iul. 26 2016
Tomatele – Rosiile Negre: varietati, proprietati
Tomatele – Rosiile negre fac parte din aceeasi familie Solanaceae, ca si restul tomatelor.
Rosiile negre sunt varietati de tomate gustoase care s-au raspandit rapid in toata lumea. La inceput, aparusera doar cateva soiuri de tomate negre, apoi datorita gustului si proprietatiilor lor s-au dezvoltat pana la circa 50 de soiuri in prezent. Pentru recolte mai mari se practica Altoirea tomatelor negre.
Printre cele mai intalnite soiuri de tomate negre sunt:
– Black from Tula – este un soi de tomate negre cu fructe de dimensiuni mari, cu un gust foarte bun si dulce;
– Black Krim – acest soi prezinta o fructificare buna, gustul rosiilor fiind putin sarat;
– Cherokee purple – este un soi foarte productiv, gustos si dulce;
– Indigo Rose ;
– Black Pear Tomate – fructele au forma de para, de dimensiuni mai mici;
– Southern Nights – este o varietate foarte productiva, de culoare maro cu dungi verzui, gustul fiind asemanator cu cel al strugurilor;
– Kumato – sunt tomate tip cherry, a caror culoare variaza de la verde la maro-inchis. Sunt deosebit de gustoase, iar la maturitate deplina usor dulcege. Este o varietate de tomate toleranta la atacul bolilor.
Fructele de tomate negre, la inceput au culoarea verde, apoi sub actiunea directa a razelor de soare, se transforma in rosu inchis sau violet, maro-inchis. In functie de culoare finala fructului, tomatele mai pot fi intalnite cu urmatoarele denumiri: tomate negre, tomate violet sau tomate albastre.
Fructele tomatelor negre prezinta o mare rezistenta la pastrare, acestea se pot consuma in stare proaspata (salate) sau in alte preparate culinare.
Tomatele negre pot fi obtinute prin: tehnici traditionale de ameliorare a plantelor sau prin inginerie genetica (varietatile acestea nu se cultiva in UE).
Culoarea inchisa a tomatelor negre este data de nivelul crescut de vitamine, antociani si antioxidanti, acestea reducand riscul de cancer, previn bolile cardiovasculare si chiar diabetul.
Categorie: Legume
De la: Horticultorul
Comentariile sunt închise pentru Tomatele – Rosiile Negre: varietati, proprietati