mai 14 2020

Combaterea integrată a buruienilor la cultura porumbului

Astăzi, porumbul este considerat una dintre cele mai importante culturi, atât în țara noastră cât și la nivel mondial, datorită suprafețelor mari pe care este cultivat, a producțiilor mari per hectar, dar și a diverselor posibilități de valorificare, iar România este cea mai mare cultivatoare de porumb din Uniunea Europeană.

 

În decursul timpului s-au făcut progrese deosebite pentru obținerea de producții din ce în ce mai mari, în acest sens una dintre principalele lucrări efectuate fiind și combaterea integrată a buruienilor, lucrare efectuată în funcție de fenofazele de dezvoltare a culturii.

 

Summit Agro România este una dintre companiile cu un portofoliu complex și bine definit de erbicide pentru combaterea integrată a buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate din cultura porumbului; un portofoliu conștient dezvoltat pe toate segmentele, astfel încât să acopere cu succes nevoile fermierilor din România, ținând cont de toate condițiile pedoclimatice cu care aceștia se confruntă.

În continuare, pe scurt, veți vedea cum pot să vă ajute cele 7 erbicide omologate la porumb ale companiei.

 

Acestea se pot împărți, în funcție de momentul aplicării, după cum urmează:

 

  • aplicare în pre-emergență:
    • Pledge 50 WP – până la răsărire
    • Click Pro – de la semănat până la 8 frunze
  • aplicare în post-emergență:
    • Nisshin 4 SC – pentru combaterea monocotiledonatelor – asociat cu unul dintre erbicidele din portofoliul companiei pentru buruienile dicotiledonate: Assault, Lancelot Super, Arbiter, Barracuda, Click Pro.

Aplicare în pre-emergență

 

Pledge 50 WP este un erbicid care are ca substanță activă flumioxazin 50% și este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate precum și a unor specii de monocotiledonate. Se aplică pelicular, până la răsărirea culturii de porumb și are acțiune reziduală. Astfel, ploile survenite după aplicare reactivează produsul.

Doza omologată este de 90-120 g/ha în 250-300 L apă.

Printre buruienile combătute se găsesc și Solanum Nigrum, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Stellaria media.

 

Click Pro este un erbicid nou în portofoliul companiei, lansat la începutul anului 2020, ales tocmai datorită faptului că are două substanțe active: terbutilazină 326 g/L + mezotrione 50 g/L, selectiv, ce asigură o bună combatere asupra buruienilor dicotiledonate, cât și a unor buruieni monocotiledonate.

Erbicidul are o fereastră largă de aplicare: se poate aplica din pre-emergență, până la stadiul de 8 frunze ale porumbului, pentru combaterea principalelor buruieni întâlnite, printre care și Amarantus spp., Setaria spp., Xanthium strumarium.

Doza omologată este de 2 – 2,3 L/ha.

Se absoarbe în plantă foliar, dar și prin rădăcini și coleoptile, acționând și ca un erbicid rezidual.

 

Aplicare în post-emergență

 

Nisshin 4 SC este un erbicid ce are ca substanță activă nicosulfuron 40 g/L și se aplică post-emergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și perene, precum și a unor buruieni dicotiledonate.

Este o suspensie concentrată pe bază de ulei, cu un adjuvant care asigură o bună absorbție și rezistență la spălare, absorbit prin frunze și translocat în xilem.

Se poate aplica de la stadiul de 2 până la 8 frunze ale porumbului, în doză de:

  • 0,75 – 1,5 L/ha pentru combaterea costreiului din rizomi (Sorgum halepense)
  • 1,5 L/ha pentru buruienile monocotiledonate anuale (Setaria spp., Echinochloa crus-galli)
  • 0,8 – 1 L/ha pentru costreiul din sămânță.

Pentru o combatere eficientă a buruienilor, se va aplica atunci când buruienile graminee anuale sunt în fază de 1-3 frunze, iar pentru costreiul din rizomi se aplică atunci când acesta are 15-25 cm.

Se poate aplica și secvențial, când porumbul are 2-4 frunze, iar costreiul are o înălțime de 15 cm – în doză de 0,75 L/ha, iar următoarea erbicidare se va face după 2 săptămâni.

Pentru lărgirea spectrului de combatere se recomandă aplicarea în tank-mix cu produse precum Barracuda, Lancelot Super, Assault, Arbiter.

 

Assault este un erbicid selectiv, ce are ca substanță activă dicamba 480 g/L, care se absoarbe în plantă prin frunze și rădăcină, cu o translocare foarte rapidă în plantă.

