ian. 23 2019

Sunatoare (Hypericum perforatum): beneficii, proprietati

Familia:  HYPERICACEAE

Denumire populara: Sunatoare sin. Pojarnita, Buruiana de naduf, Buruiana de razor, Floare de sunatoare, Iarba lui Sfantu Ioan, Suratoare

Denumire stiintifica: Hypericum perforatum

Origine: Specie indigena (se intalneste in flora spontana din Romania) erbacee perena.

Creste spontan in zonele de deal, campie in fanete, pasuni, pajisti,  paduri, lunca, terenuri necultivate, etc.

Este cultivata ca si planta medicinala.

Utilizare: planta medicinala (este cunoscuta ca si planta medicnala de peste 2000 ani).

Are beneficii terapeutice in afectiuni ca:  abscese dentare, arsuri, reumatism, dischinezie biliara, gastrite hiperacide, colite cronice, incontinenta urinara, insomnii, ceai antidepresiv (contine hypericina), etc.

Factori Ecologici Limitativi:

Temperatura (caldura) sunatoarea (Hypericum perforatum)  este o planta rezistenta la temperaturi scazute, partea subterana supraviețuiește la ierni geroase cu temperaturi exterioare de -10 … -30 ºC.

Semintele germineaza in 1-3 luni la 10 ºC.

Lumina: sunatoarea (Hypericum perforatum)  este o specie medicinala cu temperament de lumina (prefera locurile insorite) si semiumbra.

Umiditatea (apa) solului:

Sunatoarea (Hypericum perforatum) este o specie cu toleranta ridicata la seceta, dar prefera solurile reavene.

Solul – Sunătoarea (Hypericum perforatum) vegetează pe o gama larga de soluri: lutoase, luto-argiloase, argiloase, luto-nisipoase, nisipoase, dar le prefera pe cele bine drenate.

Reactia solului: sunatoarea  prefera un pH  intre 5,9-8,4.

Descriere:

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o specie erbacee perena se mentine in cultura mai multi ani.

Frunzele de sunatoare (Hypericum perforatum)  sunt de culoare verde, sesile (fara codita ‚petiol’), ovat-lanceolate, glabre (fara perisori), dispuse opus. Pe partea inferioara a frunzelor se pot observa pe margine puncte negre si numeroase puncte verzi-galbui (pungi secretoare).

Tulpina devine partial lemnoasa (lemnificate spre baza) este muchiata, ajunge frecvent la inaltimea de 30-70 cm, Vezi fig;

Florile sunt grupate in inflorescente de tip cime, au culoarea galbena, de 1-3 cm diametru, au 5 petale, Vezi fig. Infloreste din iunie pana in septembrie.

Fructul este de tip capsula mica  de 0,5-1 cm lungime, ovala, care contine numeroase seminte . O singura planta produce > 100.000 seminte/an, semintele isi păstrează capacitatea germinativa in sol pana la 10 ani.

Semintele au cca. 1 mm lungime si 0,5 mm diametru, de culoare maro-inchis pana la negru si forma cilindrica.

Partea subterana este reprezentata de un rizom (tulpina subterana) si radacini adventive.

Imnultirea plantelor de sunatoare se realizeaza prin: rizomi (despartirea tufelor se realizeaza primavara si toamna) si seminte (raspandite cu ajutorul apei, namolului, animalelor, utilajelor).

Recoltarea partii aeriene-erbacee (nelignificate) se face pe perioada infloritului (iunie – septembrie).

Fig. 1 Sunatoare (Hypericum perforatum)

Fig. 2 Sunatoare (Hypericum perforatum)

Fig. 3 Sunatoare (Hypericum perforatum), fruct de tip capsula

Fig. 4 Sunatoare (Hypericum perforatum)

Categorie: Plante medicinale

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Sunatoare (Hypericum perforatum): beneficii, proprietati

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii