iun. 05 2026

Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’

Familia: EUPHORBIACEAE

Denumire stiintifica:   Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’

Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’ este o specie hibrida de Euphorbia, cultivata ca planta ornamentala, datorita frunzisului  foarte frumos colorat.

Utilizare

Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’ este o planta perena decorativa, cu aspect de tufa compacta si tulpini erecte, care poate ajunge la inaltimi de 50-70 cm si intinderi de 50-60 cm.

Proprietati ornamentale:

Frunzele sunt inguste, sub forma de lance, cu varful usor ascutit, lungi de circa 5-8 cm, cu textura neteda, usor cerata, colorate in verde-albastrui sau verde-cenusiu, cu marginile variegate, de culoare crem. La temperaturi mai scazute, marginile sau chiar si frunze in intregime, pot sa-si schimbe culoarea in roz, orange sau rosu.

Florile apar primavara, din aprilie-iunie, grupate in inflorescente in partea superioara a tulpinilor, de culoare galben-verzui. Florile persista timp de cateva saptamani pe planta, completand aspectul frumos pe care-l dau frunzele.

Dupa trecerea florilor, se recomanda taierea de la baza a tulpinilor care au avut flori, stimuland astfel aparitia de noi lastari.

Conditii de crestere:

Lumina este un factor foarte important pentru cresterea plantelor de Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’. Acestea prefera spatiile luminoase, pot tolera si spatii semiumbrite, dar pentru un colorit intens al frunzelor, este necesara amplasarea in spatii bine luminate.

Temperatura optima pantru plantele de Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’ poate varia intre 18-26℃, aceasta poate tolera pe timpul iernii temperaturi negative, pana la -15℃.  Temperaturile de toamna si iarna, care scad sub 10℃, declanseaza colorarea frunzelor pe margine, in nuante de roz, orange sau rosu.

Udarea la Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’  se face folosind cantitati moderate de apa, astfel incat substratul sa fie mentinut reavan in perioada de dupa plantare. Dupa stabilizare, plantele necesita cantitati mai reduse de apa, aceastea devenind rezistente la seceta.

Substratul (pamantul) pentru Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’ trebuie sa fie nisipos, foarte bine drenat, cu fertilitate moderata, care nu tolereaza excesul de umiditate la nivelul radacinilor si un pH neutru.

Se recomanda schimbarea substratului primavara, la intervale de 2-3 ani, folosind un vas de dimensiuni mai mari si un substrat proaspat.

Inmultirea plantelor de Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’ se face prin: butasi semilemnificati (vara) sau prin divizarea plantei/tufei (primavara).

Fertilizarea se realizeaza folosind ingrasaminte specifice plantelor decorative prin frunze, aplicate o singura data, primavara.

 

Daunatori:  Paduchi lanosi (Cosenile fainoase)Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae), Afide.

Fig. 1  Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’

 

Fig. 2  Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Euphorbia x martinii ‘Ascot Rainbow’

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii