mai 26 2026

Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’

Familia: Rutaceae

Demumire populara: lamai

Denumire stiintifica: Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’

Citrus × limon ‘Femminello Incappucciato’ este un soi tradițional italian de lămâi, care face parte din grupul Femminello, unul dintre cele mai importante tipuri de lămâi cultivate în Italia, în special în Sicilia.

 Proprietati ornamentaleCitrus x limon ‘Femminello Incappucciato’ este un arbust peren, o varietate cunoscuta pentru rezistenta si calitatea fructelor sale. Acesta are o productivitatea ridicată și înflorirea frecventă. Numele „Incappucciato” („cu glugă”) se referă la faptul că unele fructe sunt parțial acoperite de frunze (frunze curbate) sau de coroana copacului, ceea ce influențează expunerea la soare și coacerea.

Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’   este un arbore viguros, peren, cu port vertical, care poate ajunge la inaltimi de 3-4 m, cultivat in mediul natural, si circa 1,5-2 m, cultivat in ghivece.

La noi in tara este cultivat ca planta decorativa (ornamentala – mai ales cand sunt prezente fructele), el necesitand ca pe perioada iernii sa fie asezat in spatii fara risc de inghet. Aceasta planta poate fi folosita pentru decorarea teraselor, gardinilor sau apartamentelor.

Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’ pe timpul iernii trebuie transferat in spatii racoroase, ferite de inghet si luminoase. Sunt preferate sere, terase inchise, verande sau incaperi luminoase, unde temperatura poate varia intre  5-12℃.

Frunzele sunt ovale, lucioase, curbate, de culoare verde inchis.

Florile au dimensiune medie (2-3 cm), usor carnoase, formate din 5 petale de culoare alba, cu un parfum  dulce-citric. Florile apar pe parcursul intregului an (mai ales primavara), in climat mediteranean pot exista 3 perioade de inflorire.

Fructele sunt reprezentate de lămâi de mărime medie, cu formă ușor alungită, coajă de grosime medie-subtire și culoare galben intens la maturitate. Pulpa este foarte suculentă, cu aciditate echilibrată și aromă puternică, ceea ce îl face potrivit atât pentru consum proaspăt, cât și pentru utilizări culinare sau industriale. În general, are puțini sâmburi.

Taierile la Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’ se fac la ineputul primaverii: de formare – la plantele tinere (2-4 ani), de intretinere – la plantele mai mature, peste 4 ani sau de fructificare – unde se elimina lastarii vigurosi.

Substratul (pamantul) se recomanda sa fie reavan si bine drenat. Se poate folosi un amestec format din: 2 parti pamant de padure (humus de padure) si o parte turba. O alta varianta ar fi substartul pe baza de turba din comert, specific citricelor. Pentru un  drenaj corespunzator, se aseaza la baza ghiveciului  un start de nisip.

Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’ vegeteaza pe solurile: nisipoase sau lutoase. pH-ul optim poate fi usor acid 6-6,5.

Transplantarea se realizeaza primavara, la interval de 2-3 ani, in functie de dimensiunea plantei. Plantele tinere au o crestere lenta, acestea nu produc fructe. In momentul transplantarii trebuie sa fim atenti la radacini si alegem un ghiveci mai mare decat cel folosit anterior, fara sa curatam pamantul de pe radacinile plantelor.

Udarea este foarte importanta in cresterea plantelor de citrice, mai ales cele cultivate in ghivece. La Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’ udarea trebuie sa fie constanta si regulata, cu o cantitate moderata de apa, astfel incat substatul sa fie mentinut reavan. Se recomanda ca intre doua udari substratul sa fie lasat sa se usuce la suprafata.

Udarea pe timpul iernii se va face la intervale mai mari de timp. Se recomanda pentru udat apa de ploaie sau apa de la robinet, tinuta la temperatura camerei (lasata 24 ore pentru a se evapora clorul).

Temperatura pentru Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’ pe timpul iernii, poate scadea pana la 10ºC, iar vara, temperatura poate ajunge pana la 20-32 ºC. Temperaturile de 0 ºC afecteaza frunzele si ramurile sensibile, iar cele sub -2℃ pot conduce chiar si la moartea plantei.

Lumina este un factor important pentru Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’, aceasta prefera spatiile insorite, mai ales cele cu expozitie sudica, ferite de curenti de aer. Soarele direct incurajeaza cresterile si inflorirea.

Inmultirea  se face prin butasire (butas de ramura) sau prin altoire.

Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) se recomanda la inceputul perioadei de crestere. Fertilizarea se face utilizand ingrasaminte specific pentru citrice, acestea stimuland cresterea si inflorirea plantelor de Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’.

Pentru perioada de crestere se recomanda folosirea ingrasamintelor cu un continut mai mare de azot, iar pentru perioada de inflorire si fructificare ingrasaminte bogate in fosfor.

Boli: Putregaiul  bacterian; Putregaiul micotic; etc.

Daunatori:

  • Acarieni (paianjeni microscopici) care se pot observa cu ajutorul microscopului.

Fig. 1  Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Citrus x limon ‘Femminello Incappucciato’

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii