mart. 15 2016
Cultivarea morcovului Violet/Mov: tehnologie completa
Morcovul violet (Daucus carota „Purple Dragon”)
Culoarea diferita a morcovului violet ‚mov’ este data de anumiti pigmenti existenti in radacina morcovului, reconoscuti pentru proprietatile sale.
Morcovul violet (Carrot Cosmic Purple) contine o cantitate mare de antioxidanti si vitamina A, motiv pentru care tot mai multe persoane il cultiva.
Morcovul violet produce radacini cu dimensiuni peste 18 cm, are coaja lucioasa, de culoare violet si miezul portocaliu.
In comparatie cu morcovul clasic (de culoare portocalie), acesta prezinta frunze mai bine dezvoltate, acesta fiind un avantaj in momentul recoltarii.
Locatiile perfecte pentru cultivarea morcovilor sunt cele insorite, unde soarele poate ajunge cu usurinta la plante. Morcovul este o planta de zi lunga cu temperament de lumina.
Substratul pentru Morcovul violet se recomanda sa fie bine drenat, afanat, luto-nisipos sau nisipos, cu fertilitate moderata.
Un substrat greu (argilos) sau cu pietre (scheletic), produce deformari majore radacinilor de morcov.
Semintele sunt semanate direct in pamant din martie pana in iunie. Pentru a avea culturi esalonate, se recomanda semanarea semintelor la intervale de 2-3 saptamani. Morcovii ajung la maturitate in cca. 70 zile de la rasarire.
Adancimea semanat a semintelor este de 1-2 cm.
La cultura de morcov se pot utiliza randurile duble, astfel avem grupate 2 randuri mai apropiate (distanta dintre randuri de 10-15 cm) si un spatiu mai mare intre randurile grupate (50 cm).
Germinarea semintelor va dura intre 10-20 zile, la temperaturi optime de 20-25ºC.
Dupa semanare, se recomanda udarea cu o cantitate suficienta de apa, pentru ca sa poata incepe germinarea.
Udarea dupa rasarirea plantelor se face cand substratul este uscat, la culturile de morcov se recomanda irigarea prin aspersie pentru a avea recolte optime.
Perioadele de seceta alternate cu umiditatea excesiva conduc la craparea radacinilor de morcov.
Fertilizarea se poate face utilizand programele tehnologice specifice culturii de morcov.
Recoltarea morcovilor se poate face de vara pana toamna.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Cultivarea morcovului Violet/Mov: tehnologie completa