dec. 18 2016
Injector VENTURI – fertilizarea prin picurare la sol
Injectoarele VENTURI – se folosesc pentru a putea administra cu ușurința la sol/substrat, in momente cheie, prin sistemul de irigare prin picurare:
♦ fertilizantii (lichizi, hidrosolubili, etc.) utilizati la fertilizarea faziala prin picurare. Acesti fertilizanti se aplica des, in cantitati mici si in momente cheie (fenofaze) la: legume, flori, pomi, arbori si arbusti, etc;
♦ fungicidele dedicate bolilor grave de sol ca: mana de sol, fuzarioza, verticilioza, etc;
♦ insecticidele dedicate combaterii unor daunatori periculosi ca: afide, musculita alba, viermi albi, viermi sarma, etc.
Pentru a utiliza un injector Venturi este foarte important ca inainte sa calculam exact – doza fertilizantului/pesticidului ce va fi aplicata la un anumit numar de plante sau la suprafata.
Produsul se dilueaza cu apa si urmeaza sa fie administrat cu ajutorul injectorului Venturi prin sistemul de irigare prin picurare (Vezi fig.).
Injectorul Venturi se cupleaza la sistemul de irigare prin picurare (Vezi fig).
Atentie !!! Pentru ca injectorul sa functioneze este bine sa utilizam injectorul VENTURI la rampe de udare cu peste 200 duze de udare/rampa.
Atentie !!! Pentru ca injectorul sa functioneze este bine sa folosim doar Cuple rapide Fara STOP (cuple rapide/conectoare rapide de furtun simple);
Primul pas este reprezentat de administrarea unei cantitati mici de apa pana ce aceasta ajunge la toate plantele (cca. 5 minute), urmeaza apoi injectarea produsului (fertilizant, insecticid, fungicid – operatiunea trebuie sa dureze maxim 10 minute), iar la final udam doar cu apa inca 5-10 minute (pentru ca toata solutia din instalatie sa fie inlocuita de apa).
La final, se spală bine injectorul venturi pentru a putea fi refolosit si pentru a evita riscul ca acesta sa se blocheze sau sa se înfunde.
Injectorul Venturi nu se lasa in soare, pe sol – intrucat exista riscul deteriorarii acestuia.
Injectorul Venturi are un pret incepand de la 40 Euro (injector + robinet + sorb) si este un mod rapid si comod de a efectua lucrări in horticultura.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Injector VENTURI – fertilizarea prin picurare la sol