iun. 21 2026
Performanță testată de climă: soluții validate în câmp, într-un an care a pus agricultura la încercare
• Platforma de la Comloșu Mic oferă un cadru practic în care fermierii pot vedea și compara direct în câmp efectele diferitelor tehnologii
• Evenimentul a adus în prim-plan discuții deschise între fermieri și specialiști, bazate pe observații reale din cultură și pe provocările actuale din teren
Comloșu Mic, 17 iunie 2026 – Fermieri din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin au participat la un eveniment Bayer dedicat demonstrațiilor în câmp, organizat pe platforma de la Comloșu Mic, jud. Timis. Accentul a fost pus pe culturile cheie din zonă – grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui – și pe modul în care genetica, densitatea, protecția culturilor și lucrările solului influențează performanța într-un sezon cu stres climatic accentuat.
Evenimentul a propus o abordare practică, cu plante extrase din câmp, analize comparative și discuții deschise despre pierderi de producție, impactul secetei, tasarea solului, boli și dăunători, dar și despre soluții care pot stabiliza rezultatele la nivel de fermă.
„Anul acesta, câmpul vorbește foarte clar. Vedem diferențe reale între tehnologii, între decizii luate la timp și compromisuri făcute din constrângere. Platforma de la Comloșu Mic este despre a învăța din ce vedem, nu din ce sperăm”, a declarat Daniel Grosz, Director zonal Divizia Crop Science.
La finalul evenimentului, participanții au avut acces și la prezentări dedicate tratamentului seminței, protecției cerealelor și culturilor de toamnă, geneticii și soluțiilor de asigurare, adaptate realităților climatice din vestul țării.
„Schimbările climatice nu mai sunt o ipoteză, ci un context zilnic pentru fermieri. Tocmai de aceea, soluțiile trebuie testate, demonstrate și adaptate local. Platforme ca aceasta aduc claritate și încredere în deciziile pentru viitor”, a declarat Jennifer Gilberg, Country Division Head – Crop Science Romania, Bulgaria, R. Moldova.
Evenimentul de la Comloșu Mic reconfirmă importanța demonstrațiilor în câmp ca instrument esențial pentru o agricultură performantă și rezilientă, într-un climat tot mai impredictibil.
***
Despre Bayer
Bayer este o companie globală cu competenţe cheie în domeniul Ştiinţelor Vieţii, respectiv sănătate şi nutriție. În conformitate cu misiunea companiei „Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană”/ “Health for all, Hunger for none”, produsele și serviciile oferite sunt concepute pentru a ajuta oamenii și planeta să prospere prin sprijinirea eforturilor de a face față provocărilor majore prezentate de o populație globală în creștere și în proces de îmbătrânire. Bayer se angajează să contribuie la dezvoltarea durabilă și să genereze un impact pozitiv asupra afacerilor sale. În același timp, Grupul Bayer își propune să îşi îmbunătăţească profitabilitatea și să creeze valoare prin inovaţie şi dezvoltare. Bayer este un etalon de încredere, autenticitate și calitate în întreaga lume. În anul fiscal 2024, Grupul avea aproximativ 93.000 de angajați și vânzări de 46,6 miliarde de euro. Cheltuielile cu R&D, înainte de elementele speciale, s-au ridicat la 6,2 miliarde de euro. Pentru mai multe informații, accesați www.bayer.com.
Persoană de contact pentru media:
Ioana Broc
Email: ioana.broc@bayer.com
Declarații anticipative
Acest document poate include declaraţii anticipative în baza presupunerilor şi estimărilor actuale realizate de Grupul Bayer sau echipa de management a subgrupului. Diferite riscuri cunoscute şi necunoscute, incertitudini şi alţi factori pot conduce la diferenţe semnificative între rezultatele viitoare efective, situaţia financiară, dezvoltarea sau performanţele companiei şi estimările indicate în prezentul document. Printre aceşti factori se numără factorii prezentaţi în rapoartele publice ale Bayer care sunt disponibile pe website-ul Bayer la www.bayer.com. Compania nu-şi asumă nicio răspundere pentru a actualiza aceste declaraţii anticipative sau pentru a le adapta la evenimentele sau evoluţiile viitoare.
Categorie: Agricultura
De la: Parteneri-Advertoriale
Comentariile sunt închise pentru Performanță testată de climă: soluții validate în câmp, într-un an care a pus agricultura la încercare
















