sunt de culoare rosie si se pot indeparta foarte usor de coaja in care cresc.
Tomatele Lychee prefera perioadele calde cu temperaturi medii de 16°C, ele fiind rezistente si la temperaturi mai scazute, dar dezvoltarea lor este influentata negativ de catre acestea.
Semanarea semintelor de tomate Lychee pentru producerea de rasad se poate face in tavite alveolate sau ghivece, amplasate in spatii unde temperatura este de 21-23°C. Semintele se seamana in substrat optim pentru rasaduri, la o adancime de 0.5 cm, urmand ca dupa acoperirea semintelor sa udam. Transplantarea rasadurilor de tomate salbatice ‘Lychee’ se poate face cand acestea au doua perechi de frunze adevarate.
Pentru dezvoltarea ulterioara, tomatele Lychee necesita amplasarea in spatii insorite si un sol bine drenat, reavan si bogat in substante nutritive.
Tomatele lychee necesita lucrari de musuroit si palisat, la acestea nu se impune copilitul.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Tomatele salbatice Lychee (Solanum sisymbriifolium)