ian. 02 2019
Aloe camperi: ghid de ingrijire, inmultire
Denumire stiintifica: Aloe camperi
Origine: este o planta originara din partea NE a Africii (Etiopia), aici fiind considerata cea mai importanta planta medicinala.
Proprietati ornamentale: este o planta suculenta perena, compacta, care se ramifica aproape de nivelul solului in rozete individuale, atingand pana la 60-90 cm inaltime.
Aloe camperi este cultivata ca planta ornamentala de apartament, decorativa pin frunze si flori.
Frunzele sunt carnoase, de culoare verde, cu lungimea de 50-60 cm si latimea la baza de 12-15 cm, cu spini de culoare galbena, pe margine.
Inflorirea la Aloe camperi are loc primavara si vara.
Florile apar grupate in varful tulpinii florale, au forma tubulara si culoare rosu-corai.
Se recomanda inlaturarea tulpinii florare dupa trecerea tuturor florilor.
Lumina este un factor foarte important pentru cresterea si inflorirea la Aloe camperi. Aceasta prefera spatiie luminoase, unde soarele poate ajunge la planta, sau cele semiumbrite.
Udarea in sezonul de crestere se realizeaza cu regularitate folosind cantitati moderate de apa, iar in perioada de repaus, udarea se stopeaza, evitand astfel excesul de umiditate in substrat.
Udarea excesiva a plantelor de Aloe conduce la putrezirea radacinilor, a plantelor si chiar la moartea acestora.
Substratul (pamantul) pentru Aloe camperi trebuie sa fie bine drenat, format dintr-un amestec de turba si nisip cu pH neutru, care sa nu permita stagnarea apei in exces in substrat. Se recomanda pastrarea substratului uscat pe toata perioada iernii.
Aloea camperi poate tolera temperaturi minime de -3-0ºC.
Transplantarea se poate realiza dupa trecerea florilor, folosind vase de dimensiuni mai mari (cu diametrul mai mare decat adancimea) si substrat proaspat. Se recomanda transplantarea sa se efectueze cu o atentie sporita asupra sistemului radicular al plantelor, pastrandu-se aceeasi adancime de plantare.
Inmultirea la Aloea camperi se realizeaza prin seminte sau prin divizarea tufei.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Aloe camperi: ghid de ingrijire, inmultire