sept. 02 2021
Philodendron xanadu: ghid de ingrijire, inmultire
Familia: ARACEAE
Demumire populara: Filodendron (in greaca Philos=prieten, dendro=arbore, pom)
Denumire stiintifica: Philodendron xanadu
Origine: Philodendron xanadu este un arbust originar din America de Sud (Paraguay, Brazilia).
Proprietăți ornamentale: Philodendron xanadu este o planta perena, cultivata datorita frumusetii frunzelor sale, aceasta putand ajunge la inaltimi de pana la 1 m si latimi de 1,6m.
La noi in tara, Philodendron xanadu este cultivat ca planta de apartament, decorativa prin frunze.
Planta de Filodendronul poate avea o crestere lenta pe tot parcursul anului, daca ii se ofera conditii optime.
Frunzele la Philodendron xanadu sunt lungi, lucioase, pieloase, de culoare verde inchis, profund sectate (aproape pana la nervura mediana), cu circa 10 lobi pe fiecare parte.
Tulpina ajunge la grosimi de 4-5 cm, culoare maronie, cu internoduri scurte.
Substratul (pamantul) pentru Philodendron xanadu poate fi format dintr-un amestec de turba, pamant de padure si nisip, afanat si bine drenat, cu pH neutru. Transplantarea se recomanda sa se efectueze la intervale mai mari de timp (3-4 ani), in vase de dimensiuni mai mari.
Udarea plantelor de Philodendron xanadu se realizeaza regulat, folosind cantități mai de apa in perioadele calde si cantități mai mici de apa pe timpul iernii. Se recomanda ca intre doua udari, primii 1-2 cm ai substratului sa se usuce. In timpul verii, se poate pulverizarea apa pe frunzele de Philodendron xanadu.
Temperatura in timpul verii poate varia intre 21-26℃, dar iarna temperatura nu trebuie sa scada sub 12-13℃.
Lumina este un factor important pentru cresterea plantelor de Philodendron xanadu. Acesta prefera spatiile luminoase si semi-umbrite, calduroase, dar ferite de actiunea directa a razelor de soare. Amplasarea Filodendronului in spatii luminoase determina internoduri scurte, dezvoltandu-se mai bine frunzele.
Inmultirea la Philodendron xanadu se face prin divizarea plantei sau prin butasi.
Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) la Philodendron xanadu se poate realiza cu ingrasaminte specifice pentru plantele decorative prin frunze, de doua ori pe luna, in perioada de crestere.
Daunatori plantelor de Philodendron xanadu
- Tripsii (Tripsul californian & tripsul comun) ;
- Acarienii plantelor;
- Paduchii testosi la plante decorative de apartament ;
- Paduchi lanosi sau cosenile fainoase.
“Intotdeauna cititi si utilizati produsul (pesticidul) conform recomandarilor de pe eticheta”
ATENTIE !!!
- Umiditatea redusa a substratului conduce la ofilirea frunzelor;
- Excesul de apa din substrat conduce la ingalbenirea frunzelor, putrezirea radacinilor si ulterior la moartea plantei;
- Se recomanda stergerea si pulverizarea frunzelor de Philodendron xanadu mai ales in perioada calda a anului ;
- Uscarea extremitatilor frunzelor este cauzata de actiunea directa a soarelui asupra Filodendronului;
- Temperaturi mai mici de 10-12℃ pot conduce la moartea Philodendron xanadu.

Fig. 1 Philodendron xanadu

Fig. 2 Philodendron xanadu
Categorie: Flori
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Philodendron xanadu: ghid de ingrijire, inmultire