iun. 01 2021

Ciclul de viata la Fainarea marului-Podosphaera leucotricha

Fainarea la mar este provocata de ciuperca microscopica Podosphaera leucotricha, iar ciclul de viata se desfasoara astfel

Ciuperca fainarea marului (Podosphaera leucotricha) ierneza in stadiu de miceliu prezent intre solzii mugurilor prezenți pe ramuri de 1 an (lastari ce au fost infectati in anul anterior).

INFECTIA PRIMARA are loc primavara la dezmugurit (BBCH 01-BBCH 09) când in conditii de mediu favorabile (temperatura, umiditate relativa a aerului) ciuperca va infecta primordiile florale (viitoare flori) si foliare (viitoare frunze). Miceliul ciupercii va ataca: viitoarele frunze, viitoarele flori, fructe tinere si viitorii lăstari formând pe aceștia miceliu si lanțuri de conidii (spori). Pe organele atacate in condiții optime, in câteva zile (4-6 zile) poate sa apară sporularea: formarea si diseminarea sporilor-conidiilor ciupercii (răspândirea conidiilor are loc cu ajutorul vântului).

INFECTIILE SECUNDARE

Infecțiile secundare sunt provocate se conidii „sporii ciupercii” ce au fost transportați cu ajutorul vântului pe noi organe (frunze tinere, fructe tinere, lăstari tineri). In condiții favorabile sporii au germinat si infectat astfel noi organe.

In general frunzele tinere sunt mai sensibile la atacul de făinare, iar pe acestea sporii ciupercii germinează ușor generând noi infecții.

Primele infecții secundare se pot observa in general după scuturarea petalelor (fenofaza BBCH 69).

In general in condițiile din Romania infecțiile secundare au loc cu intensitate crescuta pana cel mult la finele lunii iunie.  Infecțiile secundare pot continua in verile răcoroase si daca pe pom exista creșteri de frunze tinere si lăstari tineri.

In anii foarte favorabili in toamna pe lastarii si frunzele acoperite de miceliul ciupercii pot sa apară cleistotecile ciupercii (ascofructe ce contin asce cu ascospori). Cleistotecile ciupercii apar rar si nu au un rol important  in ciclul de viața al ciupercii.

Mugurii lăstarilor infectați vor conține miceliul ciupercii si vor transmite astfel boala in anul următor.

Fig.1 Ciclul de viata la fainarea marului (Podosphaera leucotricha)

Categorie: Protectia plantelor

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Ciclul de viata la Fainarea marului-Podosphaera leucotricha

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii