ian. 10 2022

Glebionis coronaria-Crizantema siciliana: sfaturi ingrijire

Familia: ASTERACEAE (COMPOSITAE)

Demumire populara: Crizantema siciliana, Crizantema comestibila, Verdeata japoneza

Denumire stiintifica: Glebionis coronaria sin. Chrysanthemum coronarium

Proprietati ornamentale: Glebionis coronaria este o planta anuala cu crestere erecta, cu aspect de tufa compacta si inaltimi de 60-70 cm.

Chrysanthemum coronarium este cultivata ca planta de gradina,  decorativa prin flori, plantata in ghivece sau direct in sol.

Frunzele sunt  mari, alungite, bipenate, alterne, de culoare verde.

Inflorirea la Chrysanthemum coronarium are loc de primavara pana la inceputul  toamnei.

Florile de Glebionis coronaria apar in varful tulpinilor florale, sunt dispuse in capitule cu multe flori, de forma sferica, cu diametrul de 3-4 cm si culoare galbena.

Se recomanda indepartarea florilor ofilite si a frunzelor ingalbenite, pentru a mentine un aspect placut plantelor.

Substratul/solul trebuie bine drenat, aerat, cu fertilitate moderata, format dintr-un amestec de turba si nisip, cu pH neutru.

Udarea la Chrysanthemum coronarium se face folosind cantitati moderate de apa, astfel incat substratul sa fie mentinut reavan,  fara a crea exces de umiditate la nivelul radacinilor.

Se recomanda uscarea primilor centimetrii din substrat, intre doua udari.

Lumina este un factor foarte important pentru cresterea si inflorirea plantelor de Glebionis coronaria, acestea prefera spatii luminoase, insorite sau semi-umbrite.

Inmultirea la Glebionis coronaria se face prin seminte. Semanarea semintelor se poate realiza cu circa 6-8 saptamani inainte de trecerea perioadei de inghet.

Fertilizarea (administrarea de ingrasaminte) se recomanda sa se realizeze o data  pe luna in perioada de crestere, folosind ingrasaminte pentru plante decorative prin flori. Se pot utiliza cu succes si fertilizantii cu eliberare lenta (prelungita) sub forma de batoane sau tablete.

Fig. 1 Crizantema siciliana (Glebionis coronaria)

Fig. 2 Crizantema siciliana (Glebionis coronaria)

Categorie: Flori

De la: Horticultorul

Comentariile sunt închise pentru Glebionis coronaria-Crizantema siciliana: sfaturi ingrijire

Comments are closed at this time.

Cookies - Termeni si conditii