Are ca spectru de combatere buruienile dicotiledonate anuale și perene.

Doza omologată este de 0,6 L/ha, aplicat atunci când planta de cultură are între 2-6 frunze, iar buruienile sunt în faza de 2-4 frunze.

Pentru combaterea Convolvulus arvensis (volbura) se aplică atunci când buruiana are între 5-15 cm înălțime, iar pentru Cirsium arvense (pălămida) atunci când rozeta are un diametru de 10 cm.

Pentru lărgirea spectrului de combatere, se recomandă aplicarea în tank-mix cu Nisshin 4 SC.

 

Lancelot Super este un erbicid cu două substanțe active: florasulam 15% și aminopiralid 30%, selectiv pentru cultura porumbului, cu acțiune asupra buruienilor dicotiledonate anuale și perene.

Se aplică în doză de 33 g/ha, post-emergent, la stadiul de 4-6 frunze ale culturii de porumb și se absoarbe în principal prin frunze, iar în secundar prin rădăcini.

Creșterea buruienilor este stopată în primele 24 ore de la aplicare.

Asigură o combatere eficientă a buruienilor dicotiledonate anuale și perene, dintre care amintim: Agrostemma githago, Galium aparine, Cirsium arvense, Xanthium strumarium.

Pentru combaterea eficientă a buruienilor, se poate aplica împreună cu un adjuvant non-ionic. Recomandăm Toil – 0,5% sau IMPROVE 5 in 1 – 0,1%.

Lancelot Super poate fi aplicat împreună cu majoritatea fungicidelor, insecticidelor, fertilizanților foliari precum și cu alte erbicide pe bază de isoproturon, clorotoruron, clodinafop, fenoxaprop.

 

În caz că este compromisă, datorită condițiilor climatice, cultura de grâu, orzoaică sau porumb la care s-a făcut erbicidarea cu Lancelot Super, și trebuie să întoarceți cultura, puteți cultiva:

  • După 1 lună: cereale, porumb, sorg
  • Toamna: cereale de toamnă, rapiță de toamnă, pășuni
  • După 14 luni: linte, năut, soia, mazăre, fasole.

 

Arbiter este un erbicid care are ca substanță activă fluroxipir 200 g/L, ce se aplică post-emergent, utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura porumbului.

Doza omologată este de 1 L/ha, aplicat de la 3 la 6 frunze.

Este absorbit prin aparatul foliar și translocat în toată planta. La câteva ore după aplicare se manifestă prin răsucirea frunzelor, iar efectul apare în 7-10 zile.

Nu creează probleme de remanență pentru culturile postmergatoare și poate fi amestecat cu alte erbicide, inclusiv sulfonilureice.

Nu se execută lucrări mecanice în primele 7 zile de la aplicare.

Printre buruienile combătute se găsesc și Galium aparine (turița), Rubus spp. (mur, zmeur), Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Equisetum arvense (coada calului).

 

Barracuda este un erbicid ce are ca substanță activă mezotrione 100 g/L și acționează sistemic, cu aplicare în post-emergență. Este selectiv pentru cultura porumbului și combate buruieni dicotiledonate și câteva monocotiledonate anuale.

Doza omologată este de 0,75-1,5 L/ha, aplicat de la stadiul de 2-8 frunze.

Este absorbit prin frunze și are un spectru mare de combatere a buruienilor dicotiledonate, cât și a unor specii de monocotiledonate, aplicat post-emergent.

Majoritatea buruienilor cu frunză lată sunt sensibile la erbicidul Barracuda, exemplu fiind: Abutilon theophrasti, Amaranthus spp., Ambrozia tifida, Chenopodium spp., Digitaria sanguinalis, Echinochloa crus-galli.

 

Pe lângă folosirea unuia sau a asocierii dintre două erbicide, recomandăm efectuarea prașilelor mecanice ori de câte ori este nevoie pentru combaterea buruienilor perene și crearea unui mediu de aerisire a solului, favorabil dezvoltării plantelor.

 

De asemenea, recomandăm respectarea rotației și asolamentului pentru diminuarea gradului de îmburuienare și crearea condițiilor agrotehnice necesare cultivării porumbului.

 

Ing. Daniel Păun

Director Zonal de Vânzări Summit Agro România

Categorie: Agricultura

De la: Parteneri-Advertoriale

Comentariile sunt închise pentru Combaterea integrată a buruienilor la cultura porumbului

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii