ian. 04 2019
Feriga japoneza – Athyrium niponicum metallicum: ingrijire
Denumire stiintifica: Athyrium niponicum metallicum
Denumire populara: Feriga feminina, Feriga japoneza, Feriga japoneza pictata
Origine: este o planta originara din Estul Asiei (Japonia).
Proprietati ornamentale: Feriga japoneza este o planta erbacee, rizomatoasa, cu aspect de tufa, frunze cazatoare, ce ajunge la inaltimi si latimi intre 30-40 cm.
Athyrium niponicum metallicum este o planta decorativa prin frunze, cultivata adesea ca planta de gradina in ghivece sau direct in sol.
Tulpina este formata dintr-un rizom subteran din care cresc frunze, care in prima etapa sunt rasucite, urmand ca odata cu cresterea lor sa se desfaca.
Frunzele sunt alungite, arcuite spre exterior, compuse (bipenat-sectate) din mai multe foliole (ramuri mai mici), lanceolate, dispuse in perechi, de-o parte si de alta a nervurii principale, cu marginile dintate, varful rotunjit, culoare verde cu nuante de argintiu.
Odata cu trecerea timpului, frunzele bazale se ingalbenesc si se usuca, moment in care se recomanda inlaturarea acestora. Vara (iulie-august), pe partea inferioara a frunzelor, se dezvolta sporii grupati, care ajuta la inmultirea ferigii.
Substratul (pamantul) pentru Feriga japoneza trebuie sa fie bine drenat, reavan, fertilitate ridicata si un pH slab acid-neutru.
Udarea la Athyrium niponicum metallicum se face regulat, folosind cantitati suficiente de apa pentru a mentine substratul reavan, aceasta poate tolera seceta pe perioade scurte de timp.
Feriga japoneza prefera locatiile cu lumina indirect sau semiumbrite, ea poate tolera soarele de la orele diminetii.
Inmultirea se realizeaza prin si prin separarea plantelor (primavara).
Fertilizarea se realizeaza folosind ingrasaminte specifice plantelor decorative prin frunze, o data pe luna in perioada de crestere (primavara si vara) si se stopeaza in perioada de repaus.
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Feriga japoneza – Athyrium niponicum metallicum: ingrijire