dec. 13 2023
Begonia Soli Mutata: ghid de ingrijire, inmultire
Denumirea populara: Begonia, Sun Changing Begonia
Denumirea stiintifica: Begonia ‘Soli Mutata’
Proprietati ornamentale: Begonia ‘Soli Mutata’ este o planta erbacee perena rizomatoasa, ce poate ajunge la inaltimi de 30-35 cm si latimi de 25-30 cm.
Begonia ‘Soli Mutata’ este o planta decorativa prin frunze si flori, cultivata ca planta de apartament.
Frunzele prezinta mai multe forme: de inima, rotunite, asimetrice, gofrate, cu o textura neuniforma, acoperite cu peri foarte fini, colorate foarte frumos. De la maroniu pe margine, apoi verde inchis la exterior si nervuri evientiate, de culoare verde deschis, spre interior.
Culoarea frunzelor se modifica in functie de intensitatea luminii, astfel la o lumina mai intensa, culoarea se inchide.
Inflorirea plantelor de Begonia ‘Soli Mutata’ poate avea loc pe timpul verii si toamna.
Florile la Begonia ‘Soli Mutata’ sunt mici, cresc grupate in ciorchini in varful tulpinilor florale, avand culoarea alba.
Substratul pentru Begonie trebuie sa fie usor, bine drenat, cu fertilitate moderata si un pH intre 5,5-6.
Udarea la Begonia ‘Soli Mutata’ se realizeaza regulat, de 2-3 ori pe saptamana (in functie de temperatura), folosind cantitati suficiente de apa, mai ales in perioada de crestere si inflorire, pentru a pastra substratul reavan. Se recomanda ca intre doua udari, substratul de la suprafata sa fie uscat circa 1 cm.
Udarea insuficienta a plantelor poate conduce la ofilirea frunzelor. O seceta prelungita si o umiditate excesiva in sol sau pe frunze, poate provoca aparitia putregaiurilor sau chiar moartea plantelor.
Lumina este foarte importanta in cresterea si inflorirea Begonia ‘Soli Mutata’. Aceasta necesita spatii luminoase, dar trebuie ferita de actiunea directa a razelor de soare de la orele pranzului, acesta poate cauza arsuri la nivelul frunzelor.
Inmultirea la Begonia ‘Soli Mutata’ se face prin butasi de frunze.
Inmultirea prin butasi se poate realiza pe tot parcursul anului, prin taierea butasilor de frunze, cu cateva frunze.
Fertilizarea Begonia ‘Soli Mutata’ se realizeaza de 1-2 ori pe luna, de primavara pana toamna, folosind ingrasaminte lichide sau cu eliberare lenta, specifice plantelor decorative prin flori.
Boli si daunatori: Afide, Tripsi, Musculita alba, Paduchi testosi, Paduchi lanosi, Putregaiuri, etc.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Begonia Soli Mutata: ghid de ingrijire, inmultire