iul. 07 2015
Viespea Merelor: identificare, prevenire si combatere
Ordinul: Hymenoptera (himenoptere, viespi)
Familia: Tenthredinidae
Denumire populara: Viespea marului, Viespea cu fierăstrău a merelor
Denumire stiintifica: Hoplocampa testudinea
Denumire populara in engleza: European apple sawfly, apple fruit sawfly, apple sawfly
Viespea marului este raspandita in Europa, America de Nord, Asia. In Romania insecta este răspândita in toate regiunile tarii.
Plante gazda: Marul
Viespea cu fierăstrău a merelor (Hoplocampa testudinea) este o insecta deosebit de periculoasa, intrucat afecteaza grav productia atat calitativ cat si cantitativ.
Biologia si Descrierea / Identificarea daunatorului – Viespea Merelor:
Adultii – au lungimea de 6-7 mm. Corpul este maro sau oranj cu toracele si abdomenul negru-stralucitor, cu regiunea pleurala galbena; etc. Aripile sunt in general transparente cu nervuri maro-inchis. Adultii se inmultesc in general partenogenetic (reproducerea prin oua ce nu necesita fecundare), astfel din ouăle nefecundate vor lua nastere exemplare femele. O femela poate depune pana la 30 oua.
Larvele – omizi false au 9-13 mm lungime sunt de culoare alba si au capul de culoare maro-inchis. Larvele prin strivire emana miros specific de plosnita. Stadiul larvar dureaza 4-5 saptamani. Ierneaza in stadiu de larva in sol;
Pupele – au 6-7 mm lungime sunt de culoare alb-galbuie si protejate de un cocon de matase de culoare maro-inchis. Impuparea are loc in sol. Stadiul de pupa dureaza 16-21 zile.
Oul este transparent-sticlos, de 0.8-1 mm in lungime, oval. Perioada de incubatie dureaza 8-16 zile, in functie de temperatura.
Ciclul biologic:
Viespea marului (Hoplocampa testudinea) are 1 generatie pe an (monovoltina).
Primavara in martie-aprilie (fenofaza de urechiuse), larvele aflate in sol se transforma in pupe si apar primii adulti.
In lunile aprilie-mai (fenofaza de inceput de inflorit–inflorit), femelele isi depun ouale la baza caliciului intr-o incizie facuta cu ajutorul ovipozitorului.
Larvele la inceput rod galerii superficiale sub epiderma, apoi patrund la interior si consuma semintele dupa care trec de la un fruct la altul.
In iunie larvele ajung la maturitate, migreaza in sol si construiesc un cocon de matase impregnat cu pamant in care vor hiberna.
Daunatorul ierneaza in sol (la 5-10 cm adancime) in stadiu de larva complet dezvoltata protejata de un cocon maro-inchis.
Atacul si Semnele atacului (simptome) produse de catre Viespea Merelor (Hoplocampa testudinea):
Atacul primar – larvele tinere sapa o galerie arcuita – sub epiderma dupa care coboara spre lojile seminale si consuma semintele. La fructele atacate sub epiderma – galeriile se suberifica, se observa acest lucru cu usurinta pe suprafata fructului.
Atacul secundar – presupune trecerea de la un fruct la altul (o larva afecteaza pana la 3-4 fructe) si consumul de seminte pana ce larva isi incheie dezvoltarea. La suprafata fructului se pot observa cavitatile deschise garnisite cu excremente (Vezi fig.).
Afectarea plantelor de catre Viespea Merelor:
Fructele la care s-au sapat doar galerii sub epiderma se deformeaza si au un aspect inestetic.
Fructele la care s-au consumat semintele nu se mai dezvolta si urmeaza sa cada, afectand grav productia.
Soiurile de mar cu petale albe sunt cele mai afectate de daunator.
Masuri de Prevenire si Combatere pentru Viespea Merelor:
Adunam fructele cazute la sol si le distrugem, intrucat contin larve;
Depistarea adultilor cu ajutorul capcanelor cu lipici de culoare alba si efectuarea de tratamente cu insecticide;
Combaterea utilizand mijloace chimice – insecticide/substante active utilizate in diverse tari ale lumii:
Tratamentele se fac conform recomandarilor de pe eticheta insecticidelor / omologarilor: in intervalul muguri florali vizibili – buton roz si dupa scuturatul a 70 % din petale.
In apropierea infloritului se recomanda aplicarea insecticidelor selective pentru albine.
“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul – conform recomandarilor de pe eticheta”
I. Insecticide de ultima generatie:
II. Insecticide:
- Piretroizi de sinteza: Decis 25 WG (deltametrin 250 g/kg); etofenprox; lambda – cihalotrin.
“Intotdeauna cititi si utilizati insecticidul – conform recomandarilor de pe eticheta”
Categorie: Protectia plantelor
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Viespea Merelor: identificare, prevenire si combatere