mai 11 2018
Producerea de cuburi nutritive pt. rasaduri cu presa manuala
In numeroase gospodarii din bazinele legumicole (Jud. Giurgiu, Jud. Ilfov, Jud. Olt, etc.) se realizeaza cuburi nutritive/cilindri nutritivi pentru rasaduri (tomate, ardei, vinete, castraveti, salata, varzoase, etc.). Confectionarea acestora se face cu ajutorul presei manuale (Vezi fig.).
Cuburile/cilindri nutritive confectionate cu ajutorul preselor manuale au diametru/latura de 5-9 cm (Vezi fig.), in functie de presa si necesitati. Acestea sunt prevazute in centru cu o gaura in care se vor repica rasadurile.
Presele manuale pentru cuburi/cilindri sunt confectionate artizanal din metal. Acestea prezinta un sistem necesar eliberarii cubuletelor/cilindrilor nutritivi din presa (Vezi fig.).
Cuburile nutritive confectionate utilizand diverse retete de amestecuri nutritive se aseaza in ladite, urmand ca in acestea sa repicam rasadurile (Vezi fig.).
Urmatoarea operatiune presupune asezarea cubuletelor/cilindrilor in care au fost repicate rasadurile in rasadnite/solarii, pe un strat de pamant de padure, iar in spatiile dintre acestea se poate introduce un amestec nutritiv (70 % pamant de padure : 30 % nisip), Vezi fig.
Confectionarea cuburilor nutritive se face utilizand diferite retete de amestec nutritiv umed.
Retete de amestec nutritiv pentru confectionarea cubuletelor nutritive
V1. 40 % pamant padure : 30 % mranita : 20 % turba : 10 % nisip;
V2. 50 % pamant de padure : 40 % turba : 10 % nisip;
V3. 40 % pamant de telina : 50 % turba : 10 % nisip;
V4. 20 % pamant de telina : 40 % mranita : 30 % turba : 10 % nisip, etc.
Componentele amestecului nutritiv
- Pamantul de padure (humus de padure) pentru rasaduri – este pamantul din primii 10-12 cm de sol, recoltat dintr-o padure de foioase (tei, carpen. paltin de camp, etc.);
- Pamantul de telina – este un pamant provenit din brazdele intelenite (din terenuri înierbate, gazonate, trifoi, lucerna). Acestea sunt recoltate din primii 12 cm si lasate in platforma la fermentat timp de 1 an;
- Mranita – este un gunoi de grajd fermentat timp de 2-3 ani;
- Turba blonda pentru repicat rasaduri;
- Nisipul de rau.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Producerea de cuburi nutritive pt. rasaduri cu presa manuala