dec. 08 2021

Begonia sutherlandii: Trucuri de ingrijire si inmultire

Familia: Begoniaceae

Denumirea populara: Begonia sutherland

Denumirea stiintifica: Begonia sutherlandii sin. Begonia “Sutherland”

Proprietati ornamentale: Begonia sutherlandii este o planta erbacee perena rizomatoasa, compacta, ce poate ajunge la inaltimi de 20-30 cm si latimi de 25-30 cm.

Begonia sutherlandii este o planta decorativa prin frunze si flori, plantata in ghivece sau cosuri suspendate, cultivata in gradini si apartamente.

Tulpinile plantelor de Begonia sutherlandii sunt arcuite, subtiri, lungi, slab ramificate,  rosiatice.

Frunzele sunt lanceolat-alungite, cu forma asimetrica, zimtate pe margine, cu peri fini, colorate in verde intes pe partea superioara si verde mai deschis, pe cea inferioara.

Inflorirea la Begonia sutherlandii are loc loc pe tot parcursul verii si inceputul tomanei.

Florile apar in partea superioara a tijelor florale,  au dimensiuni mici, diametru de 2 cm si culoare orange.

Se recomanda inlaturarea de pe planta a florilor ofilite sau uscate, pentru a-i mentine un aspect placut.

Substratul pentru Begonia sutherlandii trebuie sa fie usor, bine drenat, cu fertilitate ridicata si un pH slab-acid-neutru-slab-alcalin.

Transplantarea se poate realiza la interval de 2-3 ani, cand substratul vechi va fi inlocuit cu un amestec nou, iar vasul de cultura se poate inlocui cu unul de dimensiuni mai mari.

Udarea la Begonia sutherlandii se realizeaza regulat, de 1-2 ori pe saptamana (in functie de temperatura), folosind cantitati suficiente de apa, mai ales in perioada de crestere si inflorire, pentru a pastra substratul reavan.

Intre doua udari, substratul de la suprafata trebuie sa fie uscat in primii centimetri.

Udarea insuficienta a plantelor poate cauza ofilirea frunzelor, iar excesul de umiditate de la nivelul radacinilor sau de pe frunze, poate provoca aparitia putregaiurilor.

Lumina este importanta in cresterea si inflorirea plantelor de Begonia sutherlandii, acestea prefera spatii luminoase, insorite (dimineata si dupa amiaza) sau semiumbrite.

Pentru o crestere armonioasa a plantelor de Begonia sutherlandii, se recomanda o temperatura intre 22-28°C. Plantele cultivata afara in timpul verii, vor trebui aduse in spatii incalzite pe perioada iernii.

Inmultirea la Begonia sutherlandii se face prin seminte, butasi de frunze sau prin divizarea rizomilor.

Inmultirea se poate realiza tot timpul anului, prin taierea butasilor de frunze impreuna cu cateva frunze. Acestia se introduc in vase cu apa, iar in momentul cand radacinile au crescut, se pot planta in spatiile de cultura.

Fertilizarea la Begonia sutherlandii se realizeaza de 1-2 ori pe luna, de primavara pana toamna, folosind ingrasaminte lichide sau cu eliberare lenta, specifice plantelor decorative prin flori.

Boli si daunatori: Afide, Tripsi, Musculita alba, Paduchi testosi, Paduchi lanosi, Putregaiuri, etc.

Fig. 1 Begonia sutherlandii

Fig. 2 Begonia sutherlandii

Fig. 3 Begonia sutherlandii

Fig. 4 Begonia sutherlandii

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Begonia sutherlandii: Trucuri de ingrijire si inmultire

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii