iun. 09 2025
Combaterea moniliozei la Mar – fungicide eficiente
Monilioza/Mumificarea fructelor de mar (Putregaiul brun la mar) este cauzata de ciuperca Monilinia fructigena. Monilioza la Mere (Monilinia fructigena) este o boala grava ce apare inca din livada la mere (fructi), atacul continua si in depozit (la merele depozitate). In lipsa tratamentelor cu fungicide specifice, boala provoaca pagube insemnate (peste 40 % din productie).
Factori de mediu favorizanti:
Vantul si picaturile de apa purtate de acesta, ajuta la raspandirea sporilor ciupercii.
Putregaiul brun – Monilioza la Mar (Monilinia fructigena) se dezvolta in conditii de temperatura in intervalul 3-30°C (temperaturi optime de 10-24°C); ploi abundente, irigare prin aspersie (prezenta apei pe fruct in momentul infectiei-germinarii sporilor) si umiditate relativa de peste 97 %.
Semnele atacului de Monilioza la mar apar pe:
• fructe – apar la inceput pete maro-rotunde care se intind rapid, iar pe acestea se pot observa pustule ce grupeaza conidioforiisi conidiile ciupercii dispuse in inele concentrice. Pulpa se brunifica. Boala afecteaza atat fructe verzi cat si parguite sau coapte. Fructele se mumifica si raman agatate pe pom.
Fungicide/substante active utilizate in combaterea bolii in vegetatie:
“Intotdeauna cititi si utilizati produsul fungicid conform recomandarilor de pe eticheta”
I. Produse-fungicide din categoria botryticidelor:
♦ Switch (25% fludioxonil + 37.5% ciprodinil) –este o combinaţie a două componente active complementare, cu două moduri diferite de acţiune împotriva putregaiului cenuşiu şi a altor boli. Switch este rezistent la spălare la 2 ore după aplicare. Produsul are acţiune multiplă blocând bolile în 4 locuri distincte: germinarea sporilor, creşterea tubului germinativ, penetrarea în plantă şi creşterea miceliului inter şi intra celular. Cu toate că modul de acţiune permite utilizarea preventivă şi curativă, se recomandă aplicarea strict preventivă pentru a evita pagubele şi infestarea ireversibilă, după caz, a culturii.
Mod de utilizare: Doza recomandata: 0.8-1 kg/ha. Numar maxim de tratamente pe an: 3 tratamente (în funcție de durata perioadei de depozitare). Intervalul minim dintre tratamente: 6-10 zile. Timp de pauză: 3 zile.
II. Fungicide eficiente:
♦ Luna Experience 400 SC (fluopiram 200 g/l + tebuconazol 200 g/l) – este un fungicid pentru combaterea bolilor la măr, păr, sâmburoase, vița de vie, varză, praz, morcov.
Luna experience 400 SC conţine:
– fluopiram – o substanţă activă nouă, cu proprietăţi sistemice şi translaminare, ce aparţine grupei piridiletilamide. În ciclul de dezvoltare al patogenilor, fluopiram acţionează în toate stadiile inhibând germinaţia sporilor, creşterea tubului germinativ, creşterea miceliului şi sporularea. La nivel biochimic, substanţa inhibă enzimele (Complex II – SDH inhibitor) responsabile în respiraţia mitocondrială prin blocarea transportului de electroni în lanţul respirator; este eficace împotriva unui spectru larg de patogeni în tratamente preventive. Acţionează asupra ciupercilor din clasa Ascomycete şi Deuteromycete;
– tebuconazol – aparţine clasei chimice a triazolilor şi are acţiune sistemică. Substanţa activă tebuconazol pătrunde în ţesuturile plantelor după care este distribuită acropetal şi intervine în procesul de sinteză a sterolilor, punând agenţii patogeni în imposibilitatea de a se mai dezvolta. Tebuconazol prezintă proprietăţi preventive, curative şi uneori eradicative care îi conferă un spectru larg de activitate. Sunt protejate frunzele, lăstarii, florile şi organele fructifere.
Tratamentele se efectuează începând cu faza de butoni florali vizibili, dar închiși (BBCH 55) până la faza de coacere a fructelor pentru depozitare (BBCH 89).
Mod de utilizare: Doza recomandata: 0,75 L/ha. Volumul de apa: 1000-1500 L apă. Numar maxim de tratamente pe an: 1 tratament. Timp de pauza: 14 zile.
“Intotdeauna cititi si utilizati produsul fungicid conform recomandarilor de pe eticheta”
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Combaterea moniliozei la Mar – fungicide eficiente














