dec. 27 2023
Aster – Symphyotrichum lanceolatum: ghid de ingrijire
Denumire populara: Stelute, Aster
Denumire stiintifica: Symphyotrichum lanceolatum sin. Aster lanceolatus
Origine: Symphyotrichum lanceolatum este originara din America de Nord.
Proprietati ornamentale: Symphyotrichum lanceolatum este o planta erbacee perena, cu aspect de tufa compacta, cu tulpinile ramificate mai ales in partea superioara si inaltimi ce pot varia intre 80-120 cm.
Symphyotrichum lanceolatum este cultivata adesea ca planta de gradina decorativa prin flori, plantata grupat sau solitara, direct in sol sau in ghivece.
Pentru a asigura o buna ramificare si un aspect compact al plantelor, se recomanda ciupirea varfurilor ramurilor inainte de mijlocul lunii iulie.
Tulpinile sunt bine dezvoltate, erecte, ramificate in partea superioara.
Frunzele sunt intregi, simple, lanceolate, inguste, cu varful ascutit, sesile, de culoare verde inchis, frunzele bazale se ofilesc in perioada infloririi.
Inflorirea la Symphyotrichum lanceolatum are loc de vara pana toamna, dureaza 4-8 saptamani.
Florile apar in inflorescente de tip corimb, in partea superioara tijelor florale, au 4-5 cm diametru, cu 11-50 petale, lungime de circa 14 mm, colorate in roz sau violet foarte deschis si partea centrala (staminele) galbena.
Pentru a prelungi perioada de inflorire si pentru a pastra un aspect placut plantelor, se recomanda taierea florilor ofilite sau uscate.
Udarea plantelor de Symphyotrichum lanceolatum in perioada calda din an trebuie realizata cu regularitate, astfel incat substratul sa fie mentinut reavan. Inainte de primele ingheturi, udarea se intrerupe, pentru a lasa solul/substratul sa se usuce, protejand astfel radacinile plantelor de inghet.
Lumina pentru plantele de Symphyotrichum lanceolatum este un factor important, acestea prefera spatii luminoase, insorite sau semiumbrite.
Substratul/solul trebuie sa fie bine drenat, aerat, cu umiditate moderata, fertilitate ridicata si un pH neutru. Un substrat/sol fertil va asigura o crestere optima si o inflorire abundenta.
Transplantarea pentru plantele cultivate in ghivece, se poate realiza primavara, cand radacinile lor au ocupat in intregime vasul de cultura (2-3 ani).
Inmultirea la Symphyotrichum lanceolatum se face prin seminte, divizarea tufei sau prin butasi.
Semintele se seamana primavara (februarie-martie), iar cand plantele sunt suficient de mari, acestea se vor planta in spatiile de cultura dorite.
Divizarea tufei se poate realiza la sfarsitul toamnei, dupa ce au trecut toate florile, sau primavara devreme.
Inmultirea prin butasi se face primavara, butasi taiati se vor planta pentru inradacinat in nisip.
Boli: Putregaiuri.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Aster – Symphyotrichum lanceolatum: ghid de ingrijire