aug. 08 2016
Gandacul din Colorado daunator la Cartof & Vinete: combatere
Ordinul: Coleoptera (coleoptere, gandaci)
Familia: Chrysomelidae
Denumire populara: Gandacul din Colorado, Gandacul de Colorado, Gandacul din Colorado
Denumire stiintifica: Leptinotarsa decemlineata
Denumire populara un engleza: Colorado beetle, Ten-lined potato beetle, Ten-striped spearman
Gandacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) este principalul daunator al culturilor de cartof. Acesta provoaca pagube mari defoliind rapid plantele de cartof.
Gandacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata) a fost identificat pentru prima data in anul 1811 in Multii Stancosi din Statul Colorado din SUA – America de Nord. Asocierea cu planta de Cartof (Solanum tuberosul) s-a facut abia in 1859 cand s-a observat ca acesta a infestat si distrus cu repeziciune culturile de cartof.
Gandacul de Colorado a fost semnalat in Europa in 1877 si s-a raspandit foarte repede dupa 1940.
Daunatorul este raspandit in Europa, America de Nord, America Centrala, Asia Mica, Asia.
Plante atacate/gazda: Cartoful (Solanum tuberosul) este principala planta la care provoaca pagube majore, dar se mai intalneste si pe: Vinete, Tomate, Varza, Cicoare, Andive, Morcov, Salata, Patrunjel.
Biologia si descrierea/identificarea Gandacului de Colorado:
Adultii – gandacii de Colorado au corpul oval, convex dorsal, lung de 1-1,4 cm. Pronotul de culoare brun-roscata-portocalie cu numeroase pete negre. Elitrele galben pal, prezinta 10 dungi longitudinale negre. Are antene filiforme, formate din 12 articule. O femela depune grupat pana la 2-50 oua in grup. In decursul vietii femela poate depune 600-1000 oua. Adultii traiesc 1-2 ani.
Larvele gandacului de Colorado dupa eclozare au 1,5-2 mm si sunt de culoare rosie-portocalie (Vezi fig.). La maturitate larvele ating 1,1-1,2 cm, sunt moi si grasute (Vezi fig.). Larvele au 3 perechi de picioare, pronotul este partial negru iar de o parte si de alta a abdomenului sunt doua linii punctate de culoare neagra (pe fiecare segment, lateral sunt prezente 2 puncte negre). Perioada larvara (3 stadii) dureaza 15-30 zile.
Pupele – au 1 mm lungime, este roz. Impuparea are loc in sol (la o adancime de pana la 20 cm), iar perioada de pupa dureaza 8-20 zile.
Ouale – sunt ovoidale, de 1,5 mm lungime, galben-portocalii, depuse pe partea inferioara a frunzei (Vezi fig.). De la depunere pana la eclozare sunt necesare 4-10 zile in functie de temperatura.
Ciclul biologic:
Gandacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata) are 2-3 generatii/an.
Adultii hibernanti parasesc solul in aprilie, dupa o ploaie (cand temperaturile la sol trec de 14º la adancimea de hibernare).
Gandacii de colorado hibernanti se hranesc cu frunzele de cartof tinere. Imediat dupa imperechere, femela isi depune ouale grupat pe partea inferioara a frunzelor.
Larvele odata aparute se hranesc cu frunzele de cartof. Impuparea are loc in sol la o adancime de pana la 10 cm.
Dezvoltarea unei generatii dureaza 35-50 zile, dar data fiind viata lunga a adultilor (1-2 ani) pe plante, putem intalni larve, oua si adulti (de diferite generatii) in acelasi timp.
Generatiile de adulti se succed astfel: Generatia 1 – iunie, Generatia 2 – august, etc.
In august-septembrie adultii se retrag in sol pentru hibernare.
Daunatorul ierneaza in stadiu de adult in sol la o adancime de 20-40 cm.
Atacul, semnele atacului si afectarea plantelor:
Este o insecta polifaga ce se hraneste cu organele plantelor din Familia Solanaceae.
Provoaca pagube insemnate la cartof, vinete (generatia a II-a).
Adultii si larvele ataca frunzele de cartof, vinete; tuberculi de cartof si fructele de vinete.
Insecticide utilizate la combaterea gandacului de Colorado:
“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul – conform recomandarilor de pe eticheta”
I. Insecticidele neonicotinoide, pentru combaterea Gandacului de Colorado sunt:
- Mospilan (acetamiprid 200 g/kg);
- Carnadine (200 g/l acetamiprid);
- Roslix 200 SL (200g/l acetamiprid);
- Spyran (200 g/l acetamiprid).
II. Insecticide pentru combaterea biologica a gandacului de Colorado:
- Laser 240 SC (240 g/l spinosad), insecticid de ultima generatie, biologic (produs dintr-o bacterie “Saccharopolyspora spinosa”);
- Nexsuba (spinosad 240 g/l), insecticid biologic, ce poate fi folosit și la culturile ecologice/organice.
III. Alte insecticide, pentru combaterea Gandacului de Colorado:
- Exalt (spinetoram – 25gr sa/ l) – spații protejate (sere și solarii);
- Suvisio (200 g/l clorantraniliprol);
- Coragen (200 g/l clorantraniliprol);
- Voliam (200 g/l chlorantraniliprol);
- Kaiso Sorbie 5 EG (5% lambda – cihalotrin);
- Karate Zeon (50 g/l lambda – cihalotrin);
- Decis 25 WG (deltametrin 250 g/kg);
- Poleci (deltametrin 25 g/l).
“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul – conform recomandarilor de pe eticheta”
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Gandacul din Colorado daunator la Cartof & Vinete: combatere