mart. 13 2024

Floarea de hartie (Bougainvillea ‘White Madonna) – ingrijire

Familia: NYCTAGINACEAE

Demumire populara: Bougainvillea, Floarea de hartie, Bungavilea

Denumire stiintifica: Bougainvillea ‘White Madonna’

Floarea de hartie face parte din categoria florilor de vara, aceasta infloreste de la sfarsitul primaverii pana toamna.

Bougainvillea ‘White Madonna’  este cultivata la noi in tara in ghivece, care odata cu scaderea temperaturilor trebuie amplasate in spatii ferite de inghet.

Proprietati ornamentale: Bougainvillea ‘White Madonna’ este o planta perena, agatatoare, cu crestere rapida, foarte decorativa datorita bracteelor de culoare alba, care poate ajunge la inaltimi de 3-6 m.

Frunzele sunt simple, ovate, cu un aspect usor ondulat, de culoare verde.

Florile sunt grupate in inflorescente, au forma tubulara cu cate trei bractee viu colorate in alb.

Vara Bougainvillea ‘White Madonna’ se poate creste afara, la soare, utilizandu-se la decorarea parcurilor si gradinilor.

Udarea Bougainvillea ‘White Madonna’  se face diferit in functie de anotimp. Primavara si vara este necesara udarea cu o cantitate mai mare de apa, astfel incat substratul sa fie mentinut reavan, pe timpul iernii se va reduce cantitatea de apa folosita, astfel incat substratul sa fie aproape uscat.

Temperaturile in timpul verii pentru Bougainvillea ‘White Madonna’  trebuie sa fie ridicate si pe timpul noptii 20-21℃, iar iarna temperatura nu trebuie sa scada sub 10℃, temperatura minima tolerate poate ajunge pana la -2…-1ºC.

Lumina este foarte importanta pentru Bougainvillea ‘White Madonna’, aceasta este o planta iubitoare de lumina, prefera locurile unde este amplasata sub directa actiune a razelor de soare.

Substratul (pamantul)  trebuie sa fie foarte bine drenat, se poate utiliza substrat (pamant de flori universal) achizitionat din magazine (pamant de flori) care se amesteca in raport: 3 parti pamant de flori :1 parte nisip. Ghiveciul folosit pentru Bougainvillea ‘White Madonna’ se recoamnda sa aiba 40-50 cm diametru (50 l). La baza acestuia se aseaza un strat de nisip grosier astfel incat excesul de apa sa se poata scurge usor din vas. Floarea de hartie nu suporta stagnarea apei la nivelul radacinilor. Transplantarea se poate realiza primavara, dar numai daca radacinile plantei au ocupat tin intregime vasul de cultura. Plantele de Bougainvillea ‘White Madonna’  suporta un pH slab acid-neutru-usor alcalin.

Inmultirea la Bougainvillea ‘White Madonna’ se realizeaza prin butasi realizati primavara sau vara. Inradacinarea butasilor se face mai usor utilizand stimulatori de inradacinare “Radistim” si asigurarea temperaturii constante a substratului de inradacinare de 21-22℃.

 Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) se recomanda sa se realizeze o data pe luna in perioadele de crestere si inflorire cu ingrasaminte specifice.

Daunatori: Paduchii lanosi ,Afide, Paianjenul rosu, etc.

Atentie  !!!

  1. Se recomanda folosirea sistemelor de sustinere pentru palisarea (legarea)  ramurilor plantei;
  2. Bougainvillea ‘White Madonna’  necesita amplasarea in locurile insorite;
  3. Mentinerea umiditatii ridicate pe timpul primaverii si verii ajuta plantele de Bougainvillea ‘White Madonna’  sa infloreasca;
  4. Bougainvillea ‘White Madonna’  se poate taia la sfarsitul iernii sau primavara devreme (pentru a corecta forma si dimensiunile coroanei) si toamna dupa inflorire (pentru a ajusta lastarii care au inflorit);
  5. In apartamente, Bougainvillea ‘White Madonna’  trebuie amplasata in locurile cele mai luminoase, ea preferand spatiile insorite si aereate cum ar fi balcoanele, terasele, etc.;
  6. Pastrarea peste iarna se face in holuri sau sere luminoase ale caror temperaturi nu trebuie sa scada sub 10℃ iar udatul se va reduce.

Fig. 1 Bougainvillea ‘White Madonna’

Categorie: Arbori & Peisagistica

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Floarea de hartie (Bougainvillea ‘White Madonna) – ingrijire

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii